duminică, februarie 24, 2008

Credibilitatea PD-L s-a prăbuşit în ochii mei


Elena Basescu este noul secretar general al tineretului democrat-liberal.
PD-L se menţinea în linia de plutire a credibilităţii, grav avariat de faptul că domnul Boc nu avea un rol prea important în partid. Iată că lucrurile au mers mai departe. Elena Basescu este de astăzi noul secretar general al organizaţiei de tineret a Partidului Democrat-Liberal. Domnia sa a obţinut 377 de voturi pentru şi doar 6 împotrivă. Cei doi contracandidaţi ai Elenei Basescu au obţinut, împreună, cele 6 voturi, mai precis Cătălin Cosmin Petruţ a obţinut 4 voturi pentru şi 379 împotrivă, iar Bogdan Boza, doar 2 voturi pentru si 381 împotrivă.

În timpul discursului lui Bogdan Boza din această dimineaţa, colegii de partid au avut o reacţie "spontană" şi au ridicat cartonaşe roşii, în semn de protest faţă de declaraţiile acestuia privind presiunile care s-ar fi făcut pentru alegerea Elenei Basescu în funcţia de secretar general. Foarte spontană agitaţia cu cartonaşele şi, mai important, îmi mai amintesc de un gest similar venit din partea lui Vadim Tudor la adresa lui Traian Băsescu. Tineretul învaţă de la cei mai buni oameni politici.

Ieri Tineretul Democrat-Liberal şi-a ales preşedintele în persoana europarlamentarului Monica Iacob Ritzi. Ea a fost aleasa cu unanimitate de voturi, lucru nu prea uimitor având în vedere că a fost singurul candidat la această funcţie. Având în vedere că un europarlamentar nu prea stă prin capitală, probabil că domnişoara Elena Basescu va fi mâna forte care va conduce organizaţia de tineret a PD-L.
Pentru final am să urez celor de la TDL să beneficieze exact ce au ales, iar atunci când veselia se va stinge, am să le reamintesc entuziasmul votului de astăzi.

2 comentarii:

Anonim spunea...

Cred ca este un risc sa exagerezi, pentruca desigur cartonasele nu sunt ceva spontan dar daca le aduceau cei ce sprijina pastrarea icoanelor scoli la o intrunire cu instigatorul corect. politice acel profesoras din buzau care cauta celebritate.
Departe de mine sa sustin ca Elena Basescu ar fi cea mai buna alegere dar daca asa simt aia de acolo de ce sa ma lupt de la nivel de 3 votri nu cumva se numeste teribilism care poate fi si telecomandat?
Deci nu fi foarte sigur in aemenea situatii, chiar daca asta nu inseamna ca nu ai putea avea si dreptate. Acelasi lucru l-am scris si la Maria Barbu...

Bibliotecaru spunea...

Departe de mine de a contesta alegerile. Eu nu vorbesc despre un nume aici şi de un principiu. Am apreciat că Traian Băsescu nu s-a amestecat, voturile au venit natural din rândul clasei tinere democrate şi liberale. Dar ce anume au votat acei oameni, aceasta este întrebarea? Oricât am vorbi, din punct de vedere politic Elena nu este sub nici o formă o alegere. Domnişoara Băsescu nu are pregătirea şi chemarea pentru un astfel de post. Poate peste câţiva ani, cu o pregătire adecvată...

Cam la fel se întâmplă pe la conservatori. Dl. Anghel, cel care ar fi trebuit logic să fie preşedintele partidului, i se face vânt din partid pentru că a fluierat în "biserica" domnului Voiculescu. Măcar aici nu avem soluţii dezastroase, doamna preşedinte se pricepe la politică.

Un partid care face aşa ceva, care permite aşa ceva, trebuie să se răscumpere în ochii mei cu o lungă perioadă de funcţionare fără greşeală. Deocamdată acest partid nu mai este politic ci de tipul Hail Führer! Camarilă am mai avut, nu mai servesc. În momentul în care voi vedea o schimbare adevărată... mai vorbim.