marți, aprilie 08, 2008

Antonel Tănase


Antonel Tănase, secretar de stat în Ministerul Transporturilor şi Constantin Manea, directorul general al Companiei Naţionale de Căi Ferate „CFR” SA, s-au întâlnit astăzi cu Mariana Basuc, inspectorul general de stat în cadrul Inspecţiei Muncii, pentru a discuta mai multe aspecte legate de reglementările privind securitatea şi sănătatea în muncă. Discuţia s-a axat în general pe obligaţiile ce revin managerului de proiect în ceea ce priveşte condiţiile de lucru, sănătatea şi securitatea în muncă a lucrătorilor - stabilite conform HG 300/2006 şi Ordinului 242/2007 – şi care se aplică atât în cazul lucrărilor de reabilitare a Coridorului IV paneuropean, cât şi al lucrărilor desfăşurate în gestiune proprie de CNCF “CFR” SA.
În urma acestei întâlniri, participanţii au stabilit că între Inspectoratul General de Muncă şi Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA se va încheia, în perioada următoare, un protocol prin care vor fi evidenţiate responsabilităţile ce revin constructorului, consultantului de specialitate şi beneficiarului lucrării, astfel încât să fie respectate reglementările referitoare la sănătatea şi securitatea în muncă a lucrătorilor.
Consider că este oportun să întocmim un astfel de protocol la nivelul tuturor instituţiilor din subordinea ministerului. În acest mod, putem stabili exact măsurile necesare pentru respectarea reglementărilor ce vizează securitatea în muncă, dar şi pentru înlăturarea deficienţelor, acolo unde va fi nevoie. În acest fel vom răpunde şi solicitărilor formulate de sindicate cu privire la îmbunătăţirea condiţilor de muncă”, adeclarat Antonel Tănase.

Niciun comentariu: