marți, aprilie 01, 2008
Pietonii să se deplaseze în ordine şi disciplină
Summitul NATO încurcă viaţa bucureştenilor. Măsurile de securitate, de înţeles într-o asemenea situaţie, tind uneori câte absurd.
De la recomandările privind închiderea ferestrelor pe timpul Summitului, la alungarea câinilor care ar putea - Doamne fereşte- să latre vreun demnitar venit la Bucureşti, la alungarea din ţară a unor oameni, supranumiţi nu se ştie de ce anarhişti, care aveau de gând să-şi spună opinia anti-NATO. Toate s-au petrecut până acum.
Azi a venit momentul zero. Au început să vină la Bucureşti delegaţiile pentru această reuniune la nivel înalt. Jandarmii, vigilenţi, nu vor să pună în pericol viaţa niciunui şef de stat, cu atât mai mult a preşedintelui american sosit în urmă cu puţin timp la Bucureşti. Cu acest gând în cap, jandarmii admonestează pe cei care îndrăznesc să stea pe bancă pe Bd. Kiseleff.
Să te plimbi ai voie, să stai pe bancă, nu. Excesele de zel ale tuturor celor implicaţi în organizarea şi asigurarea ordinii în această perioadă nu fac decât să enerveze pe bucureşteni, care oricum sunt cu nervii întinşi de vreo două săptămâni.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu