marți, aprilie 22, 2008

Decizia în cazul Mitrea amânată din lipsă de cvorum



Decizia în cazul Mitrea amânată din lipsă de cvorum (Imagine: Mediafax Foto)
Conducerea Camerei nu a putut lua, marţi, din cauza lipsei de cvorum, o decizie privind cererea DNA referitoare la Miron Mitrea, preşedintele acestui for, Bogdan Olteanu anunţând că va solicita CSM un punct de vedere privind accesul parlamentarilor la dosarul acestuia. "Am primit ceea ce ni s-a prezentat a fi dosarul întreg al cauzei în cazul deputatului Miron Mitrea. Urmează să stabilim în ce măsură acest dosar poate fi transmis parlamentarilor din Comisia juridică sau parlamentarilor membri ai Camerei Deputaţilor, pentru a se pronunţa", a arătat Olteanu. El a precizat că, din cauza lipsei de cvorum, în cadrul Biroului Permanent s-a purtat mai curând o discuţie consultativă, deciziile de a solicita un punct de vedere CSM şi Comisiei juridice din Cameră aparţinându-i, în calitate de preşedinte al acestui for legislativ. Olteanu a arătat că propunerea de a sesiza CSM, pentru a stabili modul în care se va administra dosarul deputatului Miron Mitrea, a aparţinut grupului parlamentar PDL. Preşedintele Camerei a precizat, totodată, că, în cadrul discuţiilor din Biroul Permanent, s-a insistat asupra solicitării unui punct de vedere al CSM, pentru a gestiona în cunoştinţă de cauză acest dosar, având în vedere că această situaţie este fără precedent. "S-a invocat riscul ca o eventuală facere publică a dosarului domnului Mitrea să compromită anchetarea şi judecarea cauzei. S-a ridicat întrebarea de ce, în decembrie, preşedintele Băsescu nu a primit dosarul cauzelor, aşa cum a anunţat public, iar Camerei i-a fost trimis acest dosar. S-a pus problema în ce măsură deţinerea sau distribuirea acestui dosar poate sau nu să afecteze cauza. Suntem în faţa unei situaţii fără precedent”, a precizat Olteanu. El a arătat că punctul de vedere al CSM va fi făcut public imediat ce va fi primit de către Camera Deputaţilor. Olteanu a mai spus că a cerut ca luni, 5 mai, toţi colegii din Biroul Permanent şi liderii de grupuri să fie în mod special convocaţi, pentru a nu mai fi puşi în situaţia neplăcută de a nu avea cvorum. La şedinţa de marţi a Biroului Permanent, unde s-a discutat sesizarea DNA pentru începerea urmăririi penale în cazul lui Miron Mitrea, au fost prezenţi şase din cei 13 membri ai acestui for. Au absentat Miron Mitrea (PSD), Ioan Munteanu (PSD), Cornel Popa (PNL), Ioan Oltean (PDL), Lucian Bolcaş (PRM), Gelil Eserghep (PRM), în timp ce Valer Dorneanu (PSD) a venit doar la începutul şedinţei. Surse din cadrul Biroului Permanent au declarat, pentru MEDIAFAX, că, la Camera Deputaţilor, au fost primite două seturi de dosare ale lui Miron Mitrea, pe care nu scria că acestea sunt secrete şi care se află în safe-ul secretarului general al Camerei, Titu Gheorghiof. Stenograma discuţiilor din cadrul Biroului Permanent va apărea în cursul zilei de marţi. Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a cerut, luni, Camerei Deputaţilor aviz pentru declanşarea urmăririi penale în cazul lui Miron Mitrea, vizat într-un dosar de corupţie.

Niciun comentariu: