vineri, martie 28, 2008

Social-democraţii doresc ca numirea magistraţilor să se facă de către CSM, la fel ca în 2004


Europarlamentarul PSD Titus Corlăţean a susţinut, miercuri în Parlamentul European, în cadrul şedinţei Comisiei Juridice revenirea, în România, la sistemul legiferat în 2004, prin care Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) avea competenţa de a propune numirea procurorului general şi a şefului Departamentului Naţional Anticorupţie (DNA) şi nu ministrul justiţiei, ca în prezent, a anunţat vineri, europarlamenterul PSD, Adrian Severin.
Corlăţean a declarat miercuri că "este nevoie de reviziure legislativă rapidă în România, care să reglementeze chestiunea influenţei politicului şi să asigure stabilitate în timp, oferindu-se garanţiile de independenţă puterii judiciare, în sens mai larg, dincolo de evoluţiile politice".
De aceea, pentru înlăturarea riscului politizării activităţii parchetelor ar fi necesară o revizuire legislativă rapidă în România, potrivit lui Corlăţean.
La discuţiile de miercuri au participat înalţi magistraţi, avocaţi, profesori universitari de renume din Franţa, Italia, Spania, Belgia şi Marea Britanie.
Discuţiile au insistat asupra necesităţii funcţionării în statele membre a unor garanţii legislative care să ofere cadrele adecvate funcţionării independente a domeniului judiciar, privit în sens mai larg şi respectiv a limitării influenţei politicului în justiţie.
De asemenea, au fost prezentate modelele existente în diferite state membre ale UE cu avantajele şi dezavantajele lor. (Alina BOGHICEANU )

Niciun comentariu: