marți, aprilie 22, 2008

Preşedintele României...


Decorarea scriitoarei Monica Lovinescu
Preşedintele României, Traian Băsescu, a conferit astăzi, 22 aprilie a.c., post-mortem, Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Mare Ofiţer scriitoarei Monica Lovinescu.
Şeful statului a conferit ordinul în semn de înaltă apreciere pentru rolul Monicăi Lovinescu în păstrarea şi promovarea valorilor intelectuale şi morale în spaţiul public românesc. Pe parcursul întregii sale vieţi, Monica Lovinescu a fost un model de demnitate, de patriotism şi de consecvenţă în lupta împotriva totalitarismului comunist.


Preşedintele României, Traian Băsescu, a semnat astăzi, 22 aprilie a.c., următoarele decrete:

• Decret privind acreditarea domnului Ion Pascu în calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Republica Turcia;
• Decret privind acordarea Drapelului de luptă Batalionului 468 Artilerie Antiaeriană „Trotuş”;
• Decret privind acordarea Drapelului de luptă Batalionului 385 Artilerie „Iancu de Hunedoara”;
• Decret privind trecerea în rezervă a domnului general locotenent – cu trei stele Pinţa Florian din Ministerul Apărării;
• Decret privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea domnului colonel Vizitiu Ionel din Ministerul Apărării şi trecerea acestuia în rezervă cu noul grad;
• Decret pentru supunerea spre adoptare Parlamentului a aderării României la Acordul European privind transportul internaţional al mărfurilor periculoase pe căile navigabile interioare (ADN), adoptat la Geneva la 26 mai 2000.

2 comentarii:

Anonim spunea...

Ura regimului comunist dar si cel al cameleonilor democraţi din zilele noastre nu au speriat-o si nu au clintit-o in demersul ei de a spune adevarul fapt ce a atras antipatia si iritarea din partea atâtor bărbaţi asupra Monicăi Lovinescu.
http://discordiaeris.wordpress.com/2008/04/22/a-murit-constiinta-exilata-a-romanilor-monica-lovinescu/

Bibliotecaru spunea...

La început victima tăcerii comuniste, cel plecat din ţară nu mai exista, apoi victima uitării prin ignorarea intelectualităţii. Doamna Lovinescu nu este singura în această poziţie, din păcate prea multe valori româneşti sunt într-un con de umbră. Această capacitate de a face invizibilă valoarea este, poate, partea cea mai crudă a societăţii actuale. Din nefericire, construcţia unei societăţi culturale ar putea fi unica soluţie a româniei de a deveni o naţiune strălucitoare.