vineri, aprilie 18, 2008

Ponta este iar împotriva curentului Geoană


Ponta: Cea mai bună formulă pentru Bucureşti la locale ar fi tandemul Diaconescu-Oprescu

Ponta: Cea mai bună formulă pentru Bucureşti la locale ar fi tandemul Diaconescu-Oprescu (Imagine: mediafax Foto)
Vicepreşedintele PSD Victor Ponta consideră că cea mai bună formulă pentru Bucureşti, la alegerile locale, ar fi un tandem Cristian Diaconescu-Sorin Oprescu. "Eu sper ca noi să venim la Bucureşti cu un tandem redutabil, Diaconescu-Oprescu, astfel şansele noastre cresc extrem de mult. Orice bătălie între cei doi, care sunt doi dintre liderii PSD cu imagine foarte bună, este o pierdere pentru PSD”, a declarat, vineri, la Cluj, Ponta. El a spus că un tandem, în sensul "de a pune umărul împreună", ar fi Cristian Diaconescu, candidat la Primăria Bucureşti, iar Sorin Oprescu, ocupantul primului loc pe lista de consilieri locali a PSD. "Avem puţini oameni care au încrederea bucureştenilor. Oprescu stă mai bine decât mine, iar să iroseşti o asemenea resursă este mare păcat. Sper să se mai poată schimba în bine situaţia actuală”, a spus vicepreşedintele PSD. Ponta a participat, vineri, la lansarea candidaţilor PSD Cluj pentru alegerile locale, desfăşurată la Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj-Napoca. PSD l-a desemnat drept candidat pentru Primăria Capitalei pe Cristian Diaconescu. La rândul lui, Sorin Oprescu a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că începe strângerea de semnături în vederea candidaturii sale ca independent la Primăria Capitalei. Senatorul PSD Sorin Oprescu a declarat, marţi seară, într-o emisiune televizată, că în acest moment se străduieşte să îndeplinească toate condiţiile legale pentru a candida ca independent, una dintre aceste condiţii fiind şi demisia sa din partid Ponta: Eu sunt din 2004 în tabăra împotriva alianţei cu PC

Ponta: Eu sunt din 2004 în tabăra împotriva alianţei cu PC

Ponta: Eu sunt din 2004 în tabăra împotriva alianţei cu PC (Imagine: Mediafax Foto)
Vicepreşedintele PSD Victor Ponta a criticat, vineri, la Cluj-Napoca, alianţa PSD+PC, susţinând că el a fost întotdeauna împotriva unei alianţe cu această formaţiune politică. "Este şi un lucru bun în alianţa cu PC, pentru că am trecut de alianţa cu UDMR în 2004, de susţinerea PNL, de votat împreună cu PD. Acum poate trecem şi de alianţa cu PC şi, în sfârşit, vom înţelege că singurii cu care trebuie să facem alianţă sunt ai noştri, PSD, şi nimeni altcineva", a declarat, vineri, Ponta. El a recunoscut că este în tabăra care s-a opus întotdeauna alianţei cu PC. "Eu sunt din 2004 în tabăra împotriva alianţei cu PC şi probabil că o să fiu şi în 2012 şi în 2016", a afirmat acesta. Vicepreşedintele PSD a spus că la vârful partidului s-a luat o anumită decizie privind alianţa cu PC, iar cei din teritoriu, care se bat în campania electorală, nu au altceva de făcut decât să încerce să îşi facă treaba cât mai bine. Ponta a participat, vineri, la lansarea candidaţilor PSD Cluj pentru alegerile locale, desfăşurată la Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj-Napoca.

Niciun comentariu: