joi, aprilie 17, 2008
Sondajul UDMR relevă dorinţa locuitorilor de a se implica în aspectele locale
Deputatul UDMR Antal Arpad consideră că sondajul iniţiat de UDMR la nivelul municipiului Sfântu Gheorghe, prin care s-a urmărit aflarea problemelor şi doleanţelor locuitorilor oraşului, a relevat că aceştia au fost foarte surprinşi de acest mod de abordare al Uniunii, transmite corespondentul AMOS News.
Potrivit lui Antal Arpad, candidat la Primăria Sfântu Gheorghe, surprinderea cetăţenilor din Sfântu Gheorghe a fost una pozitivă, aceştia declarându-se mulţumiţi, în discuţiile cu reprezentanţii UDMR, de decizia Uniunii de a le afla problemele în discuţii directe cu ei.
„Oamenii au răspuns la chemarea UDMR spre consultare şi vreau ca în continuare să-i primească pe voluntarii noştri, care le vor răspunde la întrebări, întrebări din care pot rezlta şi soluţii. Oamenii s-au declarat surprinşi de iniţiativa noastră, spunând că până acum, în 18 ani, nu le-au fost cerute părerile de către nimeni”, a declarat joi Antal Arpad.
Candidatul UDMR la Primăria Sfântu Gheorghe a mai arătat că din sondaj a reieşit şi că oamenii au în general o părere proastă despre domeniul politic şi despre politicieni. În ceea ce priveşte problemele semnalate de cetăţeniir din Sfântu Gheorghe, candidatul UDMR a spus că acestea vor fi făcute publice la finalul sondajului, dar că, până acum se poate spune clar că „oamenii consideră că trebuie făcute multe în Sfântu Gheorghe şi sunt dornici de a se implica în acest sens”.
UDMR a lansat pe 9 aprilie programul „În ce oraş ne dorim să trăim”, considerat a fi cel mai mare sondaj efectuat vreodată la nivelul municipiului Sfântu Gheorghe. Urmând a se desfăşura 30 de zile, programul cuprinde consultarea tuturor locuitorilor în vederea aflării de către UDMR a părerilor şi problemelor acestora. (Monica RIZEA)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu