marți, aprilie 22, 2008

Referendumul poate fi organizat în ziua alegerilor


Senat: Referendumul poate fi organizat în ziua alegerilor
Plenul Senatului a votat, luni, cererea de reexaminare a preşedintelui României în care era criticată interzicerea convocării referendumului în ziua alegerilor sau cu mai puţin de 6 luni înainte de data alegerilor. Senatul a aprobat, cu 81 de voturi "pentru" şi unul "împotrivă", cererea de reexaminare a şefului statului care critica actul normativ adoptat anterior de Parlament, potrivit căruia organizarea referendumului nu poate avea loc simultan cu desfăşurarea alegerilor prezidenţiale, parlamentare, locale sau a alegerilor pentru Parlamentul European ori cu mai puţin de şase luni de la data alegerilor menţionate. Comisia juridică a Senatului a adoptat raport de admitere a cererii de reexaminare. În raport se arată că se ţine cont de decizia Curţii Constituţionale, care a stabilit că toate prevederile din Legea de modificare a Legii referendumului sunt neconstituţionale. Comisia juridică a precizat că Parlamentul nu are ce să analizeze din dispoziţiile acestei legi pentru a fi puse în concordanţă cu Constituţia, dat fiind faptul că ele au fost declarate neconstituţionale.

Acum miza nu mai exista, de ce s-ar fi împotrivit senatul Curţii Constituţionale?

Niciun comentariu: