Sâmbătă, 12 aprilie, la Prefectura Bacău, preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu şi preşedintele Parlamentului Ungar, Katalin Szili au avut convorbiri privind învăţământului în limba maghiară pentru comunitatea ceangăilor maghiari din Moldova, precum şi despre posibilitatea oficierii în limba maghiară a meselor bisericeşti pentru comunitatea ceangăilor maghiari din Moldova.
La discutarea problemelor ce ocupă un loc important şi în politica UDMR a participat şi preşedintele executiv al UDMR, Hunor Kelemen, care a opinat după întrevederea de la Bacău că vizita celor doi preşedinţi ai legislativului ungar şi român, dincolo de semnificaţia ei simbolică, are şi un neîndoios folos practic. „Vizita în Moldova a celor doi demnitari constituie, prin ea însăşi, un mesaj important pentru cei care până acum au respins cerinţele legitime ale ceangăilor maghiari privind învăţământul în limba maternă. Cei doi preşedinţi de Camere legislative au formulat un mesaj univoc de deschidere, de căutare a soluţiilor pentru probleme importante ale comunităţii maghiare. Întâlnirea a constituit, totodată, un bun prilej pentru cei care se opun cerinţelor legitime ale ceangăilor maghiari pentru a-şi revizui poziţia şi să recunoască faptul, subliniat de ani buni de UDMR, cum că învăţământul maghiar din Ţinutul Ceangăilor nu se îndreaptă împotriva cuiva, ci este necesar pentru păstrarea de către comunitatea de aici a identităţii sale linvistice-culturale, a identităţii sale naţionale”, a rezumat concluziile întâlnirii Olteanu-Szili de la Bacău, preşedintele executiv al UDMR, Hunor Kelemen.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu