luni, martie 03, 2008

O belea mai mare decât toată politica la un loc


MEDIAFAX a preluat o ştire care îmi dă fiori. Dacă este vorba despre o glumă, sper ca ea să fie dată "în fapt" cu multă rapiditate.
O organizaţie pentru drepturile omului a dat în judecată Preşedinţia, Guvernul, Parlamentul şi alte instituţii ale statului, pe motiv că Legea de revizuire a Constituţiei, din 2003, nu a fost promulgată, ceea ce atrage nulitatea legii fundamentale.
"Nepromulgarea unei legi urmată de publicarea ei în Monitorul Oficial constituie o violare gravă a normelor constituţionale şi legale, care se sancţionează cu nulitatea absolută. Acest viciu de procedură nu poate fi acoperit", susţine Oficiul pentru Comunicare Internaţională şi Drepturile Omului (OCIDO).
Astfel, organizaţia a chemat în judecată Preşedinţia, Guvernul, Consiliul Legislativ, Curtea Constituţională, Camera Deputaţilor, Senatul şi Comisia Europeană - citată la Reprezentanţa de la Bucuresti -, cerând Tribunalului Bucureşti să constate nulitatea absolută a prevederilor Legii 429/2003 de revizuire a Constituţiei, faţă de fraudarea dispoziţiilor imperative din Legea 24/2000 (privind metodologia de adoptare a actelor normative) şi ale articolului 77 din Constituţia adoptată în 1991.
OCIDO arată că alineatul 1 al articolului 77 din Constituţia adoptată în anul 1991, intitulat "Promulgarea legilor" dispune că "Legea se trimite spre promulgare preşedintelui României, iar promulgarea se face în termen de cel mult 20 de zile de la primire".
Legea de revizuire este o lege constituţională - reglementarea fiind expresă la articolul 72, alineatul 2 din Constituţie - deci şi ea trebuie promulgată, în conformitate cu prevederile articolului 77, argumentează reclamanta.
Potrivit acesteia, în general, în teoria dreptului se arată că actul promulgării reprezintă momentul la care puterea Executivă, prin şeful statului, se obligă să respecte, să aplice prevederile Constituţiei. "Constituţiile moderne sunt expresia unui pact între Popor şi Puterea Executivă. Poporul, prin reprezentanţii săi din Adunarea Constituantă elaborează şi votează ansamblul de reguli care formează Constituţia. În momentul promulgării, prin şeful statului, puterea Executivă îşi asumă obligaţia generală de a pune în aplicare şi de a respecta Constituţia, de asigura supremaţia acesteia prin forţa juridică superioară oricărui alt act normativ sau individual", susţine Oficiul, care are personalitate juridică, iar reprezentantul său legal este avocatul Antonie Popescu.
Obligaţia de promulgare a legilor pe care o are şeful statului, ca şef al puterii executive, este întărită de dispoziţiile Legii 24 din 27 martie 2000, modificată şi completată de OUG 6/2003 şi de Legea 189/2004.
Legea 24/2000 dispune că actele normative se iniţiază, se elaborează, se adoptă şi se aplică în conformitate cu prevederile Constituţiei României, cu dispoziţiile prezentei legi, precum şi cu principiile ordinii de drept.
Potrivit articolului 10, alineatul 2, legile se publică imediat după promulgare însoţite de actul prin care au fost promulgate, adică decretul de promulgare semnat de preşedintele României. "Per a contrario, fără decretul de promulgare legile nu se pot publica în Monitorul Oficial, deci nu pot intra în vigoare. Această practică este general extinsă la nivel european. În România, cercetând Monitorul Oficial se constată că aceste dispoziţii sunt respectate: se regăsesc atât legile, cât şi decretele de promulgare, publicate concomitent", notează sursa citată.
Singura excepţie însă este Legea de revizuire din 18 septembrie 2004, adică Legea 429/2003, publicată în Monitorul Oficial 669 din 22 septembrie 2003. "Potrivit articolului 42 alineatul 2, data legii este aceea la care i se dă număr, după promulgare! Se pune firesc întrebarea: cum a putut lua număr Legea de revizuire dacă nu există un decret de promulgare, deci dacă nu a fost promulgată", susţine OCIDO.
Pentru controlul integrării organice în sistemul legislativ, la adoptarea oricărei legi se cere în mod obligatoriu avizul Consiliului Legislativ. Potrivit articolului 2, alineatul 1, litera j, din Legea 73/1993, Consiliul Legislativ este instituţia care păstrează originalul legii şi al decretului de promulgare a acesteia.
"În cazul dat, Consiliul Legislativ ar trebui sa prezinte avizul său conform, dacă există - instanţa de judecată urmând să-i pună în vedere potrivit articolului 172 Codului de procedură civilă. În evidenţa Consiliului Legislativ, a Administraţiei Prezidenţiale, a Monitorului Oficial nu există un decret de promulgare a Legii 429/2003 - aspect care poate fi verificat de orice autoritate sau de oricare altă persoană - de unde deducem ca aceasta Lege nu a fost promulgată", se arată în acţiunea OCIDO.
În opinia acesteia, nepromulgarea Legii de revizuire denotă o încălcare a Legii 24/2000, privind metodologia de adoptare a actelor normative, ceea ce echivalează cu o intrare in vigoare prin nerespectarea procedurii expres prevăzute de legile in vigoare.
"Este eronată şi nu poate fi primită motivaţia conform căreia Legea constituţională de revizuire nu ar trebui promulgată întrucât intă în vigoare «direct» prin aprobarea pe calea referendumului naţional, întrucât referendumul, adică supunerea votului unei largi voinţe populare după votul mai restrâns al Constituantei nu poate ţine locul promulgării, promulgarea fiind prerogativă rezervată exclusiv puterii Executive, putere care se obligă să respecte prevederile Pactului (Constituţia) cu Poporul. Astfel, că în orice teorie contractualistă, cele două părţi ale Pactului sunt Poporul şi puterea Executivă. În caz contrar s-ar ajunge la o situaţie absurdă, în care Poporul, după ce prin membrii Constituantei a adoptat Constituţia, ar semna un pact cu el insusi dacă referendumul ţine loc de promulgare", explică reclamanta.
Legea de revizuire a fost supusă unui control de constituţionalitate, care nu trebuia limitat doar la obiecţiile ridicate de grupul de senatori si deputaţi, imediat după adoptarea legii de popor.
"Astfel, ne apare impardonabil ca aspectul expres reglementat al promulgării să fie ignorat şi să scape cenzurii judecatorilor Curţii Constituţionale, care s-au pronunţat asupra sesizării din dosarul 449A/2003, ocazie cu care s-a dat decizia 385/2003 (asupra sesizării de neconstituţionalitate a Legii de revizuire a Constituţiei-n.r.), spune sursa citată, care subliniază că nepromulgarea unei legi urmată de publicarea ei în Monitorul Oficial constituie o violare gravă a normelor constituţionale şi legale, care se sancţionează cu nulitatea absolută, iar acest viciu de procedură nu poate fi acoperit.
"Restabilirea legalităţii este de importanţă capitală, fiind atât de un deosebit interes teoretic, cât şi de unul practic, cum ar fi: lămurirea cadrului juridic constituţional şi legal privind aderarea României la Organizaţia Pactului Nord-Atlantic (NATO) şi la Uniunea Europeană (UE), precum şi privind o serie de drepturi şi libertăţi fundamentale introduse pe calea revizuirii ori pe calea adoptării unor acte normative subsecvente - aspecte care interesează atât ordinea constituţională într-un stat de drept, cât şi drepturile şi interesele oricărui cetăţean român ori străin sau apatrid aflat pe teritoriul României", arată avocatul Antonie Popescu.
Astfel, avocatul cere instanţei - competentă să se pronunţe asupra acestor aspecte de drept, care fiind ulterioare adoptării legii nu mai pot face obiectul analizei Curţii Constituţionale - să admită acţiunea aşa cum a fost formulată, determinând reintrarea în legalitate.

Doamnelor, domnilor... în ce lume trăim. Mă întreb eu, dacă nu este valabilă Constituţia României varianta 2003, dar cea veche este caducă... aceşti domni pe ce bază depun plângeri şi dau în judecată Preşedinţia, Guvernul, Parlamentul şi alte instituţii ale statului? Fără Constituţie nu există lege, fără lege nu există justiţie. În ce bază judecă cineva în condiţiile când acel cineva nu este Constituţional definit?

4 comentarii:

Anonim spunea...

Nu stiu daca ti-am comunicat dar toate actele realizate de guvernul Stolojan(nu stiu daca si constitutia finalizata in timpul sau ) sunt lovite de nulitate absoluta Stolojan fiind numit atunci de I.I. (care a fost anuntat) cu incalcarea legilor in vigoare. asa ca toate sunt posibile.
Pot sa-ti mai spun ca prin decizia Curtii supreme a Romaniei statul nostru nu este national ci multinational, precum rusia tarista, urss sau imperiul austro-ungar. stiu ca nu ai sa crezi si nu stiu daca deocamdata spre binele tarii desi s-ar putea sa fie spre rau dar nu sunt dispus sa explic mai multe.

Ps. Poate ar trebui sa afisezi si ultima varianta cand pleaca la promulgat a legii electorale ca sa vad daca este in regula.

Bibliotecaru spunea...

Care dintre legile electorale, că sunt cu duiumul. :(

Anonim spunea...

Asta, cu votul uninominal intr-un tur, care a fost neconstitutionala si azi maine merge din nou la promulgat si cine stie...

Bibliotecaru spunea...

Aha.