sâmbătă, aprilie 12, 2008
Săptămâna Naţională a Bibliotecilor
Reunite sub genericul „Săptămâna Naţională a Bibliotecilor”, în perioada 14–18 aprilie 2008, în toată ţara se vor desfăşura manifestări consacrate cărţii şi principalelor instituţii care o cultivă, bibliotecile.Manifestarea este organizată de Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România. „Bibliotecile publice – citim în comunicatul ANBPR – vor folosi Săptămâna Naţională a Bibliotecilor ca pe un prilej pentru a informa publicul larg şi autorităţile administraţiei publice centrale şi locale despre serviciile şi facilităţile pe care le oferă şi pentru a atrage atenţia asupra necesităţii modernizării activităţii de bibliotecă.” Vor fi organizate mese rotunde pe teme culturale diverse, seminare, prezentări ale noilor achiziţii ale bibliotecilor, lansări de cărţi, expoziţii, evocări literare, prezentări de edituri, videoproiecţii.
Câteva exemple: luni 14 martie, la Biblioteca Judeţeană Timiş vor fi vernisate expoziţia de tapiserie a prof. dr. Rodica Banciu, o expoziţie de carte şi un stand promoţional OSIM şi expoziţia de pictură a Mariei Magdalena Munteanu. Marţi 15 aprilie, la ora 11,00, este programată evocarea literară „Nichita Stănescu – 75 de ani de la naştere”, moderată de scriitorul Lucian Alexiu. În 18 aprilie, la ora 13,00, la Filiala Mehala a Bibliotecii Judeţene Timiş va avea loc evocarea literară „Barbu Ştefănescu Delavrancea – 150 de ani de la naştere”. Joi 17 aprilie, la ora 12,00, în Sala de conferinţe a Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vălcea, se va desfăşura seminarul „Libertatea presei – o metaforă – şi Uniunea Europeană”, urmat de lansarea volumului „Istoria jurnalismului şi a publicităţii în România” de Marian Petcu. Vineri 18 aprilie, la ora 12,30, la Biblioteca Municipală din Drăgăşani va avea loc Simpozionul Gib Mihăescu.
„Săptămâna Naţională a Bibliotecilor”, ajunsă în acest an la a patra ediţie, include Conferinţa Generală a Asociaţiei Naţionale a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România, cu tema: „Bibliotecile publice şi susţinerea procesului de învăţare permanentî: modalităţi şi exemple de bune practici” şi continuă în 23 aprilie cu Ziua Bibliotecarului din România, zi instituită, prin Hotărâre de Guvern, la iniţiativa ANBPR.
ANBPR este una din cele mai mari asociaţii ale bibliotecarilor din România, cu peste 3.000 de membri. Misiunea sa principală este promovarea profesiei de bibliotecar, susţinerea pregătirii profesionale a bibliotecarilor în vederea creşterii calităţii serviciilor specifice şi asigurării accesului public la informaţie. ANBPR oferă membrilor săi dar şi publicului servicii profesionale şi publicaţii de specialitate.(Tudor Cristian)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
Interesanta manifestare culturala si mai ales, pe gustul tau ! Sa speram ca poate prin aceste actiuni conjugate la nivel national amintite de tine in articol, sa sporeasca atractia si respectul pentru cartea scrisa si tiparita, dar si pentru lectura ei de catre tinerele generatii, cam certate in prezent cu aceste deprinderi atat de nobile !
Ma bucur ca este deja a IV-a editie in acest an a "Saptamanii Nationale a Bibliotecilor", dar mai ales am placuta surpriza sa aflu aici in premiera, ca pe 23 Aprilie vom sarbatori Ziua Bibliotecarului din Romania. :)
Trebuie sa te felicit de doua ori in aceasta zi, caci se inscrie o conincidenta fericita intre nume si profesia ta de suflet. :)
Eu sunt altfel de bibliotecar, dar totuşi... :)
Trimiteți un comentariu