luni, martie 31, 2008

Meleşcanu se întâlneşte cu omologii săi


Ministrul Apărării, Teodor Meleşcanu, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că are programate întrevederi bilaterale cu omologii din SUA, Germania şi Danemarca, cu ocazia summit-ului NATO de la Bucureşti.
Ministrul a precizat că se va întâlni cu ministrul german al Apărării, Franz Josef Jung, care efectuează şi o vizită bilaterală în România.
Meleşcanu a precizat, de asemenea, că va discuta, în cadrul unei întrevederi cu omologul său danez, despre Comandamentul Regional Sud şi situaţia din Afganistan.
Afganistanul va fi şi principalul punct pe agenda întrevederii lui Teodor Meleşcanu cu omologul american Robert Gates.
Meleşcanu a spus că are programată şi o întrevedere cu un secretar de stat din Ministerul georgian al Apărării, care va fi prezent la summit, având în vedere că ministrul Apărării din Georgia nu va fi prezent la Bucureşti.
Teodor Meleşcanu a explicat că numărul întrevederilor bilaterale ar putea fi mult mai mare, după aflarea programului detaliat al summit-ului.
Summit-ul NATO va începe în seara zilei de 2 aprilie, cu o cină în format restrâns, la care participă şefii delegaţiilor statelor membre NATO, oferită la Palatul Cotroceni de preşedintele Traian Băsescu. Lucrările propriu-zise vor începe în dimineaţa zilei de 3 aprilie, când sunt programate să se desfăşoare Consiliul Nord-Atlantic şi Consiliul Parteneriatului Euro-atlantic. În după-amiaza zilei de 3 aprilie se va desfăşura Reuniunea în format ISAF. Ultima zi, 4 aprilie, va fi dedicată consiliilor NATO - Ucraina şi NATO - Rusia.
La summit vor participa aproximativ 3.000 de delegaţi, fiind confirmată deja participarea a 24 de şefi de stat, 26 de premieri şi 87 de oficiali cu rang de ministru.

Niciun comentariu: