miercuri, aprilie 16, 2008
Primirea domnilor Michael Ringier, preşedinte Ringier, Gerhard Schröder, fost Cancelar Federal al Germaniei, şi Martin Werfeli, CEO Ringier
Preşedintele României, Traian Băsescu, i-a primit astăzi, 15 aprilie a.c., la Palatul Cotroceni, pe Michael Ringier, preşedinte Ringier, Gerhard Schröder, fost Cancelar Federal al Germaniei, şi Martin Werfeli, CEO Ringier, cu ocazia vizitei acestora în România.
În cadrul întâlnirii s-au discutat perspectivele economice din România după aderarea la Uniunea Europeană şi evoluţiile presei europene, având loc, în acest context, un schimb de opinii privind influenţa noilor tehnologii şi diversitatea reglementărilor naţionale.
Şeful statului a evocat contribuţia crucială a presei din România la consolidarea democraţiei şi a statului de drept, prin promovarea pluralismului de idei, a transparenţei şi semnalarea abuzurilor autorităţilor publice.
Participanţii la întâlnire şi-au exprimat convingerea că singurele obiective ale presei trebuie să fie corecta informare a cetăţenilor şi realizarea de profit, în cadrul unei pieţe libere şi concurenţiale.
Preşedintele Traian Băsescu a precizat că este adeptul modelului de jurnalism de tip occidental, în care libertatea de exprimare neîngrădită şi garantată, principiu fundamental al statelor democratice, este exercitată cu responsabilitate şi bună credinţă şi urmează un set de principii şi practici propuse şi asumate de către breaslă, între care neutralitatea, obligativitatea verificării informaţiilor şi citarea corectă şi completă.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu