joi, martie 27, 2008
Convenţia privind micul trafic la frontieră între România şi Republica Moldova
În urma publicării unor relatări contradictorii în presă, Ministerul Afacerilor Externe face următoarele precizări în legătură cu Convenţia privind micul trafic la frontieră între România şi Republica Moldova:
Potrivit reglementărilor europene, România poate încheia cu statele vecine care nu sunt membre UE acorduri bilaterale, pentru a facilita accesul cetăţenilor care locuiesc în apropierea frontierelor externe ale Uniunii Europene.
Convenţia pe care România doreşte să o încheie cu Republica Moldova va permite cetăţenilor din cele două ţări, care locuiesc într-o zonă bine definită din apropierea graniţei comune să circule, în zona respectivă din cele două ţări, fără vize sau paşapoarte, numai pe baza unor permise de mic trafic la frontieră.
România a propus Republicii Moldova ca zona de referinţă, atât în Republica Moldova cât şi în România, să se întindă până la 50 de kilometri de frontiera comună, adică distanţa maximă permisă de reglementările europene. Aceasta va facilita, practic, circulaţia în România pentru un mare număr de cetăţeni ai Republicii Moldova.
Ambasada României din Chişinău a transmis proiectul de Convenţie autorităţilor din Republica Moldova, prin fax, în seara zilei de 25 martie a.c., şi, în original, în dimineaţa zilei de 26 martie. Tot în dimineaţa zilei de 26 martie, Ministerul Afacerilor Externe al României a înmânat un exemplar al documentului Ambasadei Republicii Moldova din Bucureşti.
Având în vedere importanţa deosebită a încheierii Convenţiei pentru cetăţenii Republicii Moldova, ne exprimăm convingerea că autorităţile de la Chişinău vor examina proiectul de document şi vor răspunde propunerii părţii române în cel mai scurt timp.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu