joi, martie 27, 2008

Recomandarea dirijorului Iurie Florea


"Publicul bucureştean nu va fi nici pe departe dezamăgit de spectacolul pe care i-l propun. Am primit cu mare bucurie propunerea de a dirija opera „Samson şi Dalila”, în primul rând pentru că am o afinitate deosebită pentru muzica lui Camille Saint-Saëns. Cu o inspiraţie debordantă şi un meşteşug componistic infailibil, acest compozitor a fost un veritabil romantic şi, în acelaşi timp, un tehnician desăvârşit. Genial în creaţie, i-a depăşit pe toţi compozitorii francezi ai vremii, muzica sa avându-şi rădăcinile în tradiţia clasică. Deşi a compus într-o epocă dominată de Wagner – care l-a influenţat până şi pe Verdi – Saint-Saëns şi-a păstrat personalitatea, descoperind alte căi de a atinge sensibilitatea melomanilor şi, implicit, un alt drum către succes. Muzica lui, de o expresivitate extraordinară, relevă o imaginaţie bogată, transpusă fermecător în sunete.

Opera Romana Bucuresti (1)

În plus, din întreaga creaţie a lui Saint-Saëns – care cuprinde douăsprezece opere – „Samson şi Dalila”, o lucrare excepţională, este singura care a rămas în repertorii. Gândită la început ca un oratoriu şi modificată în timp prin mijloace orchestrale specifice, „Samson şi Dalila” a devenit, şi datorită subiectului abordat, una dintre perlele muzicii franceze. Lucrarea este nu numai o transpunere muzicală – excelent realizată din punct de vedere componistic – a povestirii biblice, ci şi o incursiune sinceră în universul naturii umane. În ciuda succesului deosebit al acestei opere, Saint-Saëns ar trebui cunoscut şi din perspectiva „Simfoniei a III-a cu orgă”, a „Carnavalului animalelor” sau a „Dansului macabru”. Muzica lui Saint-Saëns are darul rarisim de a înnobila substanţa umană".

Niciun comentariu: