miercuri, aprilie 09, 2008

30 de zile pentru problemele cetăţenilor din Sfântu Gheorghe


UDMR Covasna va lansa joi programul „În ce oraş ne dorim să trăim”, adresat locuitorilor municipiului Sfântu Gheorghe, transmite corespondentul AMOS News.
Candidatul UDMR pentru Primăria Sfântu Gheorghe, deputatul Antal Arpad, a declarat miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, că acest program va reprezenta cel mai mare sondaj efectuat vreodată în Sfântu Gheorghe şi va cuprinde consultarea tuturor locuitorilor în vederea aflării de către UDMR a părerilor şi problemelor acestora.
„Vom merge la cei ce locuiesc în blocuri, în case, la pensionari, la tineri, la intelectuali, pentru a acoperi toate categoriile de alegători. UDMR a mai efectuat două sondaje în ultima vreme, dar dacă atunci ne-am axat pe opţiunile politice ale oamenilor, acum vrem să aflăm problemele lor, indiferent că e vorba despre români sau maghiari. Vrem o revoluţionare completă a administraţiei publice locale, vrem să păstrăm ceea ce s-a făcut bine, să asigurăm o continuitate în acest sens şi să schimbăm lucrurile care nu au fost făcute tocmai bine. De aceea credem că e nevoie de părerile a 20.000- 30.000 de locuitori din Sfântu Gheorghe, pentru ca noi, cei care vrem să ajungem la conducerea administraţiei, să ştim exact care anume sunt problemele oamenilor”, a explicat Antal Arpad.
Consultarea populaţiei de către UDMR va dura 30 de zile, iar în aceasta se vor implica 40 de voluntari, precum şi Antal Arpad şi candidaţii UDMR pentru Consiliul local Sfântu Gheorghe. UDMR va amplasa totodată şi două corturi în Sfântu Gheorghe, unde cetăţenii vor putea veni pentru a-şi exprima problemele.(Monica RIZEA)

Niciun comentariu: