ÎN APĂRAREA LIBERTĂŢII PRESEI

---

Declaraţia politică a senatorului PSD Adrian Păunescu, în Plenul Senatului, din 17 martie 2008
Urmează o bătălie la oase, ca la concursurile de câini pentru cele 5 minute. Voi da o telegramă, deci.
Dar cred că nu putem trece la subiectele politice fără a spune că scena românească a mai pierdut un om, şi anume un mare actor Ovidiu Iuliu Moldovan, în amintirea căruia v-aş ruga să fiţi de acord să păstrăm câteva secunde de reculegere.
(Se păstrează un moment de reculegere.)
Vă mulţumesc. În acelaşi timp, să ne amintim că mai sunt în viaţă oameni de cultură valoroşi pe care nu trebuie să-i lăsăm disperării şi mercantilismului, nu trebuie să lăsăm să fie călcaţi în picioare.
Această alarmă (şedinţa fusese întreruptă de o alarmă care se declanşase fără a se şti cum şi nu a putut fi oprită 40 minute – N.N.) pe care am auzit-o cu toţii şi care s-a declanşat aici ne-a arătat cât de bine suntem pregătiţi pentru summit-ul care urmează. Aş vrea să folosesc prilejul pentru a cere puţin mai multă abnegaţie şi puţin mai multă vocaţie din partea celor care se ocupă de aceste lucruri. Sigur că oricui i se poate întâmpla, dar parcă a durat prea mult şi chiar mă enervează că trebuie să lucrăm la concurenţă cu alarmele.
Am asistat, în ultimele zile, într-adevăr, la o nouă ofensivă, de această dată mai discretă, de această dată mai "soft", ca să zic aşa, împotriva spiritului românesc din Transilvania. L-am ascultat pe colegul nostru, senatorul Frunda, într-o înfruntare cu fostul prim-ministru Petre Roman, înfruntare care din păcate s-a transformat într-o fraternizare şi complicitate inadmisibile, din care reieşea că, la 15 martie 1990, în Ardeal şi, cu deosebire, la Târgu-Mureş, românii au fost şi sunt de vină pentru tot ceea ce s-a întâmplat şi nu numai românii, ci şi securiştii care au vrut să-şi arate utilitatea. Omul vorbea ca şi când Ungaria nu avusese şi nu are securitate. Ba eu cred că are şi are şi spioni, unii dintre ei se vor cunoaşte de-a lungul vremii, încet-încet. Se vor decupa.
Este însă inadmisibilă batjocorirea ţăranilor din Ibăneşti, din Hodac şi din toate satele care au auzit în 1990 ceea ce s-a spus acolo, în Tg. Mureş, de exemplu, "Ardealul înapoi!", "Plecaţi acasă!", toate lozincile împotriva unităţii naţionale şi împotriva apartenenţei Transilvaniei la România. De fapt, nici domnul Marko nu a făcut altceva decât să vorbească iarăşi despre "Patria noastră comună, Transilvania". Patria noastră comună este România, domnule Marko. Poate nu aţi apucat să observaţi că peste Carpaţi este o zonă numită Muntenia, înspre răsărit o zonă numită Moldova şi că acestea toate constituie patria noastră comună, România. Toate aceste provocări trebuie să înceteze! Nu se poate trăi în această stare permanentă de nelinişte şi de provocare şi de sfidare a celor mai elementare drepturi: dreptul la o ţară liniştită, dreptul la viitor.
Nu românii au fost de vină, nu securiştii români, ci provocatorii din Ardeal şi din Ungaria care au considerat că e momentul atacului împotriva unităţii naţionale româneşti
Iar acum, de fiecare dată când avem o perspectivă, vine cineva şi ne obligă la marşarier. Trebuie să o luăm înapoi cu toate oglinzile retrovizoare strâmbe.
Domnilor colegi, ni s-a vorbit despre un băiat bătut. Regret. Sunt trist pentru asta. Este inadmisibil ca un băiat, un copil ungur, să fie bătut de nişte manifestanţi. Dar văd că nimeni dintre colegii UDMR-işti nu a spus, încă, un singur cuvânt de regret despre felul cum a fost zdrobit pe caldarâm la Târgu-Mureş Mihăilă Cofariu, acum 18 ani. Regretul a durat numai cât părea că e ungur şi cât toate agenţiile de presă din lume spuneau că un ungur a fost zdrobit de criminalii români. Când s-a constatat însă că era român, nu au mai fost nici criminali cei care l-au zdrobit şi nu a mai fost nici el, în nici un fel, oblojit de grija liderilor politici maghiari. Asta este o chestiune intolerabilă. Să-şi exprime şi dumnealor regretul cum îmi exprim şi eu regretul pentru acest copil! Nu trebuie să ajungem la violenţă, dar violenţa nu apare deodată, ca o plantă în câmp, ca o buruiană în câmp, ea este cultivată, se aşteaptă şi se provoacă astfel de greşeli ca să se transforme din nou în vinovăţii ale României. Nu pe acestea doream să le spun însă în cuvântul meu.
Cel mai mult m-ar fi interesat să vorbim despre un aspect foarte grav, care ne apare tuturor aici, în aceste zile şi anume atacul la libertatea presei.
Vreau să precizez că nu este cucerire mai mare, în aceşti aproape 20 de ani, decât libertatea presei, o libertate responsabilă, o libertate care se ajustează pe măsură ce ziarele, televiziunile, posturile de radio, îşi duc rolul la bun sfârşit, aşa că nimeni nu are dreptul să transforme presa în obiectul atacului său veninos.
Nu este posibil ca, de la nivelul cel mai înalt al puterii, să fie terorizată presa, să fie ameninţată libertatea ei. Această chestiune ar trebui cumva lămurită pentru a nu se mai întâmpla niciodată aşa ceva. Atâta vreme cât presa aceasta, care este astăzi cum a fost şi ieri, a încurajat bătălia, pentru un loc de frunte, în această ţară, a celui care este astăzi preşedintele ţării, toată lumea din jurul preşedintelui şi dumnealui însuşi, ca opoziţionist, se bucurau de presă, o lăudau. Acum liberă, presa nu mai este bună pentru că are această privire critică asupra puterii. Acesta este mecanismul de existenţă al presei, nu poate fi altfel, să critice.
Am aflat de la preşedinte că sunt nişte trusturi care bagă euro şi scot opinii. Sigur, metafora nu este făcută rău. Dar eu cred că şi în anumiţi oameni politici s-au băgat euro şi s-au scos cârme, putere.
M-am uitat atent. Părea că preşedintele are gura formată pentru a primi euro şi a emite atacuri. Şi m-am gândit că am lucrat cu mai mulţi oameni din aceste televiziuni.
Am avut, la un moment dat, în perioada 1997-2000, o emisiune la ANTENA 1. Niciodată Dan Voiculescu nu mi-a cerut să spun părerea lui la ANTENA 1, ci părerea mea. Singura chestiune care se întâmpla era că directorul, Sorin Oancea, un om remarcabil, îmi spunea să păstrăm limitele civilizaţiei şi să dăm dreptul şi celorlalţi să se exprime.
Sigur că, în genere, pot exista influenţe de acest fel, dar mai contează şi cine primeşte aceste semnale care s-ar putea să-l înconvoaie.
Am lucrat apoi la TELE 7 ABC cu regretatul om de televiziune Opriş. Nu mi-a cerut niciodată – şi nu a cerut nimănui, dintre cei cu care eram acolo, să-şi facă numărul în funcţie de părerea patronului.
Am lucrat la PRO TV cu Adrian Sârbu, care este o personalitate reală şi considerat de unii personalist. Niciodată nu mi-a cerut nimic. Nu mi-a cerut să spun părerea lui, ci părerea mea.
Am lucrat la REALITATEA condusă de Prigoană. Niciodată nu mi-a cerut nimeni nimic. Lucrez acum, mă duc din când în când, la emisiuni la REALITATEA lui Sorin Vântu. Nu interesează pe nimeni ce spun eu, dintre cei de acolo. Eu spun în timp ce mă aşez şi stau la masă. Nu-mi cere nimeni să susţin nu ştiu ce, mai ales că despre REALITATEA se spunea că este post prezidenţial. Uite că iar nu se mai spune, iar s-au întors toate în opinia publică. Şi-atunci?
Este o ruşine să atacăm presa în esenţa ei, care este libertatea!
Aş vrea să propun, întrucât este în discuţie un fapt sfânt, şi anume libertatea presei, un proiect în apărarea libertăţii presei, un proiect pe care l-am gândit şi, pe fugă, am încercat să-l aştern pe hârtie.
Senatul României îşi reiterează energic susţinerea pentru libertatea şi responsabilitatea presei, indiferent de identitatea editorilor de presă, în respectul Constituţiei şi al legilor ţării.
Senatul României cere tuturor instituţiilor centrale şi locale, tuturor oamenilor de autoritate, respect şi reţinere faţă de ziarişti, aşa cum aşteaptă din partea ziariştilor continuă autoexigenţă şi rigoare în înfăptuirea dialogului democratic firesc într-o societate pluralistă şi liberă.
Nimeni nu-şi poate aroga calitatea supracetăţenească de a da indicaţii presei, de a insinua fără argumente relaţii suspecte între ziarişti şi editori, de a inventa aşa-numite "tonomate pe euro", stârnind false şi nedrepte resentimente din partea publicului şi tensionând viaţa presei.
Fireşte, presa română, ziarele, revistele, televiziunile, radiourile nu sunt perfecte. Oamenii de presă ştiu prea bine aceasta, dar nu puterea trebuie să respingă, violent şi trivial, criticile, fie şi exagerate, culpabilizând o activitate fără de care democraţia românească ar fi de neconceput.
Nimeni din această sală nu a fost şi nu poate fi mulţumit de un atac sau altul la adresa sa, dar nimeni nu-şi poate permite ca, din motive personale, să terorizeze presa, cu aerul că-şi apără familia sau rangul în stat.
Senatul României reafirmă credinţa sa că libertatea presei este o cucerire inviolabilă, benefică şi fecundă, a anilor noştri, o instanţă lucidă a diversităţii de opinii, folositoare, paradoxal, chiar şi celor care ar face tot ce depinde de ei pentru a o pune în lanţuri.