marți, aprilie 22, 2008
A fost aprobat contractul de parteneriat public-privat Esplanada
Guvernul României a adoptat ordonanţa de urgenţă pentru aprobarea contractului de Parteneriat public-privat “Esplanada”, prin care Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor a fost mandatat să semneze contractul cu investitorii privaţi din cadrul acestui proiect.
Proiectul, în valoare de aproximativ 1 miliard de euro, finanţat integral din fondurile investitorului privat, constă în realizarea unui centru urban care include clădiri, spaţii verzi, lucrări de amenajare şi de infrastructură, cu toate echipamentele şi dotările aferente şi exploatarea acestuia potrivit destinaţiei lor în condiţii de eficienţă economică.
Prin realizarea proiectului se vor obţine în beneficiul autorităţii publice, din prima fază a acestuia, o cladire culturală în valoare de peste 40.000.000 euro, spaţii destinate birourilor pentru instituţii ale statului de cca. 12.000 mp, precum şi parcări subterane publice, dotări absolut necesare pentru ridicarea calităţii vieţii pe un amplasament situat în zona centrală a Municipiului Bucureşti. Întreg ansamblul construit va reveni statului la sfârşitul perioadei de 49 de ani, reprezentând durata parteneriatului.
Amplasamentul proiectului cuprinde o suprafaţă apreciabilă în plin centrul Capitalei României, cu mare potenţial de valorificare imobiliară, nefolosită din anul 1990, devenită în timp sursă de poluare, insalubritate şi insecuritate. Proiectul are în vedere definitivarea construcţiilor existente pe amplasament, abandonate la stadiul de fundaţii după anul 1990. Din punct de vedere al protecţiei mediului, prin realizarea noului obiectiv se elimină, pe o suprafaţă de peste 107.140 ha, focarul de infecţie existent în acest moment. (Marian PÂRVULESCU)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu