Vicepreşedintele PSD Dan Mircea Popescu a declarat, duminică, la Alba, că partidul trebuie să treacă peste "gâlceava" de la nivelul conducerii cauzată de pierderea alegerilor din 2004 şi să se orienteze spre câştigarea alegeri din acest an. Liderul PSD a afirmat că de la pierderea alegerilor în 2004 şi până în prezent în PSD au existat diferende la nivelul conducerii cu privire la diverse probleme. "Cred că a sosit vremea ca aceste diferende să fie date la o parte şi cu toţii, conducere centrală şi organizaţii judeţene, să ne aplecăm cu seriozitate asupra obiectivului comun: câştigarea alegerilor locale, câştigarea alegerilor parlamentare, câştigarea alegerilor pentru Preşedinţia României", a spus Dan Mircea Popescu. Vicepreşedintele PSD a adăugat că a observat în ultimele luni că aceste diferende au fost date la o parte şi PSD se canalizează către obiectivul principal: câştigarea alegerilor. Întrebat de jurnalişti dacă există o problemă în partid cauzată de desemnarea candidatului pentru Primăria Bucureşti, Popescu a spus că, din punctul său de vedere, situaţia a devenit o problemă din cauza interesului mare al mediei pentru ea. Dan Mircea Popescu a adăugat că tot ceea ce se întâmplă "sunt chestiuni fireşti în care partidul se consultă, în care organizaţia la nivelul municipiului Bucureşti îşi calculează şansele mai bune pentru un candidat sau altul”. El a explicat că sunt opţiunile pe care un partid este firesc să le aibă din evaluarea făcută la nivelul sondajelor de opinie, la nivelul notorietăţii candidaţilor, credibilităţii lor şi a şanselor lor de câştiga într-o confruntare dură. "Candidaţii celorlalte partide, fie că se numesc Blaga, fie că se numesc Orban sau alte persoane de la alte partide, trebuie luaţi în considerare cu toată seriozitatea şi de aceea este firesc ca partidul să manifeste grijă faţă de candidaţii pe care îi propune într-o confruntare extrem de dură", a afirmat Dan Mircea Popescu.
5 comentarii:
@Bibliotecarule ai perfecta dreptate in tot ce ai scris,si ai avut perfecta dreptate cind ai scris ca sa ,,luati atitudine ca ni se restring libertatile si in spatiul virtual,,te rog sa cauti si sa citesti din cotidianul ,,ZIUA``articolul ,,Fratia urechii``Aceasta este parerea unui Anonim.Un Anonim
Articol ziua
Fratia urechii
-- Basescu si Tariceanu se inteleg perfect cand vine vorba de intarirea statului politienesc * Mai mult, o fac ferit de ochii electoratului, prin Decizii secrete sau Hotarari de Guvern adoptate pe sest * In 25 martie 2008, CSAT, sub comanda presedintelui, a decis in secret ca toti operatorii de telefonie si Internet sa-si puna serverele la dispozitia SRI spre interceptare
Profitand de Summit-ul NATO si de faptul ca acest eveniment a captat toata atentia presei si opiniei publice, autoritatile romane au adoptat in cel mai mare secret o serie de hotarari prin care statul isi intareste structurile de supraveghere a cetateanului si de interventie in forta impotriva celor pe care ii considera un pericol public. Sedinta din 25 martie 2008 a CSAT poata fi considerata momentul in care presedintele Basescu si premierul Tariceanu si-au dat mana pentru intarirea statului politienesc.
Guvernul a decis infiintarea Centrul National de Coordonare a Actiunilor de Ordine Publica (CNCAOP) - prin care sa poata propune instituirea starii de urgenta sau sa declare stare de alerta in domeniul ordinii publice. Serviciul Roman de Informatii a capatat puteri sporite in privinta interceptarii comunicatiilor de orice fel. Daca pana acum exista o suspiciune ca serviciile secrete ne asculta, cu mandat sau fara, prin hotararea CSAT se risipeste practic orice posibilitate de a avea parte de o minima confidentialitate a discutiilor telefonice sau a schimburilor de informatii prin orice alt mijloc electronic.
Decizia din 25 martie
In urma deciziei CSAT din 25 martie 2008, toti operatorii care furnizeaza retele si servicii de comunicatii electronice vor fi obligati sa puna la dispozitia Serviciului Roman de Informatii "serverele de management al interceptarilor si consolele de administrare si operare pe care le detin in vederea asigurarii functiei de interceptare". Aceasta masura, potrivit unei decizii a presedintelui Autoritatii Nationale pentru Reglementarea in Comunicatii si Tehnologia Informatiei (ANRCTI), obliga firmele care furnizeaza servicii de telefonie mobila, fixa sau Internet sa "puna la dispozitia autoritatii nationale in materia interceptarii comunicatiilor serverele de management al interceptarii si consolele de administrare si operare pe care le detin in vederea asigurarii functiei de interceptare legala a comuncatiilor". Informatia ne-a fost confirmata de reprezentantii Asociatiei "Semper Fidelis", o organizatie neguvernamentala, care se ocupa de aspecte ce privesc securitatea nationala. Nu stim care a fost ratiunea acestei mutari strategice in domeniul interceptarilor, dar este clar ca prin aceasta, SRI capata puteri nelimitate.
Interceptari ilegale in voie
Pana la adoptarea acestei hotarari, SRI avea oricum posibilitatea sa acceseze din punct de vedere tehnic echipamentele furnizorilor de servicii de comunicatii pentru a-si realiza interceptarile. De acum inainte, firmele de telefonie si internet sunt obligate sa acorde sprijin tehnic pentru realizarea interceptarilor, dar trebuie si sa predea Centrului National de Interceptare a Comunicatiilor (CNIC) din cadrul SRI toata logistica (servere si console-n.r.) pentru a-i permite sa faca interceptarile ferit de ochii lumii, din sediile sale. Culmea este ca din punct de vedere financiar, se poate considera ca suntem ascultati pe banii nostri, deoarece toate operatiunile destinate operatiunilor de interceptare a comunicatiilor sunt suportate de firmele care furnizeaza aceste servicii. Fiind vorba de operatori privati, acestia trebuie sa-si recupereze pagubele si cum ar putea sa faca acest lucru mai simplu decat sa mareasca facturile clientilor. Iata cum, printr-o hotarare secreta a CSAT si printr-o decizie a unui presedinte al unei agentii aflate in subordinea prim-ministrului, se modifica radical conditiile si metodele destinate interceptarilor.
Liber la abuzuri
In spatele usilor inchise, Guvernul Tariceanu a dat mana libera angajatilor CNIC sa poata asculta pe oricine si oricand. Spunem acest lucuru, deoarece prin decizia presedintelui ANRCTI, "furnizorul de retele sau de servicii de comunicatii electronice are obligatia de a lua toate masurile tehnice necesare in vederea punerii de indata in executare a autorizatiilor sau mandatelor de interceptare a comunicatiilor emise potrivit legii". Din cauza caracterului ambiguu a formularilor din decizia presedintelui ANRCTI, exercitarea puterii de interceptare poate da nastere cu usurinta la abuzuri cu consecinte negative pentru o societate democratica. Interceptarea comunicatiilor poate fi privita ca necesara intr-o societate democratica numai daca sistemul de supraveghere secreta contine garantii adecvate impotriva abuzurilor. Legea romaneasca este invechita si nu ofera garantii impotriva abuzurilor. Nu este intamplator ca s-au adoptat aceste masuri chiar acum, folosindu-se pretextul organizarii Summitului NATO, deoarece este an electoral si anumite cercuri ale puterii doresc cu orice pret sa stie ce face adversarul. Oricum, in conditiile in care adoptarea pachetului de legi privind securitatea nationala treneaza de atata timp, este dubios cum se reglementeaza pe ascuns o problema atat de spionoasa cum este cea a interceptarilor.
Megastructura politieneasca
Pentru a fi asigurati si din punct de vedere legal in cazul in care situatia o va impune, guvernul a decis sa infiinteze si o megastructura prin care sa poata propune instituirea starii de urgenta sau declararea starii de alerta in domeniul ordinii publice.
Prin infiintarea unei noi institutii, denumita oficial Centrul National de Coordonare a Actiunilor de Ordine Publica (CNCAOP), Guvernul Romaniei isi intareste structurile de represiune specifice unui stat politienesc. CNCAOP va functiona in cadrul Ministerului Internelor si Reformei Administrative si va coopta reprezentanti din zece ministere si patru servicii secrete. Practic, in urma infiintari CNCAOP, statul va avea acoperire legala pentru interventia in forta, impotriva oricaror manifestari de amploare, deoarece membrii acestui Centru pot considera de acum incolo, ca orice actiune de strada sau miting reprezinta un potential pericol la adresa ordinii publice.
Mircea Toader (PD-L), fost secretar de stat in Ministerul de Interne
Ministrul nu poate dicta serviciilor
Mircea Toader a declarat ca, in ceea ce priveste declararea starii de urgenta, deciziile in acest sens trebuie sa treaca prin CSAT, iar Ministerul de Interne nu poate sa-si asume singur aceasta sarcina. PD-L urmeaza sa analizeze documentul si sa adopte o pozitie oficiala fata de noua reglementare. "Nu se poate interveni legal doar de catre MIRA", a afirmat Toader. Acesta a acuzat Guvernul ca a promovat Hotararea de Guvern in mod netransparent, printr-o improvizatie, "desi este un document de prea mare importanta pentru a se lua o decizie pe picior". De asemenea, Toader a accentuat faptul ca serviciile secrete nu pot fi subordonate ministrului de Interne.
Gabriel Oprea, deputat PSD, fost ministru de Interne in Guvernul Nastase
Un act normativ bun
Gabriel Oprea a apreciat ca este un act legislativ normal, institutii similare Centrului regasindu-se si in alte state europene. Per ansamblu, fostul ministru considera ca Hotararea este conforma legislatiei actuale in domeniul ordinii publice. "La prima vedere, gandul te duce la faptul ca acest Centru are competente care intra in zona CSAT. Dar nu cred ca in probleme care tin de interesul national, institutiile incep sa se calce intre ele", a declarat Oprea, precizand ca prezenta serviciilor secrete si a altor ministere in Centrul National de Conducere a Actiunilor de Ordine Publica conduce la subordonarea lor fata de MI. "Este vorba doar de coordonarea de catre MI, pentru ca cineva trebuie sa se ocupe de conjugarea eforturilor in asigurarea ordinii publice", a apreciat pesedistul. Acesta a adaugat ca, in principiu, este un act normativ bun, dar care ar trebui sa clarifice mai bine care sunt factorii de decizie in domeniu. Mai ales ca CNCAOP nu este doar o directie in cadrul MI, ci capata o competenta legala proprie.
Marcu Tudor, deputat PRM
Dictatura micilor Ceausesti
"E o gluma, o nebunie. Intram intr-o dictatura a unor mici Ceausesti", a declarat la randul sau vicepresedintele Comisiei de aparare din Camera Deputatilor, Marcu Tudor (PRM). Acesta considera ca atributiile Centrului infiintat in subordinea ministrului Cristian David constituie o uzurpare a unor atributii care revin exclusiv CSAT. Tudor a apreciat ca Guvernul tinde sa promoveze un stat politienesc pe modelul Romaniei de dinainte de 1989. Acesta nu este de acord nici cu subordonarea serviciilor secrete catre ministrul de Interne prin intermediul organismului nou infiintat. (A.I.)
Pagina realizata de Doru DRAGOMIR
Să fie o legătură între Semper Fidelis, o asociaţie nonguvernamentală, şi ceea ce reprezintă aceste cuvinte în SUA, adică United States Marine Corps?
Centrului National de Interceptare a Comunicatiilor (CNIC), eu as spune CiNIC, din cadrul SRI poate face interceptări dar 112 nu poate beneficia de ceea ce are nevoie, anume localizarea apelului. Să fie ceva ciudat şi în asta?
Noi urmăm linia americană în toate deciziile de securitate. Americanii, campionii libertăţilor individuale (în teorie cam ce spune liberalismul), treptat, treptat, vor ajunge în situaţia de a deveni un lagăr închis. În numele apărării faţă de terorism, americanii (oamenii din popor) sunt permisivi la orice fel de abuzuri. Dacă s-ar fi făcut o mică punere în scenă, cred că ar fi înghiţit, fără să crâcnească, încă un mandat pentru Bush. Marea lor primejdie este că nu sunt obişnuiţi cu statul totalitar şi că nu ştiu ce-i loveşte. La ei e explicabil, dar la noi? Nai am mai trecut prin asta, ştim ce urmează, şi totuşi nu schiţăm nici un gest? Domnii aflaţi astăzi la conducere, în frunte cu domnul Băsescu şi domnul Tăriceanu, nu ştiu că acest bine de moment al lor de acum va avea un preţ infernal peste 20 de ani? Repet, pentru a nu ştiu câta oară, este absolut necesar ca partidele politice să se reconstruiască pe criterii doctrinare... respectarea doctrinelor de partid va şterge aceste abuzuri... dacă avem noroc.
Poate clasa politică ar trebui să-şi aducă aminte că poporul român are obiceiul să-şi împuşte liderii care au vândut ţara. Să nu împingă populaţia la încă o revoluţie.
Trimiteți un comentariu