vineri, februarie 22, 2008
Rofrancize 2008
Expoziţia internaţională "Rofrancize 2008" va avea loc în perioada 22-24 februarie, în Pavilionul 15 al Complexului Expoziţional Romexpo. Poate că vă va oferi o idee de a vă deschide o nouă afacere, nu ezitaţi dacă nu aveţi ce face în acest sfârşit de săptămână.
La salon vor participa, anul acesta, 45 de expozanţi, francizari, master-francizaţi şi companii din domenii conexe francizei.Vor fi prezente, la târg, mărci de succes din România, Grecia, Italia, Portugalia Statele Unite şi Franţa.
Paleta de domenii a României este, şi ea, la fel de variată, începând de la domenii precum patiserie, produse ecologice, servicii financiare, cosmetică, bijuterii, până la decoraţiuni interioare.
"Clienţii noştrii ţintă sunt investitorii, investitori începând de la 10-15 mii de euro, pentru cele mai 'ieftine' concepte de franciză, până la afaceri care ajung la două, trei sau patru sute de mii de euro (...) Mă bucur că, datorită intrării României în Uniunea Europeană, numărul de viziotatori a început să depăşească nivelul naţional. Cred că am început să vorbim despre o poziţie privilegiată. La Est, numărul de vizitatori a crescut, anul acesta, din ţări precum Moldova, Ucraina şi Turcia, de unde diferiţi investitori vin aici în speranţa de a replica sau cumpăra concepte prezente aici şi de a le dezvolta în ţările lor", a declarat Răzvan Blid, director CHR Consulting, Asociaţia Reţelelor de Franciză din România.
Programul de vizitare al salonului este în zilele de 22 şi 23 februarie, între orele 10 şi 18, iar în 24 februarie între orele 10 şi 16. Biletul de intrare costă 11 lei. Amos News Autor ştire: Claudia DUMBRAVĂ
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu