duminică, aprilie 20, 2008

Demisie în PNL Covasna, urmare a numelor existente pe lista comună a partidelor româneşti


Vicepreşedintele PNL Sfântu Gheorghe şi-a anunţat duminică intenţia de a demisiona din PNL Covasna, transmite corespondentul AMOS News.

Arătând că a fost amintit în presă ca fiind un posibil candidat din partea PNL Covasna pe lista Alianţei românilor (formată din PD-L, PNL, PSD, PC, PRM , PNG şi PAS), Tudor Cernea şi-a exprimat regretul faţă de faptul că “ideea nobilă de a se uni toate forţele politice româneşti din judeţul Covasna, în sprijinirea intereselor românilor, s-a transformat într-un troc politic, specific românesc, în urma căruia nu s-a reuşit decât întoarcerea în anii de glorie ai comunismului, prin nominalizarea pe lista comună a alianţei a unor demni reprezentanţi ai defunctei epoci”. “Structura respectivei liste nu mi se pare o alianţă. Ideea unei astfel de alianţe o consider nobilă, aceasta se putea realiza civilizat, însă nu cu astfel de oameni. În 2008 nu mai putem pune pe o astfel de listă oameni cu mentalităţi comuniste”, a declarat Tudor Cernea corespondentului Amos News, fără a nominaliza însă nicio persoană din lista alianţei. Tudor Cernea se consideră “vândut ideii de normalitate şi de convieţuire în deplin respect” şi arată că prin lista elaborată de Alianţa românilor pentru Consiliul local Sfântu Gheorghe s-a ratat şansa reprezentării românilor de către tineri de valoare, neatinşi de trecutul communist, subliniind că “este vital pentru buna convieţuire dintre noi, români şi maghiari, să nu facem greşeala, şi unii şi alţii, de a ne construi un viitor comun privind permanent în trecut”. Vicepreşedintele PNL Sfântu Gheorghe arată că decizia de a demisiona a luat-o pentru a se putea “angaja deplin în slujba celor care mai cred în normalitate, viitor, spirit de echipă, conciliere, deschidere şi nu în ultimul rând inteligenţa de a-l vedea pe cel de lânga tine partener cu drepturi egale (…)”.

Niciun comentariu: