Am obosit să mai jelesc

---

Trecerea în nefiinţă a devenit un obicei românesc. Ni se topeşte sufletul, memoria, conştiinţa. Nu e de mirare că suntem din ce în ce mai agresivi.

Monica Lovinescu (n. 19 noiembrie 1923, Bucureşti - d. 20 aprilie 2008, Paris [1]) a fost o ziaristă, critic literar şi cunoscută comentatoare de radio, fiică a criticului Eugen Lovinescu. Şi-a luat licenţa în litere la Universitatea din Bucureşti. A debutat cu o serie de nuvele şi schiţe în revista Vremea, a făcut critică teatrală la revista Democraţia şi a publicat pagini de proză în Revista Fundaţiilor Regale. După instaurarea regimului comunist în România, se refugiază în Franţa, în septembrie 1947 ca bursieră a statului francez, iar în primele zile ale anului 1948 cere azil politic. Colaborează aici cu articole şi studii despre literatura română şi despre ideologia comunistă care aservise România, publicând în revistele: "East Europe", "Kontinent", "Preuves", "L'Alternative", "Les Cahiers de l'Est", "Temoignages", "La France Catholique". Este autoarea capitolului despre teatrul românesc din "Histoire du Spectacle" (Encyclopedie de la Pleiade, Gallimard). Traduce cărţi româneşti sub pseudonimele Monique Saint-Come şi Claude Pascal. Colaborează la revistele româneşti din exil: "Luceafărul", "Caiete de dor", "Fiinţa românească", "Ethos", "Contrapunct", "Dialog", "Agora".

Din anul 1951 şi până în 1974, colaborează la emisiunea în limba română a Radiodifuziunii Franceze, ca şi la redacţia centrală a emisiunilor pentru Europa răsăriteană. Începând din anii 60, colaborează la Radio Europa Liberă unde avea două emisiuni săptămânale: "Actualitatea culturală românească" şi "Teze şi Antiteze la Paris", care au avut o puternică influenţă în viaţa culturală a României, privată de informaţii asupra evenimentelor culturale şi politice din occident. O parte din cronicile literare Radio, difuzate de Monica Lovinescu, au apărut în volumul Unde scurte (Ed. Limite, Madrid, 1978). Monica Lovinescu a scris partea consacrată Istoriei teatrului românesc în Histoire des spectacles (Pléiade, Ed. Gallimard, 1965). Pentru întreaga sa activitate de ziaristă şi critic literar, Monica Lovinescu a fost distinsă cu Diploma de Onoare pe anul 1987 a "Academiei Româno-Americane de Ştiinţe şi Arte". Din anul 1990 editura Humanitas a început să-i publice cărţile, jurnalul şi cărţile de studii şi articole citite la Europa Liberă.

În dialog cu Doina Jela a scris un volum cutremurător, Această dragoste care ne leagă în care este evocată figura mamei sale, Ecaterina Lovinescu, arestată de comunişti la vârsta de peste 70 de ani. Soţia criticului Eugen Lovinescu a murit în închisoarea din Jilava şi a fost îngropată într-o groapă comună. In 2008, se hotaraste sa lase casa din Paris statului roman, cu toate ca nu a fost si nu este de acord cu politica Romaniei postdecembriste. În colaborare cu Gabriela Omăt, editoarea jurnalului lui Mihail Sebastian a editat agendele literare ale tatălui său, criticul Eugen Lovinescu, ediţia a ajuns până în prezent la volumul al şaselea. A fost căsătorită cu Virgil Ierunca.

• Unde scurte. I (Ed. Limite, Madrid, 1978)
• Unde scurte (Ed. Humanitas, 1990)
• Întrevederi cu Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Ştefan Lupaşcu şi Grigore Cugler (Ed. Cartea Românească, 1992)
• Seismografe. Unde scurte II (Ed. Humanitas, 1993)
• Posteritatea contemporană. Unde scurte III (Ed. Humanitas, 1994)
• Est-etice. Unde scurte IV (Ed. Humanitas, 1994)
• Pragul. Unde scurte V (Ed. Humanitas, 1995)
• Insula Şerpilor. Unde scurte VI (Ed. Humanitas, 1996)
• La apa Vavilonului. I (Ed. Humanitas, 1999)
• La apa Vavilonului. II (Ed. Humanitas, 2001)
• Diagonale (Ed. Humanitas, 2002)
• Jurnal 1981–1984 (Ed. Humanitas, 2003)
• Jurnal 1985–1988 (Ed. Humanitas, 2003)
• Jurnal 1990–1993 (Ed. Humanitas, 2003)
• Jurnal 1994–1995 (Ed. Humanitas, 2004)
• Jurnal 1996–1997 (Ed. Humanitas, 2005)
• Jurnal 1998–2000 (Ed. Humanitas, 2006)
• Această dragoste care ne leagă, Ed. Humanitas, 2005
• Cuvântul din cuvinte, roman inedit, (Ed. Humanitas, 2007)

Simona Ionescu (ziarul Click):
Monica Lovinescu a fost putin mediatizata in ultimii ani, ea traind de o viata la Paris si facand disidenta puternica fata de regimul comunist. Primul gand despre Ea, atunci cand am auzit vestea, a fost “Biblioteca”. O data, a povestit despre durerea pe care o are la gandul ca biblioteca tatalui ei a ramas de izbeliste in apartamentul din Bucuresti confiscat de comunisti. Nu a vorbit de casa pierduta, de alte neajunsuri, ci doar de biblioteca! Pentru ca a fost unul din oamenii care au trecut intr-un anume fel prin viata mea, cu textele ei mirifice pe care le ascultam la radio Europa libera si care imi dadeau macar libertate interioara, am tinut sa consemnez acest final de etapa. Dumnezeu sa o ierte! A fost o mare Doamna a scrisului si a ideii de libertate a spiritului.

Eu nu am cunoscut prea bine viaţa Monicăi Lovinescu, a reprezentant pentru mine mai mult o stare de intelectualitate, mai presus de operă şi amănunte materiale. Poate unde numele Lovinescu avea deja un monument în mine, ori poate pentru că toată lumea rostea numai cuvinte "de bine" la adresa domniei sale. Iată că resimt şi această pierdere privind îngrozit în jur.