miercuri, martie 26, 2008
Briefing de presă
Briefing de presă susţinut de ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor, Laszlo Borbely, la finalul şedinţei de Guvern
Laszlo Borbely: În şedinţa de Guvern, de astăzi, au fost aprobate două acte normative despre care vreau să vă informez, o ordonanţă şi o hotărâre. Aşa cum ştiţi, pentru că am discutat de mai multe ori despre acest program - a fost şi o comisie parlamentară în acest sens care şi-a încheiat activitatea chiar acum - , este vorba despre chiriaşii evacuaţi din casele naţionalizate, care nu din vina lor, evident, proprietarii având dreptul să îşi recapete proprietatea, sunt evacuaţi din casele unde au stat mulţi ani, unii dintre ei. Vreau să accentuez un lucru: conform Legii 40/19999, primăriile sunt obligate ca în termen de un an de zile după ce ei notifică acest lucru la primării, să le asigure locuinţă. Să fie foarte clar! Evident, Guvernul poate să vină în completare cu programe de construire de locuinţe pentru această categorie de persoane, de familii. Într-adevăr, Legea 10/2001 prevede că 2% din fondul de privatizare, în fiecare an, se va da pentru construcţia de locuinţe pentru această categorie de persoane.
Pentru prima oară din 2001, anul trecut, ministerul a iniţiat un program separat pentru aceste categorii de persoane. Anul trecut, am dat 25 de milioane de lei noi din Fondul Naţional de Dezvoltare. Anul acesta, din bugetul ministerului am prevăzut 20 de milioane de lei şi prin ordonanţa aprobată astăzi primim o primă tranşă de 50 de milioane de lei. Astfel, pentru anul acesta avem deja 50 plus 20, 70 de milioane de lei noi pentru a construi locuinţe pentru această categorie de familii. Vreau să vă mai spun că noi am pornit anul trecut acest program, am dat o circulară către toate primăriile unde au în evidenţă asemenea familii şi, în momentul actual, avem 2.350 de apartamente în lucru, pornite anul trecut. O parte dintre ele le vom termina anul acesta, circa 1.140, în toată ţara evident, şi deocamdată avem solicitări pentru încă 750. Primăriile, autoritatea publică locală, trebuie să asigure terenul şi utilităţile pentru construcţia acestor locuinţe. Noi facem din nou apel către primării pentru că sunt oraşe mari în care sunt, de exemplu Bucureştiul în care sunt evident cele mai multe familii în acest sens, de unde n-am primit un metru pătrat de teren pentru a construi locuinţe. Deci, am dat adresa aceea şi vă pot spune şi alte oraşe mari: Bucureşti, Braşov, Timişoara, Târgu-Mureş, unde sunt multe familii în această situaţie, dar dacă primăria nu vine cu o hotărâre de Consiliu prin care alocă teren pentru construcţia acestor locuinţe, nu putem, evident, să dăm bani, şi vom reveni cu o adresă către primării în acest sens.
O a doua hotărâre de guvern, de fapt, vreau să vă spun, ordonanţa 7 privind unele lucrări de infrastructură de până la un milion de euro, program care a pornit în 2006 şi, pentru prima oară, a fost un program care a mers sau unul din puţinele programe care au mers direct către comune, este vorba despre lucrări de infrastructură mai mici: podeţe, alimentări cu apă şi alte lucrări pentru infrastructura rurală. În 2006, am pornit on-line, primarii au trebuit să facă prin internet, să ne dea aplicaţia, peste 1.100 de localităţi sunt în acest program şi a fost şi este un program de succes, deja am dat o sumă de 930 de milioane de lei noi, prin hotărârea de guvern de astăzi încă 340 de miloane de lei vor fi alocaţi, deci în jur de 1.300 de milioane de lei noi au fost alocaţi din banii de la bugetul central pentru a a termina aceste lucrări de infrastructură din mediul rural. Dacă sunt întrebări.
Reporter: Dacă aveţi o evidenţă a persoanelor evacuate din casele naţionalizate?
Laszlo Borbely: Noi am cerut tot de la primării şi vreau să accentuez din nou: primăriile sunt cele care au aceste liste, primăriile sunt cele care trebuie să le asigure locuinţe, noi venim în completarea acelor programe care, la unele primării sunt, la altele mai puţin, în ceea ce priveşte aceste categorii. Din evidenţele pe care ni le-au dat, per-total ţară, asta nu înseamnă că toate aceste familii sunt evacuate de azi pe mâine, dar din evidenţa noastră pe care ne-a dat-o primăriile sunt în jur de 13.000 de familii pe ţară.
Reporter: Şi în Bucureşti?
Laszlo Borbely: În Bucureşti sunt, mi se pare, vreo 3.500, dar evident, v-am spus, din păcate, aici n-avem teren.
Reporter: Şi banii aceştia vor putea fi cheltuiţi doar dacă dau primăriile terenul, nu? Dacă nu pun la dispoziţie terenuri pe care să se construiască, atunci ce se va întâmpla?
Laszlo Borbely: Deocamdată în aer nu putem construi, nu s-a inventat, deci numai pe terenurile care ne sunt date de primării.
Reporter: Depinde de administraţiile locale cu alte cuvinte...
Laszlo Borbely: Aşa e, aveţi perfectă dreptate, atunci putem construi, dacă ne dau terenuri, dacă nu ne dau, nu avem unde să construim.
Reporter: Domnule ministru, referitor la autostrada Bucureşti-Braşov, am înţeles că s-a blocat pentru moment proiectul, din cauza Autorităţii de Mediu, aţi discutat despre acest lucru?
Laszlo Borbely: Nu sunt ministrul transporturilor, trebuie să-l întrebaţi pe dl Orban.
Reporter: Ştiu, voiam să vă întreb dacă s-a discutat în şedinţa de guvern această problemă.
Laszlo Borbely: Nu. Dacă nu mai sunt întrebări vă mulţumesc.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu