duminică, aprilie 13, 2008

Monica Iacob-Ridzi, raportor pe fondurile UE pentru tineret


Europarlamentarul Monica Iacob-Ridzi (PD-L, PPE-DE) a fost numită raportor al Parlamentului European pe aspectele bugetare ale programelor europene de tineret şi procesul Bologna de creare a unui spaţiu european comun al educaţiei superioare.
"Programele şi fondurile din educaţie sunt cele care aduc Europa cel mai aproape de cetăţean. Până acum, mai bine de 3 milioane de studenţi şi elevi din întreaga Europă au beneficiat de burse şi finanţări pentru studiu şi schimburi de experienţă. Ca raportor o să recomand însă mărirea burselor individuale, întrucât ele sunt de multe ori insuficiente, în special în ceea ce-i priveşte pe studenţii şi elevii din noile state membre", a declarat europarlamentarul român.
"În acelaşi timp, doresc să obţinem recunoaşterea mai rapidă a diplomelor de studiu în toate statele membre ale UE. România are o problemă aici, în sensul că studenţilor români nu le sunt de multe ori recunoscute studiile din ţară", a mai spus aceasta.
Monica Iacob-Ridzi va trebui să formuleze poziţia Parlamentului European cu privire la fondurile Uniunii Europene destinate programelor educaţionale. Raportul europarlamentarului român va fi votat în Comisia de Buget la sfârşitul lunii mai şi în plenul Parlamentului European în luna iunie a acestui an.
"Nu în ultimul rând, o să cer diversificarea programelor europene de tineret, incluzând de exemplu o componentă care să sprijine intrarea tinerilor pe piaţa muncii", a mai afirmat Monica Iacob-Ridzi.
Statele Uniunii Europene împreună cu alte state terţe au lansat în 2000 "procesul Bologna", de realizare până în 2010 a unui spaţiu comun al educaţiei superioare şi de recunoaştere reciprocă a diplomelor şi calificările obţinute în statele participante. Uniunea Europeană contribuie la aceste obiective cu ajutorul programelor de învăţare continuă şi fondurilor pentru burse şi schimburi de experienţă (Comenius, Erasmus, Leonardo, etc.)

Niciun comentariu: