miercuri, martie 05, 2008
Semnarea Pactului Naţional pentru Educaţie
Preşedintele României, Traian Băsescu, a participat astăzi, 5 martie a.c., la Palatul Parlamentului, alături de reprezentanţii partidelor parlamentare şi ai Grupului parlamentar pentru minorităţi naţionale, la semnarea Pactului Naţional pentru Educaţie.
Iată integral discursul susţinut de şefului statului cu această ocazie:
„Astăzi poate fi un moment important pentru viitorul generaţiilor tinere din România. Am semnat, împreună cu partidele politice parlamentare, Pactul Naţional pentru Educaţie.
Acest Pact reprezintă o viziune comună a principalilor actori politici asupra obiectivelor care trebuie să guverneze sistemul de educaţie din România în următorii 5 ani şi este un angajament al clasei politice faţă de societate.
Printre principalele obiective ale Pactului se află creşterea competitivităţii României în Uniunea Europeană. În condiţiile globalizării – nu putem imagina o Românie performantă şi prosperă fără un sistem de educaţie performant. Al doilea obiectiv este legat de asigurarea coerenţei legislative şi guvernamentale în domeniul educaţiei, indiferent de schimbările politice care au loc în timp. În sfârşit, cel de-al treilea obiectiv al acestui Pact se referă la depolitizarea acestui subiect – educaţia – în perspectiva campaniilor electorale.
Aceasta înseamnă că, indiferent ce partid va fi la guvernare, indiferent cine va fi ministru al Educaţiei în următorii ani, aceste obiective vor constitui pilonii pe care vom construi un sistem de educaţie şi cercetare modern, în concordanţă cu obiectivele creşterii competitivităţii economice a României în interiorul familiei europene. În acelaşi timp, acest pact reprezintă o garanţie că vom elimina demagogia din discursul electoral al politicienilor, referitor la educaţie.
De acest Pact vor beneficia profesorii, tinerii, familiile şi toată societatea românească, în ansamblul ei. Mă bucur că partidele au găsit voinţa politică necesară pentru a trece peste orice dispute sterile şi pentru a pune, mai presus de orice, interesul cetăţeanului şi interesul României.
Vreau să le mulţumesc liderilor de partide pentru modul în care au înţeles să răspundă acestei exigenţe. În acelaşi timp, doresc să mulţumesc membrilor Comisiei prezidenţiale pentru analiza şi evaluarea politicilor în domeniul educaţiei şi cercetării pentru contribuţia la Raportul România Educaţiei, România Cercetării, care a stat la baza enunţării obiectivelor din acest Pact.
Ştiu că au existat comentarii legate de locul în care să fie semnat acest Pact sau de paternitatea acestei iniţiative. De aceea, am considerat că este mai bine să alegem un spaţiu care să nu lase loc nici unei speculaţii – Parlamentul României. Să considerăm încă de astăzi că toate partidele politice şi Preşedintele României au fost iniţiatorii şi semnatarii acestui Pact şi să lăsăm orgoliile deoparte – este un succes al tuturor partidelor parlamentare.
Sunt convins că sindicatele din educaţie şi cercetare, asociaţiile elevilor şi studenţilor, asociaţiile profesorilor vor adera la aceste obiective fundamentale în perioada imediat următoare. De altfel, aceste structuri au fost parte la elaborarea Pactului.
Paşii următori sunt limpezi: pe baza acestor obiective, va fi elaborată o strategie naţională în domeniul educaţiei şi cercetării. Limita maximă de timp stabilită în Pactul semnat astăzi este de 18 luni, dar eu am speranţa că vom reuşi să avem strategia de modernizare a sistemului de educaţie şi cercetare românesc în 12 luni.
Odată ce vom avea această strategie – la care sper să contribuie reprezentanţii tuturor partidelor politice – vom putea construi un cadru legislativ stabil şi predictibil care să servească interesele pe termen lung ale actorilor implicaţi în sistemul de educaţie, precum şi obiectivul major al creşterii competitivităţii economice a României.
Sunt convins că, dacă vom respecta cu toţii angajamentele de astăzi, dacă vom avea o bună guvernare în viitor, care va avea curajul să ia deciziile necesare pentru modernizarea sistemului de educaţie, atunci România va deveni o ţară cu adevărat competitivă în Europa şi în lume, iar cetăţenii ei vor deveni prosperi.
Ţin să mulţumesc, încă o dată, tuturor partidelor pentru decizia de a se angaja în faţa societăţii printr-un Pact pentru educaţie, mulţumesc mult acelora care, din 2006, au lucrat la punerea unui diagnostic corect sistemului de educaţie românesc. Astăzi am fost în măsură ca, împreună, să acceptăm opt principii de bază ce vor fundamenta elaborarea unei strategii care să modernizeze acest sistem.
Aş avea o mare rugămintea pentru presă. Eu am cerut Administraţiei Prezidenţiale să pună la dispoziţia presei un exemplar din acest Pact, în ultima lui formă – rezultată şi în urma discuţiilor de ieri – şi marea mea rugăminte ar fi ca, înainte de a fi comentat, să fie înţeles.
Vă mulţumesc mult!”
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu