Corina Creţu: Ofensiva câştigătoare a stângii europene

---

Europarlamentarul Corina Cretu a trimis un comentariu legat de ofensiva câştigătoare a stângii europene. Redăm integral textul comentariului.

"Ofensiva câştigătoare a stângii europene
Alegerile desfăşurate în câteva ţări europene, de la începutul lui 2008 până acum, indică o tendinţă clară de revigorare a stângii, binevenită după reculul resimţit în ultimii ani de partidele socialiste. Într-o serie de state în care dreapta conservatoare miza pe păstrarea sau cucerirea puterii, socialiştii au punctat victorios, dând startul unei ofensive continentale.
Seria succeselor electorale a început, surprinzător, cu Germania, unde, în ianuarie, creştin-democraţii cancelarului Angela Merkel au primit un avertisment sever în alegerilor regionale din landurile Hesse (unde se află centrul financiar al Germaniei, Frankfurt) şi Saxonia Inferioară. Unii observatori remarcau faptul că momentul prevesteşte panta descendentă a CDU, în perspectiva alegerilor legislative generale din 2009. Nu atât social-democraţii s-au remarcat în scrutinurile din ianuarie, cât „Stânga” („Die Linke”), o alianţă între foştii comunişti redegişti şi un grup de social-democraţi plecaţi din SPD în frunte cu fostul lider Oskar Lafontaine, nemulţumiţi de deplasarea partidului lor spre centru, sub conducerea cancelarului Gerhard Schröder. Această formaţiune radicală de stânga, până acum semnificativă doar în est, a obţinut reprezentarea şi în parlamentele a trei landuri apusene, ceea ce-i conferă un rol de actor incomod în viitoarele ecuaţii politice. Din discuţiile avute în ultimul timp cu colegii germani, am reţinut preocuparea lor pentru revenirea Partidului Social-Democrat dinspre centrul eşichierului politic spre matca sa tradiţională, sub presiunea socialiştilor.
Dacă în cazul Germaniei, însă, avem de-a face mai degrabă doar cu semnale îmbucurătoare, în Spania şi în Franţa stânga a reuşit, în cursul lunii martie, să obţină victorii extrem de importante. Socialiştii iberici nu numai că au rămas la guvernare, dar au reuşit să-şi sporească numărul fotoliilor parlamentare. Succesul lor e cu atât mai important cu cât Biserica Catolică a dezlănţuit o adevărată campanie anti-socialistă, din cauza reformelor sociale promovate de cabinetul Zapatero: simplificarea procedurilor de divorţ, recunoaşterea uniunii între parteneri de acelaşi sex, dreptul cuplurilor gay de a înfia copii sau liberalizarea cercetărilor în domeniul geneticii. Dar spaniolii, în ciuda influenţei tradiţionale a bisericii, au apreciat mai mult elemente de substanţă precum creşterea economică din ultimii patru ani, deschiderea spre regionalizare şi noua politică externă, demarată o dată cu populara decizie de retragere a trupelor din Irak. Aşadar, ceea ce părea, în 2004, o surpriză facilitată de atentatele preelectorale de la Madrid, se dovedeşte a fi o orientare mai profundă a Spaniei spre stânga condusă de charismaticul premier Zapatero.
Dincolo de Pirinei, după nici un an de guvernare a dreptei sarkozyste, socialiştii au repurtat succese spectaculoase în alegerile municipale şi cantonale. Spre deosebire de Spania, unde teme precum cea a imigraţiei au provocat dezbateri serioase, în Franţa votul majorităţii a fost înclinat mai degrabă de excentricul locatar de la Palatul Elysée. Francezii au ţinut, în primul rând, să-şi sancţioneze preşedintele, care, deşi încă la început de mandat, a intrat, deja, în foclorul politic internaţional prin stilul său extravagant. Iar cei ce l-au creditat în 2007 pentru funcţia supremă nu i-au iertat preocuparea mai intensă pentru viaţa personală decât pentru mult promisele reforme ce întârzie să se producă. Socialiştii francezi au păstrat controlul asupra Parisului, au câştigat din primul tur în oraşe importante ca Lyon, Nantes sau Rouen şi au dislocat dreapta, în al doilea tur, din fruntea unor municipalităţi-simbol, precum Strasbourg, Toulouse sau Caen.
Nu e de trecut cu vederea nici victoria comunistului Demetris Christofias, în primele alegeri prezidenţiale din Cipru după admiterea ţării în UE. Paşii făcuţi din acel moment pe calea reconcilierii acestei insule divizate etnic arată că opţiunea ciprioţilor a fost inspirată.
Urmează, în aprilie, o altă dispută electorală foarte importantă: alegerile parlamentare anticipate din Italia. Va fi o confruntare interesantă mai ales între două personalităţi puternice: primarul Romei, Walter Veltroni, şi magnatul Silvio Berlusconi. Socialiştii privesc cu speranţă spre Veltroni fie şi numai din trei motive: e cu aproape 20 de ani mai tânăr decât „Il Cavaliere”, care se încăpăţânează să se prezinte, între un lifting şi un implant de păr, pentru a cincea oară în faţa alegătorilor, ca lider al dreptei; conduce o formaţiune nouă, Partidul Democrat, născută din fuziunea mai multor grupări politice; nu în ultimul rând, e un excelent comunicator şi agitator, calitate de tristă amintire pentru noi, românii, care nu vom uita uşor valurile pe care le-a stârnit, la nivel continental, prin felul în care a exploatat cazul Mailat.
Aşadar, stânga occidentală dă semne că a depăşit debusolarea cauzată atât de eşecul celei de-a treia căi, centriste, vehiculate de Blair, cât şi de lipsa unor lideri puternici şi de confiscarea unora din temele sale de către verzi, extrema stângă ori de formaţiunile de centru-dreapta.
Ofensiva stângii europene trebuie să se facă simţită şi în România. PSD are obligaţia să înţeleagă care au fost mecanismele succesului colegilor lor din PSE şi să imprime o nouă dinamică procesului politic intern. Alegerile locale şi parlamentare sunt cea mai bună ocazie pentru a reînnoi dialogul cu cetăţenii, cu colectivităţile locale, cu ONG, cu toţi cei care se simt alături de valorile şi proiectele stângii româneşti şi europene.
PSD trebuie să facă aceste lucruri pentru ca societatea noastră să nu se prăbuşească la cheremul populismului promovat de partidul preşedintelui Băsescu şi pentru ca faza, îngrijorător de mult prelungită, a disputelor sterile să lase locul acţiunii coerente şi competente de care are nevoie România".