vineri, februarie 01, 2008

Va fi referendum în 2011


Aţi putea spune de ce mă roade grija pentru referendumul din 2011. Pentru că mi s-a aprins un beculeţ atunci când am văzut două informaţii distincte puse una lângă alta pe Ministerelor Internelor şi Reformei Administrative.
Mai întâi ştirea despre referendum:

BULETIN INFORMATIV
Ministrul Cristian David a condus prima şedinţă a Comisiei centrale pentru Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor

Ministrul internelor şi reformei administrative a prezidat astăzi, prima şedinţă a Comisiei centrale pentru Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor, care va avea loc în luna martie 2011.
Realizarea acestui recensământ are o importanţă deosebită care rezultă din nevoia cunoaşterii cât mai exacte a numărului şi distribuţiei teritoriale a populaţiei, dar şi pentru a avea o dimensiune corectă asupra numărului de cetăţeni care se află în afara ţării.
Aceste informaţii, deosebit de utile pentru studiu şi estimarea migraţiei sunt furnizate numai de sursele oficiale din statele europene, iar acestea trebuiesc periodic actualizate.
În România, ultimul recensământ al populaţiei a avut loc în anul 2002.
În ceea ce priveşte locuinţele din mediul rural, „nu doar numărul statistic al acestora este important ci şi starea lor, multe dintre acestea fiind construite din chirpici şi fără a avea vreun proiect sau autorizaţie de construcţie fiind astfel expuse unui risc ridicat în cazul intemperiilor, cum au fost valurile de inundaţii din ultimii ani” a declarat ministrul Cristian David.
Conform O.G. 36/2007, organizarea şi efectuarea recensământului se realizează sub aspect tehnico-metodologic de către Institutul Naţional de Statistică, sub coordonarea şi controlul Comisiei centrale pentru Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor, comisie al cărei preşedinte este ministrul internelor şi reformei administrative.
Agenda Comisiei a inclus discutarea calendarului indicativ al activităţii de realizare a Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor 2011.
Din comisie fac parte reprezentanţi ai Institutului Naţional de Statistică, MIRA, Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Locuinţelor, Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, Ministerul Apărării, Ministerul Educaţiei, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Sănătăţii Publice, Ministerul Justiţiei, Ministerul Culturii şi Cultelor, Secretariatul General al Guvernului, reprezentanţii structurilor asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale şi reprezentantul preşedintelui Academiei Române.

Apoi o ştire aproape cotidiană, o conferinţă de presă:

BULETIN INFORMATIV
Ministrul internelor şi reformei administrative, Cristian David, s-a întâlnit astăzi, 31 ianuarie a.c., cu prefecţii din întreaga ţară, prilej cu care s-a discutat despre activitatea acestora în anul 2008, punându-se accent pe organizarea alegerilor.
De asemenea, ministrul Cristian David le-a prezentat prefecţilor obiectivele prioritare ale Ministerului Internelor şi Reformei Administrative pentru acest an, în vederea susţinerii şi implementării lor la nivel local.
În acest sens, o prioritate pentru MIRA este creşterea gradului de ordine şi siguranţă publică, prefecţilor revenindu-le responsabilitatea identificării zonelor în care prezenţa structurilor de specialitate este deficitară. De asemenea, s-a solicitat prefecţilor să urmărească implementarea calendarului de investiţii în învăţământ şi modul în care se asigură siguranţa elevilor în şcoli, conform programului „Combaterea violenţei în şcoli”.
O altă prioritate a MIRA o constituie eficientizarea activităţii administraţiei publice, aceasta reprezentând un indicator de performanţă şi un criteriu de evaluare a activităţii prefecţilor. În acest context le-a fost expus prefecţilor Programul Operaţional Sectorial de Dezvoltare a Capacităţii Administraţiei, solicitându-li-se, totodată, să susţină implementarea, la nivel local, şi a celorlalte fonduri structurale.
Ministrul Cristian David a menţionat ca obiectiv prioritar al MIRA pentru 2008 şi creşterea capacităţii de reacţie şi răspuns în cadrul urgenţelor civile. Pe lângă eforturile de înzestrare a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, ministrul internelor şi reformei administrative a subliniat importanţa activităţii prefecţilor în vederea stimulării serviciilor de voluntariat locale.
Diminuarea şi eradicarea corupţiei interne este, de asemenea, unul din scopurile MIRA, Cristian David reiterând ideea că anul 2008 este un an al „toleranţei 0” faţă de corupţie, inclusiv în zona administraţiei publice.
În contextul contribuţiei României la asigurarea unui spaţiu european de justiţie, libertate şi securitate, ministrul internelor şi reformei administrative a solicitat, în special prefecţilor din zona de nord şi de nord-est a ţării, să monitorizeze implementarea Planului de Acţiune Schengen, în vederea îndeplinirii sarcinilor asumate prin semnarea, la Brdo – Slovenia, a Declaraţiei comune româno-bulgare de aderare la Spaţiul Schengen în anul 2011.
În cadrul întâlnirii de astăzi cu prefecţii au mai fost abordate probleme legate de calitatea serviciilor publice comunitare şi de stadiul aplicării Legii fondului funciar. „ Rămâne o prioritate pentru prefecţi urmărirea şi finalizarea punerii în posesie” a apreciat ministrul Cristian David.
Ministrul internelor şi reformei administrative a atras atenţia prefecţilor care au, în structura populaţiei, comunităţi de romi, asupra necesităţii de a identifica soluţii pentru incluziunea socială a acestora.
La finalul intervenţiei sale, ministrul internelor şi reformei administrative le-a spus prefecţilor că aşteaptă de la ei „profesionalism, responsabilitate şi angajament”.
În cursul acestei zile prefecţii se vor întâlni şi cu Dacian Cioloş – ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Eugen Nicolăescu – ministrul sănătăţii publice, Adrian Iorgulescu – ministrul culturii şi cultelor, Ludovic Orban – ministrul transporturilor, László Borbély – ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi locuinţelor, Lucia Varga – secretar de stat în Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile şi Ingrid Zaarour – preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.








Ei, v-aţi prins? Păi de ce are mai întâi şi mai întâi nevoie un sistem de alegere uninominal? De circumscripţii noi care să reprezinte domenii de reprezentare. Cum se fac aceste circumscripţii? Punând o circumscripţie de deputat la o zonă de reprezentare a unui deputat, respectiv a unui senator. Reamintesc faptul că membrii Camerei Deputaţilor şi ai Senatului sunt aleşi prin vot universal în cele 42 de circumscripţii electorale, corespunzătoare celor 41 de judeţe şi Municipiului Bucureşti. În legislativul 2004-2008 Senatul are un număr de 137 de membri iar Camera Deputaţilor are 332 de membri. Diferenţa numărului de membri se datorează normei de reprezentare diferite de la o Cameră la alta. Astfel, norma de reprezentare pentru alegerea Camerei Deputaţilor este de un deputat la 70.000 locuitori, iar pentru alegerea Senatului este de un senator la 160.000 locuitori. Restabilirea circumscripţiilor electorale care să răspundă nevoilor unui vot uninominal, oricare ar fi varianta aleasă de vot uninominal, este o treabă destul de complicată. Iată că este nevoie de... desigur, de un referendum. Faptul că referendumul se face abia în 2011 îmi spune mie, poate şi domniei voastre, că votul uninominal nu mai are nici o şansă pentru 2008 şi nu a avut niciodată.

Un comentariu:

Anonim spunea...

Imi place pariul pus de tine pe aceasta tema. as vrea sa gresesti dar mi-e teama ca ai dreptate.