vineri, aprilie 11, 2008

Traficanţi de persoane, trimişi în judecată


Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Tulcea, din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Constanţa, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul DIICOT-Biroului Teritorial Tulcea au finalizat cercetările, fiind dispusă trimiterea în judecată a cinci persoane suspectate de comiterea infracţiunilor de constituire în grup infracţional organizat şi trafic de persoane, cu vârste cuprinse între 29 şi 64 de ani, din Tulcea şi Constanţa, se arată într-un comunicat remis AMOS News.
Trei dintre aceste persoane erau cunoscute în evidenţele Poliţiei cu antecedente penale. În sarcina inculpaţilor s-a reţinut faptul că, în perioada 2004-2006, constituiţi în grup infracţional organizat, bine strucurat, au recrutat, transportat, primit, cazat şi exploatat patru persoane cu vârste cuprinse între 35 şi 68 de ani din judeţele Tulcea şi Constanţa prin obligarea la practicarea ceşetoriei în zona oraşului Milano, Italia. În urma exploatării victimelor, gruparea infracţională a realizat ilicit şi şi-a înşusit suma de 37.850 EURO, sumă pentru care s-a propus instanţei luarea măsurii confiscării speciale în conformitate cu art.118 CP Prin rechizitoriu s-a mai propus luarea aceleiaşi măsuri şi faţă de un autoturism de provenienţă străină, aparţinând lui C. Denis Erol, cu care acesta a transportat victimele în mod repetat în Italia, precum şi asupra sumei de 4000 de RON daţi de către unul dintre suspecţi unei victime, în scopul de a o determina să-şi schimbe declaraţia pe timpul urmăririi penale.

Niciun comentariu: