miercuri, martie 26, 2008

Ştefan Popescu Bejat nu mai este prefect de Gorj


Prefectul de Gorj, Ştefan Popescu Bejat, a fost schimbat din funcţie, miercuri, fiind ultimul reprezentant al fostului Partid Democrat care mai rămăsese în funcţie de la începutul anului 2005.
Bejat a fost prezent, miercuri, la Bucureşti, unde a aflat că Guvernul a decis să îl înlocuiască din funcţie şi să îl numească inspector guvernamental, pe principiul mobilităţii înalţilor funcţionari publici.
Bejat a declarat corespondentului MEDIAFAX că nu va contesta măsura luată în privinţa sa. Acesta afirmă că la începutul săptămânii viitoare va avea loc ceremonia de instalare în funcţie a noului prefect, care provine din PNL Gorj.
Noul prefect de Gorj va fi Victor Banţa, cursant al Institutului Naţional de Administraţie şi vicepreşedinte al PNL Târgu Jiu. Acesta a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX că lunea viitoare va avea loc, cel mai probabil, ceremonia de învestire în funcţie, ziua de marţi fiind exclusă întrucât este 1 Aprilie.
Banţa afirmă că după ce va fi instalat în funcţie va dori să facă mai cunoscute activităţile reprezentantului Guvernului în teritoriu, fostul prefect Bejat fiind criticat anterior de reprezentanţi ai PNL Gorj că "doarme" în scaun întrucât nu era vizibil în mass-media. Viitorul prefect spune că va discuta şi cu toţi angajaţii instituţiei pentru a-i cunoaşte şi pentru a vedea pe ce funcţii vor activa aceştia în viitor, Banţa dând asigurări că nu doreşte să dea afară pe nimeni.
Victor Banţa a fost numit în funcţia de prefect după ce, la începutul anului, şeful Corpului de Control al Guvernului, Emanoil Neguţ, a devenit vicepreşedinte al PNL Gorj.

Niciun comentariu: