vineri, aprilie 04, 2008
Un oaspete de seamă pe scena ONB - baritonul Alexandru Agache
Opera Naţională Bucureşti aduce o nouă surpriză publicului iubitor de operă: celebrul bariton Alexandru Agache va interpreta rolurile titulare în două reprezentaţii din creaţia verdiană.
Duminică, 6 aprilie, ora 18.30, renumitul artist va evolua în rolul titular din opera Simon Boccanegra – rol de referinţă în cariera sa –, alături de Silvia Sorina Munteanu, Mihai Lazăr, Sorin Drăniceanu, Florin Simionca, Ştefan Schuller, Teodor Ilincăi, Cristina Eremia, în compania corului (pregătit de maestrul Stelian Olariu) şi orchestrei ONB, sub bagheta dirijorului Ciprian Teodoraşcu.
Cea de-a doua apariţie a oaspetelui pe scena bucureşteană va avea loc joi, 10 aprilie, ora 18.30, în opera Nabucco. Baritonul va interpreta rolul principal, alături de Mariana Colpoş, Pompeiu Hărăşteanu, Oana Andra, Vlad Miriţă, Marius Boloş, Crina Zancu, Valentin Racoveanu. Îşi vor da concursul soliştii de balet Mădălina Slăteanu, Bogdan Cănilă, Vittorio Malangone, corul, orchestra şi baletul teatrului. La pupitru – dirijorul Iurie Florea.
Alexandru Agache s-a născut la Cluj, oraşul în care si-a definitivat, de altfel, şi studiile de specialitate, în anul 1979. Succesul internaţional i-a adus renumitului artist o mulţime de oferte pe scenele din străinătate: Royal Opera House Covent Garden din Londra, Scala di Milano, Teatro Comunale di Firenze, Opera Naţională din Paris, Opera din München, Opera de Stat din Viena, dar şi la Berlin, Houston, Chicago, New York, Teatrul Colon Buenos Aires sau Budapesta.
Repertoriul său cuprinde roluri din opere de Giuseppe Verdi, precum Rigoletto, Nabucco, Simon Boccanegra din operele omonime, Iago din Otello, Contele de Luna din Il Trovatore, Miller din Luisa Miller, Amonasro din Aida. A interpretat Barnaba din opera La Gioconda de Amilcare Ponchielli, Sharpless din Madama Butterfly de Giacomo Puccini şi rolul titular în Andrea Chénier de Umberto Giordano.
În ultimii ani, a abordat mai mult roluri din creaţia verdiană, deoarece vocea şi sufletul său sunt foarte apropiate de caracterele puternice ce se regăsesc în opera marelui compozitor, după cum el însuşi declara într-un interviu publicat în The Opera Journal, în decembrie 2001.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu