luni, aprilie 21, 2008

Guvernul României...


Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Locuinţelor, prima clădire publică cu certificat de performanţă energetică

Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Locuinţelor a primit luni, 21 aprilie 2008, certificatul energetic privind creşterea performantei energetice a clădirilor, devenind astfel prima instituţie care a afişat acest document, aşa cum prevăd directivele europene.
Certificatulde performanţă energetică a fost înmânat ministrului Laszlo Borbely de către Excelenţa Sa Jaap L. Werner, Ambasadorul Regatului Ţărilor de Jos (Olanda) în România, într-un cadru oficial la care au participat şi auditori energetici pentru clădiri.
„Suntem bucuroşi că am reuşit să finalizăm acest proiect şi să dăm startul instituţiilor publice în realizarea certificatelor energetice. Este un prim pas care deschide calea şi altor instituţii care trebuie să evalueze performanţele energetice ale clădirilor în care îşi desfăşoară activitatea. Mecanismul presupune realizarea unui audit energetic de către auditorii energetici specializaţi pentru clădiri, audit în baza căruia vor fi stabilite o serie de recomandări. În funcţie de rezultate, beneficiarii clădirilor vor lua masurile corespunzatoare în vederea creşterii performantei energetice a clădirilor”, a declarat László BORBÉLY, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi locuinţelor.
În vederea implementării prevederilor directivei europene privind performanţa energetică a clădirilor, MDLPL a coordonat elaborarea Metodologiei de calcul a performanţei energetice a clădirilor în baza căreia se pot elibera certificate de performanţă energetică a clădirilor.
Pentru perfecţionarea acestei metodologii, MDLPL a beneficiat de un grant MATRA, program de finanţare al Ministerului de Afaceri Externe din Olanda, în cadrul Acordului bilateral romano-olandez. La acest proiect au lucrat specialiştii ministerului şi ai Senter Novem – Olanda, în colaborare cu specialişti ai INCERC, ai Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” şi ai Universităţii de Tehnică în Construcţii. În cadrul acestei colaborări, a fost eliberat, ca studiu de caz, certificatul energetic al clădirii MDLPL.
Legea 372/2005, care transpune Directiva 91/2002/CE, prevede că administratorii clădirilor publice trebuie să iniţieze acţiuni de îmbunătăţire a performanţei energetice a clădirilor.


Participarea secretarului de stat pentru afaceri europene la reuniunea Consiliului Ministerial OCEMN

Secretarul de stat pentru afaceri europene, Răduţa Matache, a participat, la 17 aprilie 2008 la Kiev, la cea de-a XXVIII-a reuniune a Consiliului Ministerial al Organizaţiei Cooperării Economice a Mării Negre (OCEMN).
Reuniunea a marcat momentul de bilanţ al mandatului Ucrainei ca Preşedinţie-în-Exerciţiu a Organizaţiei, precum şi preluarea acestui mandat de către Albania.
Reuniunea Consiliului Ministerial a fost precedată de şedinţa Comitetului Înalţilor Funcţionari, care a pregătit Declaraţia Ministerială, deciziile, recomandările şi rezoluţiile înaintate spre aprobare Consiliului.
În intervenţia sa, secretarul de stat pentru afaceri europene în MAE român, Răduţa Matache a subliniat importanţa noii abordări a UE faţă de regiunea Mării Negre, interesul UE de a contribui la dezvoltarea regiunii, inclusiv de a contribui, în cooperare cu statele regiunii, la soluţionarea conflictelor din regiune. A fost precizat interesul României de a găzdui Secretariatul Comun Tehnic pentru realizarea magistralelor maritime în regiunea Mării Negre, precum şi lansarea la Bucureşti, la 23 iunie 2008, a proiectului “Black Sea and Central Asian Economic Outlook”. Totodată, a fost menţionată contribuţia concretă a României la realizarea obiectivelor prevăzute în Comunicarea Comisiei Europene, „Sinergia Mării Negre – o iniţiativă regională”.
Mesajul secretarului de stat pentru afaceri europene la reuniunea ministerială OCEMN s-a înscris în abordarea mai largă pe care România o promovează faţă de regiunea Mării Negre. Ministerul Afacerilor Externe va continua să acorde o atenţie specială implementării cu succes a Sinergiei Mării Negre, inclusiv prin îmbinarea componentelor de stabilitate, securitate, consolidare democratică şi dezvoltare durabilă, alături de încurajarea implicării UE şi a stabilirii de parteneriate public – privat, orientate spre proiecte pragmatice.
Cu ocazia acestei reuniuni, miniştrii statelor membre OCEMN au adoptat “Declaraţia de la Kiev”. Documentul subliniază angajamentul statelor de a dinamiza cooperarea în regiune şi de a asigura implementarea Sinergiei Mării Negre, lansată oficial la 14 februarie 2008, la Kiev, cu ocazia reuniunii miniştrilor afacerilor externe din Uniunea Europeană şi din regiunea extinsă a Mării Negre.
Printre tematicile dezbătute au fost interacţiunea OCEMN-UE, intensificarea cooperării cu Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice a Mării Negre, stadiul proiectelor de cooperare din domeniile economic, bancar, comercial, protecţia mediului şi acordarea statutului de observator şi/sau de partener pentru dialog sectorial unor state şi/sau organizaţii
Statele au convenit să intensifice cooperarea în vederea implementării Memorandumurilor de Înţelegere referitoare la modernizarea infrastructurii de transport rutier şi maritim. Aceasta va conduce la impulsionarea schimburilor economice şi comerciale şi, nu în ultimul rând, la un număr mai mare de contacte directe ale comunităţilor regionale.
Statele membre au reiterat că persistenţa conflictelor îngheţate în regiune afectează stabilitatea şi au subliniat necesitatea soluţionării grabnice a acestora, prin mijloace paşnice.


Guvernul a decis în şedinţa de astăzi ca ziua de vineri, 2 mai, să fie declarată zi liberă pentru angajaţii din sectorul public, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Camelia Spătaru.


„Se poate face punte astfel între ziua de 1 mai, care este liberă, şi sfârşitul de săptămână 4, 5 mai”, a afirmat Camelia Spătaru.
Ziua declarată nelucrătoare va fi recuperată sâmbătă, 24 mai. Spitalele şi celelalte instituţii publice care au activitate continuă vor asigura permanenţa în această perioadă, a adăugat purtătorul de cuvânt al Guvernului.


Guvernul a aprobat, în şedinţa de astăzi, reluarea Programului de stimulare a Parcului auto naţional pentru anul 2008, a anunţat ministrul Mediului şi Dezvoltării Durabile, Attila Korodi.

Prima de casare oferită în acest an va fi de 3.000 lei, iar numărul total de beneficiari va fi de 40.000. Suma totală alocată de la Fondul de Mediu este de 120 milioane lei.
Programul se va aplica până la data de 12 decembrie 2008. În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a Ordonanţei de Urgenţă, Ministerul Mediului va aproba instrucţiunile privind modalităţile de aplicare a actului normativ.


Copiii şi tinerii români de vârstă şcolară din ţările membre ale Uniunii Europene în care există comunităţi româneşti vor putea urma cursuri de limbă, cultură şi civilizaţie românească în unităţi de învăţământ.

Guvernul a aprobat, în şedinţa de astăzi, extinderea Proiectul-pilot desfăşurat în anul şcolar 2007-2008 în Italia şi Spania.
Frecventarea acestor cursuri asigură copiilor români care trăiesc în ţări ale Uniunii Europene condiţiile necesare pentru păstrarea identităţii lor culturale.
Pe de altă parte, această măsura va facilita reintegrarea în sistemul românesc de învăţământ a copiilor români care au studiat în afara ţării, în cazul revenirii lor în România. Până acum şi-au manifestat interesul pentru derularea acestui Proiect reprezentanţi ai comunităţilor româneşti din Belgia, Portugalia şi Cipru.
Actul normativ extinde la ţările Uniunii Europene în care există comunităţi de români Proiectul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului privind predarea limbii române implementatîncepând cu anul şcolar 2007-2008 în unităţi şcolare din Spania şi Italia.
Proiectul va fi implementat şi coordonat de o comisie numită prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului.
Această Comisie de implementare şi coordonare a Proiectului va negocia cu autorităţile statelor membre ale Uniunii Europene documentele specifice care să reglementeze desfăşurarea cursului de limbă, cultură şi civilizaţie românească în unităţile şcolare din statele respective şi va asigura parteneriatul cu autorităţile din statele care implementează Proiectul.
Comisia va asigura, de asemenea, elaborarea Metodologiei de implementare a Calendarului activităţilor din cadrul Proiectului, va organiza şi va asigura desfăşurarea activităţilor de formare a personalului implicat în proiect, va monitoriza şi evalua activitatea acestui personal şi va asigura continuitatea Proiectului pentru anii şcolari următori, precum şi dezvoltarea lui în alte regiuni şi state în care există comunităţi româneşti interesate.
Bugetul Proiectului Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului privind predarea Cursului de Limbă, cultură şi civilizaţie românească în unităţi de învăţământ din state membre ale Uniunii Europene se aprobă anual prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului, după aprobarea bugetului de stat, cu încadrarea în bugetul aprobat Institutului Limbii Române.
Informaţii de background
Proiectul-pilot desfăşurat în Spania şi Italia începând cu anul şcolar 2007-2008, în baza Hotărârii Guvernului nr. 857/2007, a fost implementat în aproximativ 110 unităţi şcolare din cele două ţări.
În Spania, în comunităţile Madrid, Castilla la Mancha şi Catalunza sunt implicate în proiect 22 cadre didactice şi aproximativ 1.500 elevi înscrişi în 113 grupe pentru care sunt predate, în medie în fiecare lună, 972 de ore de limbă, cultură şi civilizaţie românească.
În Italia, în regiunile Lazio, Piemont şi Veneto sunt implicate în proiect 5 cadre didactice şi aproximativ 400 de elevi înscrişi în 22 de grupe pentru care sunt predate, în medie în fiecare lună, 198 de ore de limbă, cultură şi civilizaţie românească.


Guvernul a adoptat în şedinţa de astăzi normele metodologice de aplicare a Ordonanţei 7 din 2006 privind instituirea Programului de dezvoltare a infrastructurii din spaţiul rural. OG nr. 7 a fost modificată prin Legea 71/2007, în sensul constituirii unei noi componente, cea de dezvoltare a infrastructurii unor baze sportive în mediul rural.

„Ordonanţa 7 a asigurat cea mai rapidă soluţie de modernizare pentru satul românesc. Până acum, 91 de proiecte ce privesc utilităţile sunt deja finalizate” a declarat Camelia Spătaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului, la finalul şedinţei de Guvern. Au beneficiat de fonduri pentru proiectare, în valoare de 201 milioane lei, 1.737 de comune, iar 1.110 comune au primit şi fonduri pentru execuţie, în valoare totală de 736 milioane lei. Programul se continuă în 2008 cu un buget de 810 milioane lei şi se va finaliza în 2009, a precizat Purtătorul de Cuvânt al Guvernului.
„Prin hotărârea adoptată astăzi, Guvernul adăugă o nouă componentă, Programul de dezvoltare a infrastructurii unor baze sportive din spaţiul rural, prin care se pot construi, moderniza sau transforma bazele sportive. Guvernul vrea, astfel, să crească şansele tinerilor din mediul rural de a-şi dezvolta capacităţile sportive” a afirmat Camelia Spătaru.
Astfel, de la bugetul de stat se pot finanţa şi proiecte de investiţii amplasate în comune sau în sate ce aparţin oraşelor/municipiilor, precum şi zone periurbane ale acestora din urmă.
Beneficiarii direcţi ai Programului de dezvoltare a infrastructurii unor baze sportive din spaţiul rural sunt autorităţile administraţiei publice locale din spaţiul rural, care utilizează obiectivele de investiţii realizate, adică bazele sportive.
Finanţarea proiectelor de investiţii se asigură de la bugetul de stat prin alocarea de sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată cu această destinaţie bugetelor locale. Autorităţile administraţiei publice locale beneficiare vor putea contribui la finanţarea lucrărilor respective cu sume din bugetele locale şi/sau surse extrabugetare.
Astfel, în ceea ce priveşte mărimea fondurilor din bugetul de stat, valoarea maximă pentru proiectele depuse de o singură unitate administrativ-teritorială, care pot fi finanţate prin program, este 525.000 lei, inclusiv taxa pe valoarea adăugată. Valoarea totală a unui proiect poate să depăşească această sumă, însă solicitantul va asigura finanţarea diferenţei dintre valoarea totală a proiectului şi suma maximă ce poate fi alocată unui proiect prin Program.
Data limită pentru finalizarea proiectelor selectate este de 12 luni de la data predării amplasamentului.
Un solicitant poate primi contribuţii financiare de la bugetul de stat, în cei 2 ani de aplicare a Programului, pentru un singur proiect care vizează bazele sportive.
Evaluarea şi selecţionarea proiectelor pentru care este solicitată constribuţia financiară de la bugetul de stat se realizează de către Comisia privind determinarea oportunităţii, eligibilităţii şi aprobării proiectelor.
Hotărârile Comisiei privind cererile de finanţare vor fi comunicate solicitanţilor în termen de 15 zile de la data adoptării.
Guvernul a modificat prin aceeaşi Hotărâre şi regulamentul de funcţionare al Comisiei pentru determinare oportunităţii proiectelor, care va elabora şi Ghidul solicitantului aferent Programului privind dezvoltarea infrastructurii unor baze sportive din spaţiul rural.


Guvernul a adoptat, în şedinţa de astăzi, un set de Hotărâri privind eficientizarea activităţii administraţiei publice locale:


• Nechiti Doru Marius a fost numit, cu caracter temporar, în funcţia publică de prefect al judeţului Prahova;
• Musteţea Vasile a fost numit, cu caracter temporar, în funcţia publică de prefect al judeţului Giurgiu;
• Crăiţa Silvia a fost numită, cu caracter temporar, în funcţia publică de subprefect al judeţului Giurgiu;
• Andrei Cosmin a fost numit, cu caracter temporar, în funcţia publică de subprefect al judeţului Constanţa;
• Simion Lucian-Eduard a fost trecut din funcţia publică de subprefect al judeţului Tulcea în cea de prefect al judeţului Tulcea.
Alte măsuri, luate prin decizii ale primului-ministru, vizează trecerea lui Stănişteanu Sergiu Noruţ din funcţia publică de prefect al judeţului Giurgiu în funcţia publică de inspector guvernamental şi a lui Nicolaescu Adrian-Viorel din funcţia publică de subprefect al judeţului Constanţa în funcţia publică de inspector guvernamental.
Deciziile intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.
Aceste măsuri au fost adoptate în baza principiului mobilităţii înalţilor funcţionari publici, conform prevederilor HG 341/2007 privind intrarea în categoria înalţilor funcţionari publici, managementul carierei şi mobilitatea înalţilor funcţionari publici.

Niciun comentariu: