marți, iulie 29, 2008

Primăria Capitalei


COMUNICAT DE PRESĂ

28 iulie - 1 august 2008
"Tineri în Europa - împreună împotriva drogurilor"

Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti se implică în prevenirea consumului de droguri, organizând în parteneriat cu Agenţia Agenţia Naţională Antidrog din cadrul MIRA tabăra "Tineri în Europa -Împreună împotriva drogurilor"la CERBUL (Moroieni, judeţul Dâmboviţa), în perioada 28 iulie-1 august.

Cei 40 de participanţi voluntari, elevi ai liceelor "A.D. Xenopol" şi "I.L. Caragiale", vor beneficia în cele cinci zile de prezentări şi programe interactive tematice, aceştia urmând să devină consilieri pentru colegii lor pe probleme de prevenţie şi consum de droguri în rândurile tinerilor de liceu. Proiectul este sprijinit de compania farmaceutică Actavis.

Voluntarii au fost selectaţi de Specialiştii Serviciului I Regional - Agenţia Naţională Antidrog din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative şi fac parte dintr-un program de cercetare, menit să ofere o bază de date referitoare la consumul de droguri în Bucureşti.

"În cadrul acestei acţiuni, copiii vor fi învăţaţi cum să se ferească de pericolele la care sunt expuşi în ceea ce priveşte consumul de droguri şi sperăm să împărtăşească şi colegilor şi prietenilor din experienţa avută în această tabără", este de părere Cosmina Simean, director general al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti.

În toamna acestui an, voluntarii din cadrul proiectului vor participa la o cercetare comparativa care se desfasoara simultan în toate oraşele europene participante la program, cercetare menită să furnizeze celor implicaţi în lupta împotriva drogurilor informaţii valoroase asupra consumului de droguri în rândul tinerilor.
Programul Tineri în Europa urmăreşte să identifice cele mai bune practici din ţările Europei participante la program, facilitând apoi schimbul de experienţe între reprezentanţii acestora”, a precizat Irina Gheorghiade, Corporate Relations Director, Actavis în România.

Având biroul central în oraşul Reykjavík, Islanda, programul se desfăşoară sub înaltul patronaj al Preşedintelui Islandei, Olafur Ragnar Grimsson, şi este finanţat la nivel european de compania Actavis, numarul cinci mondial în domeniul farmaceuticelor generice.

Acţiunea are loc în cadrul unui program extins care se desfăşoară în mai multe state ale Europei sub egida organizaţiei European Cities Against Drugs - ECAD (Oraşe europene împotriva drogurilor), a carui membru este, începând din luna septembrie a anului trecut, şi Municipiul Bucureşti.

Iniţiativa a fost prefaţată de organizarea în Capitală a marşului "Bucureşti, un oraş fără trafic... de droguri" şi de vernisajul expoziţiei de artă fotografică „Tineri în Europa”, în parcul Cişmigiu. Evenimentele au avut loc în data de 26 iunie a.c., dată care marchează pe plan mondial "Ziua internaţională împotriva abuzului de droguri şi a traficului ilicit".

Ataşat - programul taberei

Pentru informaţii suplimentare:
- Cosmina Simean - Director General, Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti, tel: 021-314 23 15
- Irina Gheorghiade - Director Comunicare Corporate, Actavis România, igheorghiade@actavis.com, tel: 021-351 45 67

MINISTERUL INTERNELOR SI REFORMEI ADMINISTRATIVE
AGENŢIA NAŢIONALĂ ANTIDROG


28.07.2008
Serviciul pentru Relatia cu Mass-Media
etaj I, camera 133
tel: 305 55 03; fax: 305 55 04
e-mail: presa@bucuresti-primaria.ro

2 comentarii:

Anonim spunea...

Si in Caras_severin se desfasoara aceasta Campanie, benefica zic eu. Tinerii institutionalizati de pilda, au fost foarte receptivi urmarind filmulete si participand activ la discutiile de grup. Astfel de initiative merita toata atentia si implicarea .
O noua zi mai bogata in impliniri va doresc .
Sibilla

Bibliotecaru spunea...

Este bine că aceste eforturi nu se irosesc.
Vă mulţumesc şi vă întorc urarea.