miercuri, aprilie 16, 2008

Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură în funcţia de ministru al Afacerilor Externe


Astăzi, 15 aprilie a.c., la Palatul Cotroceni, a avut loc, în prezenţa preşedintelui României, Traian Băsescu, ceremonia de depunere a jurământului de învestitură în funcţia de ministru al Afacerilor Externe de către domnul Lazăr Comănescu.

Vă prezentăm integral textul alocuţiunii susţinute de şeful statului cu acest prilej:

„Domnule ministru,

Încep prin a vă felicita pentru desemnarea dumneavoastră în funcţia de ministru al Afacerilor Externe în Guvernul României – este rezultatul unui consens rapid obţinut la nivelul instituţiilor care au atribuţiuni în a decide.

Vreau să ştiţi de la mine, aici, public, ceea ce, de altfel, este arhicunoscut, dar mi se pare necesar a fi repetat – priorităţile de politică externă ale României sunt neschimbate din 2005 şi până acum.

În partea de mandat pe care îl aveţi de îndeplinit în următoarele 8-10 luni, în primul rând, avem de valorificat, în favoarea securităţii României, concluziile Summit-ului NATO de la Bucureşti; avem de valorificat calitatea de membru al Uniunii Europene – aici, depinde foarte mult de cooperarea cu colegii dumneavoastră din Cabinet, pentru că este o chestiune care nu ţine doar de performanţa diplomaţiei; şi, repet ceea ce spuneam anul trecut, la întâlnirea cu ambasadorii şi consulii români – există nevoia de a dezvolta o activitate consulară care să răspundă realităţilor de actualitate ale României.

Eu vă doresc mult succes – am convingerea că experienţa pe care o aveţi vă îndreptăţeşte să speraţi la un mandat de succes în fruntea Externelor, ceea ce, în acelaşi timp, ar fi şi confirmarea speranţelor mele, ale Primului-ministru, ale Cabinetului, ale românilor, că politica externă este pe mâinile unui om cu experienţă, chiar dacă nu este unul implicat politic.

Încă o dată, vă doresc mult succes!”

Niciun comentariu: