duminică, aprilie 06, 2008

Nota informativă a Curţii de Conturi Europene


ECA/08/09
Luxemburg, 2008.03.03
Nota informativă a Curţii de Conturi Europene referitoare la Raportul special nr. 2/2008 privind informaţiile tarifare obligatorii (ITO)
Informaţia tarifară obligatorie (ITO) este o decizie privind clasificarea tarifară emisă în scris de autorităţile vamale ale unui stat membru la cererea operatorilor economici (comercianţi). Aceasta promovează aplicarea uniformă a politicii vamale şi contribuie la garantarea perceperii corecte a taxelor vamale. ITO obligă din punct de vedere juridic toate autorităţile vamale din Uniunea Europeană faţă de titular pentru o perioadă de maximum şase ani şi, prin urmare, oferă atât operatorilor economici, cât şi autorităţilor vamale, o asigurare pe plan juridic cu privire la clasificarea tarifară a mărfii respective.
În urma auditului efectuat asupra modului în care procedurile legate de ITO sunt gestionate de Comisie şi puse în aplicare de un eşantion de state membre, Curtea a ajuns la concluzia că gestionarea asigurată de Comisie a fost satisfăcătoare, iar cele şase state membre care au făcut obiectul auditului au aplicat în mare măsură dispoziţiile legale în materie. Cu toate acestea, sunt necesare îmbunătăţiri care să consolideze funcţionarea globală a sistemului:
 Atunci când două sau mai multe state membre au emis ITO diferite pentru acelaşi produs, soluţionarea acestor situaţii este de competenţa Comitetului Codului Vamal. Procedurile Comitetului pot conduce la situaţii care pot afecta soluţionarea promptă a chestiunilor privind clasificarea şi, prin urmare, pot favoriza existenţa pentru o perioadă de timp a unor clasificări tarifare neuniforme; ceea ce ar putea influenţa, de asemenea, corectitudinea sumei percepute în contul resurselor proprii tradiţionale. Curtea recomandă reducerea timpului necesar pentru soluţionarea acestor chestiuni.
 Comisia nu a evaluat în mod sistematic problema responsabilităţii financiare a unui stat membru în cazul în care acesta emite o ITO incorectă. Curtea recomandă Comisiei să evalueze întregul impact financiar al emiterii de ITO incorecte şi, acolo unde este necesar, să prevadă responsabilitatea financiară a statelor membre pentru orice pierderi de resurse proprii tradiţionale cauzate de aceasta.
 Auditul a relevat cazuri în care statele membre nu au verificat dacă existau alte cereri de ITO sau ITO divergente pentru aceleaşi produse, au emis cu întârziere ITO şi nu au actualizat la timp baza de date EBTI-3. Curtea recomandă Comisiei să utilizeze această bază de date, care constituie instrumentul cheie al sistemului, pentru a veghea în mod mai activ la respectarea normelor de către statele membre. Baza de date ar trebui să fie completă şi actualizată pentru ca sistemul ITO să fie eficace în întreaga Uniune Europeană.
 În prezent, un operator economic nu are obligaţia de a prezenta ITO deţinută atunci când importă mărfuri. Prezentarea acesteia ar permite autorităţilor vamale să verifice concordanţa dintre aceasta şi informaţiile înscrise în declaraţia de import, contribuind astfel la asigurarea unei clasificări corecte. Aşadar, Curtea a recomandat ca titularul unei ITO să aibă obligaţia de a o declara atunci când importă mărfuri.
Raportul special nr. 2/2008:
http://eca.europa.eu/portal/pls/portal/docs/1/935549.PDF

Niciun comentariu: