miercuri, aprilie 02, 2008

Democraţia e ca rock'n roll


Alianţa Nord-Atlantică se află într-un moment crucial în ceea ce priveşte adoptarea unei decizii privind operaţiunile din Afganistan, dar şi rolul său în promovarea stabilităţii şi a valorilor euro-atlantice în Balcani şi în regiunea Mării Negre, a afirmat, marţi, premierul Călin Popescu Tăriceanu. "România este un susţinător al creşterii rolului NATO în est, cu accent pe regiunea Mării Negre, a cărei relevanţă pentru securitatea euro-atlantică este în creştere (...) Democraţia este ca rock'n roll, e mereu bine când vocile democraţiei sunt puternice", a spus Tăriceanu, la ceremonia de deschidere a "Summit-ului Tinerilor Atlantişti". El a afirmat că speră ca, la summit-ul de la Bucureşti, partenerii din Balcanii de Vest să fie invitaţi pentru a deveni membri ai Alianţei, iar Ucrainei şi Georgiei să li se ofere perspectiva unei relaţii cât mai apropiate cu NATO. Premierul a arătat de asemenea că speră ca Bosnia-Herţegovina, Muntenegru şi Serbia să primească un semnal pozitiv pentru asigurarea unor legături mai strânse cu Alianţa Nord-Atlantică. În opinia şefului Guvernului, extinderea NATO nu reprezintă doar un instrument de apărare şi de promovare a valorilor sale, fiind necesar ca Alianţa să treacă la următorul nivel prin transmiterea unui mesaj mai puternic privind responsabilitatea sa de promotor şi apărător al valorilor pe care se bazează. El a vorbit despre importanţa valorilor democraţiei, arătând că românii nu şi-au pierdut niciodată speranţa de-a lungul anilor în care au cunoscut opresiunea şi tirania în cele mai rele forme, continuând, ca şi alte state din fostul bloc comunist, să susţină principiul libertăţii. "Alianţa trebuie să îşi redefinească rolul, iar cuvintele cheie sunt adaptare, flexibilitatea şi viziune. Cea mai mare ameninţare la adresa securităţii este terorismul, în special a celui fundamentalist. NATO are trupe în Afganistan luptând în fiecare zi împotriva Al-Qaeda şi insurgenţilor. Fundamentalismul şi terorismul se hrănesc din sărăcie, nerespectarea drepturilor omului, lipsa legii şi a democraţiei", a arătat Tăriceanu. El a arătat că succesul acţiunilor NATO depinde de un parteneriat solid şi eficient între membrii săi, cu statele aspirante la aderare şi cu alte organizaţii precum Uniunea Europeană şi Naţiunile Unite.

Niciun comentariu: