(http://nastase.wordpress.com/2008/04/17/lansarea-candidatilor/)
Ieri, la Romexpo, a avut loc lansarea candidatilor PSD, in principal, lansarea lui Cristian Diaconescu pentru Bucuresti. Peste 7000 de participanti. S-a dorit sa se realizeze o demonstratie de forta. In mare parte, s-a reusit. Am reintalnit multi colegi din tara. Cred ca a fost destul de bine amorsata campania electorala. Sunt insa inca foarte multe lucruri de facut. Rezultatele finale vor depinde si de corectitudinea alegerii unora dintre candidati, in special pentru municipii si pentru presedintia consiliilor judetene. Eu am unele rezerve pentru unele nominalizari dar poate ca ma insel.
O tema importanta, discutata si in culise, dar si in sedinta Consiliului national, a fost realizarea aliantei politice cu PC. La sedinta Comitetului executiv national de vineri, la care nu am participat - fiind la Moscova - s-a hotarat (cu cateva rezerve) declansarea negocierilor cu PC. Ieri Consiliul national s-a pronuntat in favoarea Aliantei, cu cateva voturi impotriva si cateva abtineri. In memoria colegilor a ramas - firesc - ceea ce s-a considerat “tradarea” din 2004, dar nevoia crearii unei mase critice alternative la actuala putere, care sa fie construita gradual, a fost mai puternica decat frustrarea venind din trecut. Vom vedea cum va functiona viitoarea alianta si care vor fi beneficiile si costurile ei.
Au fost luate si unele decizii in materie de organizare. Au fost repornite forumurile si ligile prevazute in Statut si care sunt in coordonarea Consiliului National si a fost reorganizat Departamentul de industrie si energie, fiind create doua departamente noi - Departamentul de energie si resurse naturale, condus de Iulian Iancu si Departamentul de politici industriale, condus de Serban Valeca.
Discursul domnului Adrian Năstase.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu