sâmbătă, aprilie 05, 2008
Cum participă la alegeri un partid cu 2 membri?
Să spunem că eşti un partid tânăr cu doar doi membri. Mai ai câteva filiale pentru că ţi-ai obligat prietenii să-şi declare apartamentul drept sediu. La alegerile europarlamentare este destul de uşor să nu te faci de râs, nu ai nevoie de prea mulţi candidaţi, oricum ştii că nu poţi lua peste 5% şi să câştigi. Pui 30 de candidaţi aleşi de prin prieteni, vecini, din aceia care te pun să juri că nu-i vei deranja cu tot felul de prostii. Mai sunt şi nişte tineri studenţi care vor să apară pe la TV şi reuşesc să înveţe toate prostiile acelea pe care le întreabă Răzvan Dumitrescu la Realitatea TV.
Ce te faci dacă ai doi membrii de partid la alegerile locale. Aici ai nevoie de mii de candidaţi, nu mai e atât de simplu. Ai nevoie de consilieri, de primari, de preşedinţi la consiliile judeţene. E foarte complicat. Norocul nostru că ai noştri sunt mai deştepţi decât ai lor. Iacă ce a făcut Partidul Iniţiativa Naţională.
Examenul pentru ocuparea poziţiilor pe listele de consilieri pentru Consiliul General şi Consiliile de sector, din partea Alianţei electorale "Lista lui Cozmin" va avea loc sâmbătă, începând cu ora 11.00, la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative.
Comisia de examinare este formată din profesori independenţi din Universitatea Bucureşti.
Dragă Cozmine, felicitări. Cu Bucureştiul să spunem că ai rezolvat-o, se vor găsi câţiva imberbi şi femei fără mustăcioară care vor fi atât de nebuni încât să creadă că nu sunt de umplutură, ce te faci însă în ţară, sau nu mai contează?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu