vineri, martie 28, 2008

Seminar de instruire privind accesarea fondurilor europene


Comentam ici şi colo că este complicat să accesezi un fond european. Parcă m-ar fi auzit cine trebuie.

La Prefectura Maramureş, în organizarea Agenţiei de Dezvoltare Regională de Nord Vest, a avut loc un seminariu de instruire privind accesarea fondurilor europene pentru proiectele de mediu.
La acestă întâlnire au participat reprezentanţi ai administraţiilor locale din judeţele, Maramureş, Satu Mare şi Sălaj. Seminarul se adreseaza administratiilor locale cu o populatie sub 50.000 de locuitori, administraţii care pot depune proiecte de finanţare din fonduri Phare până în data de 25 Aprilie. (Alexa Nikita)

Mai rămâne acum ca cineva să se înscrie la seminarii.

Niciun comentariu: