joi, aprilie 10, 2008
Traian Băsescu despre cazul Teo Peter şi vizele pentru SUA
Cazul Teo Peter se va rezolva, a dat asigurări, miercuri seară, într-o emisiune a postului B1, preşedintele Traian Băsescu, precizând că soluţia întârzie din cauza nemulţumirilor manifestate de partea română şi, în special, de familia fostului basist al trupei Compact.
"Vă asigur că, dacă statul român ar fi spus: în regulă, s-o închidem, era închisă de mult problema Teo Peter, la nivelul pe care îl considera statul american şi conform standardelor lor". (...) Până nu va avea un nivel satisfăcător pentru familia lui Teo Peter, n-o vom închide. În relaţia bilaterală vom avea un contencios", a spus şeful statului.
Reamintim că Traian Băsescu a avut o discuţie pe această temă cu preşedintele SUA, George W. Bush, înainte de Summitul NATO de la Bucureşti, ocazie cu care cei doi au afirmat că se caută o soluţie în acest caz.
Fostul basist al trupei Compact Teo Peter a decedat în decembrie 2004 într-un accident de maşină provocat de un angajat al Ambasadei SUA la Bucureşti, care nu s-a ales decât cu o mustrare.
Traian Băsescu a vorbit la B1 şi despre problema vizelor pentru SUA, precizând că încă se discută dacă această problemă ar trebui tratată prin intermediul Uniunii Europene, la modul general, sau în cadrul unei relaţii bilaterale România - SUA.
"Avem două variante: să mergem pe tipul de negociere al Uniunii Europene şi să lăsăm Uniunii Europene misiunea să-şi facă obligaţia faţă de România sau să deschidem, în paralel, negocierile bilaterale cu Statele Unite", a afirmat şeful statului.
Invitaţia din partea SUA pentru o discuţie bilaterlă este deschisă, a spus Băsescu, în problema trebuie discutată între instituţiile statului român.
"Nu am luat încă o decizie. Vreau să discutăm şi cu Guvenul şi cu alte structuri ale statului. (...) Vreau să analizăm foarte serios dacă începem un set de negocieri bilaterale, care însă, aşa cum se întâmplă cu state care fac acest lucru, necesită o mult mai largă informare despre persoane", a menţionat preşedintele.
Traian Băsescu a explicat că unele state europene din vest au fost de acord să comunice SUA date personale amănunţite, volum de informaţie mai mare decât cel acceptat de Uniunea Europeană.
"Sunt state care au adoptat această soluţie: să fie de acord să dea un volum de informaţie din informaţia cu date personale mai mare decât cel pe care îl acceptă Uniunea Europeană, şi statele vechi membre au viza obţinută, dreptul de intrare în Statele Unite, pe standarde europene", a adăugat Băsescu. (Andreea MARINESCU)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu