duminică, aprilie 06, 2008
Diaconescu: MAE să îşi asume răspunderea în cazul Crulic
Purtătorul de cuvânt al PSD, Cristian Diaconescu, a declarat, duminică, că Ministerul de Externe trebuie să îşi asume răspunderea în cazul Crulic, eventual prin demisia ministrului Adrian Cioroianu.
Diaconescu a afirmat că nu există, în UE, un precedent „de o asemenea gravitate” precum situaţia care a dus la decesul cetăţeanului român Claudiu Crulic.
Potrivit ProTV, românul Claudiu Crulic, a murit într-un spital polonez, după ce a intrat în greva foamei, protestând faţă de arestarea sa de către autorităţile de la Varşovia.
Crulic a fost arestat în Polonia la 10 octombrie 2007 şi a decedat pe 18 ianuarie 2008, după ce autorităţile poloneze l-au eliberat din închisoare, în scopul internării într-un spital, condiţia sa fizică fiind precară din cauza grevei foamei.
Diaconescu a afirmat că ambasada României la Varşovia cunoştea încă din 17 decembrie 2007 situaţia românului, dovadă fiind o notă trimisă de ambasadă la Bucureşti, în care se arăta că ambasada de la Varşovia nu a ştiut că românul a refuzat, pe perioada încarcerării, alimentarea.
Purtătorul de cuvânt al PSD a declarat că acest caz grav impune o anchetă din partea MAE, precum şi lămuriri publice ale ministerului.
„Asumarea răspunderii de către MAE, eventual prin demisia ministrului Adrian Cioroianu, ar trebui să reprezinte un comportament absolut natural într-o asemenea situaţie”, a afirmat Diaconescu.
Nu ştiu dacă această dramă este un eşec al domnului Cioroianu dar cu domnul Ambasador extraordinar şi plenipotenţiar la Varşovia, dl. Gabriel Constantin Bârtaş, are desigur o legătură, din moment ce ambasade ştia despre acest caz şi nu a mişcat un deget.
Conform evidenţelor Ambasadei, în Republica Polonă sunt stabiliţi legal - sosiţi înainte de anul 1989 şi mai ales după acest an, prin căsătorii mixte - un număr de aproximativ 350 de cetăţeni români. Aceştia sunt repartizaţi relativ uniform pe întreg teritoriul Republicii Polone, cu concentrări mai mari în Varşovia şi împrejurimi (circa o treime), precum şi în Silezia, în sud-vestul Poloniei, în zona oraşului Wroc³aw. În voievodatul Lubuskie din vestul Poloniei trăieşte o comunitate de polonezi originari din Bucovina, formată din circa 60 de persoane. Comunitatea romaneasca din Polonia prezintă o oarecare dinamică, atât prin veniri (căsătorii mixte 40 în anul 2006), cat si prin plecări (transferarea unor specialisti in alte ţări sau datorită migrării forţei de muncă în alte ţări din Uniunea Europeană).
Organizaţii şi / sau asociaţii culturale cu preocupări privind relaţiile polono-române:
- Asociaţia de prietenie polono-română din Wroclaw;
- Societatea Polono-Romana din Cracovia;
- Prietenia Polono-Romana, societate din Katowice;
- Comunitatea Bucovineană, asociaţie din Zielona Góra.
În Polonia nu există şcoli cu predare în limba română. În cadrul Universităţii Jagiellone din Cracovia si la Institutul de Romanistică din cadrul Universitatii Adam Mickiewicz din Poznañ există catedre de filologie română la care, lectori autohtoni sau trimişi din ţară predau cursuri de literatură, cultură si civilizaţie românească, in prezent frecventate de 30 studenţi polonezi.
În Republica Polonă nu există publicaţii în limba română.
Având în vedere numărul extrem de redus de etnici români din această ţară, nu exista biserici româneşti sau alte lăcaşuri de cult subordonate Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române. Etnicii români de religie ortodoxă si greco-catolica din Polonia participă la activitatea lăcaşelor de cult ortodoxe si greco-catolice, care aparţin de Mitropolia Ortodoxă, respectiv de Mitropolia greco-catolica din Polonia.
Mie îmi pare că ambasada României face destul de puţin pentru Românii aflaţi în Polonia, mai ales că există un cadru juridic important între cele două ţări.
Cadrul juridic actual între România şi Republica Polonă satisface ansamblul relaţiilor bilaterale. Acesta cuprinde 22 de documente bilaterale în vigoare.
Întrucât calitatea de membru al Uniunii Europene a facut necesara adaptarea cadrului juridic bilateral, a fost încheiat şi a intrat în vigoare, la 16 septembrie 2005, Protocolul de inventariere a cadrului juridic bilateral. S-au menţinut în vigoare 22 documente şi s-a renunţat la 11 documente juridice bilaterale, care nu mai corespundeau normelor comunitare.
După intrarea în vigoare a Protocolului de inventariere a cadrului juridic bilateral a mai fost încheiat Acordul între Guvernul Romaniei si Guvernul Republicii Polone privind protecţia reciprocă a Informaţiilor Clasificate, semnat la Bucureşti, la 5 iulie 2006.
Documente juridice bilaterale în vigoare:
· Tratat de conciliere si arbitraj între România si Polonia, semnat la Bucureşti, la 24 octombrie 1929;
· Tratat între Republica Populară Romană si Republica Populară Polonă privind asistenţa juridică în cauzele civile, familiale si penale, semnat la Bucureşti, la 5 ianuarie 1962 (numai în privinţa art. 79);
· Acord intre Guvernul Republicii Socialiste România si Guvernul Republicii Populare Polone privind transporturile rutiere internaţionale, semnat la Bucureşti, 29.01.1968;
· Convenţie între Guvernul Republicii Sociliste România şi Guvernul Republicii Populare Polone privind desfiinţarea vizelor pentru călătoriile în interes de serviciu şi particular, semnată la Bucureşti, 28.06.1971, completată prin Întelegerea între Guvernul României şi Guvernul Republicii Polone, realizată prin schimb de note verbale la 30 ianuarie 1999, privind condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească cetăţenii unui stat care se deplasează pe teritoriul celuilalt stat;
· Acord între Guvernul Republicii Socialiste România si Guvernul Republicii Populare Polone privind colaborarea în domeniul folosirii energiei atomice în scopuri paşnice, semnat la Varşovia la 23.02.1972;
· Convenţie între Guvernul Republicii Socialiste România şi Guvernul Republicii Populare Polone privind înfiinţarea si activitatea Centrului de Informaţii si Cultură Română la Varşovia si a Centrului de Informaţii si Cultură Polonă la Bucureşti, semnată la Bucureşti la 11.07.1972;
· Tratat cu privire la relatiile prietenesti si la cooperarea intre România şi Republica Polonă, semnat la Bucuresti la 25.01.1993;
· Conventie consulara intre România si Republica Polonă, semnata la Bucuresti la 25.01.1993;
· Intelegere intre Guvernul României si Guvernul Republicii Polone cu privire la preluarea reciproca a persoanelor aflate ilegal pe teritoriul unuia dintre Statele Contractante, semnata la Varsovia la 24.07.1993;
· Acord intre Ministerul Apararii Nationale al României si Ministerul Apararii Nationale al Republicii Polone cu privire la cooperarea in domeniul militar, semnat la Bucuresti la 23.02.1994;
· Protocol de colaborare intre Ministerul Afacerilor Externe al României si Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Polone, semnat la Varsovia la 23.06.1994;
· Acord intre Guvernul României si Guvernul Republicii Polone pentru evitarea dublei impuneri si prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit si pe capital, semnat la Varsovia la 23.06.1994;
· Acord intre Guvernul României si Guvernul Republicii Polone privind promovarea si protejarea reciproca a investitiilor, semnat la Varsovia la 23.06.1994;
· Acord intre Guvernul României si Guvernul Republicii Polone privind colaborarea in domeniile stiintei, invatamantului si culturii, semnat la Varsovia la 23.06.1994;
· Acord intre Guvernul României si Guvernul Republicii Polone privind colaborarea in domeniul turismului, semnat la Bucuresti la 13.12.1994;
· Acord de colaborare intre Directia Generala a Arhivelor Statului din România si Directia Generala a Arhivelor de Stat din Republica Polona, semnat la Varsovia, la 19.10.1995;
· Acord intre Guvernul României si Guvernul Republicii Polone privind cooperarea in stiinta si tehnologie, semnat la Bucuresti la 14.05.1996;
· Tratat intre România si Republica Polona privind asistenta juridica si relatiile juridice in cauze civile, semnat la Bucuresti la 15.05.1999;
· Acord intre Guvernul României si Guvernul Republicii Polone privind transporturile aeriene civile, semnat la Varsovia la 19.05.1999;
· Protocol de colaborare intre Ministerul Justitiei din România si Ministerul Justitiei din Republica Polona, semnat la Varsovia la 18.04.2000;
· Acord intre Guvernul României si Guvernul Republicii Polone privind colaborarea in domeniul criminalitatii organizate, a terorismului si a altor categorii de infractiuni, semnat la Varsovia la 11.07.2001;
· Program de aplicare a Acordului intre Guvernul României si Guvernul Republicii Polone privind colaborarea in domeniile stiintei, invatamantului si culturii pentru perioada 2003-2006, semnat la Bucureşti la 09.10.2003.
Documente juridice bilaterale care urmează a fi încheiate:
- Acord între Guvernul României şi Guvernul Republicii Polone privind recunoaşterea reciprocă a diplomelor de studii si titlurilor ştiintifice.
- Program de aplicare a Acordului între Guvernul Romaniei si Guvernul Republicii Polone privind colaborarea in domeniile ştiintei, invăţământului şi culturii pentru anii 2007-2010.
- Acord între Guvernul României şi Guvernul Republicii Polone privind înfiinţarea şi activitatea Institutului de Cultură Română la Varşovia şi Institutului Polonez la Bucureşti.
- Acord între Guvernul României şi Guvernul Republicii Polone privind regimul juridic al mormintelor militare române aflate pe teritoriul Republicii Polone şi mormintelor militare polone aflate pe teritoriul României.
- Nou Acord interguvernamental privind readmisia persoanelor aflate ilegal pe teritoriul celeilalte părţi.
- Protocol de colaborare între Institutul Diplomatic Român şi Academia Diplomatică din cadrul Institutului Polonez de Afaceri Internaţionale.
Scurta istorie a relatiilor diplomatice bilaterale
Relatiile diplomatice au fost stabilite, la nivel de reprezentanta provizorie, la 9 februarie 1919. La 31 mai 1919, relatiile au fost ridicate la nivel de legatie. La 31 mai 1938, misiunile diplomatice au fost ridicate la nivel de ambasada. La 28 octombrie 1940, relatiile diplomatice au fost suspendate, fiind reluate in 1945.
Reprezentarea diplomatica
Ambasadorul Romaniei la Varsovia este Domnul Gabriel C. Bartas, din 7 februarie 2006.
Ambasadorul Republicii Polone la Bucuresti este Domnul Jacek Paliszewski, din 3 octombrie 2003.
In Polonia, functioneaza trei consulate onorifice ale Romaniei: la Gdynia, Consul General Onorific este Domnul Arnosz Cezariusz Borzynski; la Poznan, Consul Onorific este Doamna Iuliana Grazynska, iar la Katowice, Consul este Domnul Wladyslaw Mirota.
Caracterizarea relatiilor bilaterale
Relatiile romano-polone sunt apreciate de cele doua parti ca excelente, fiind bazate pe un parteneriat strategic, in curs de consolidare si aprofundare si un dialog politic la nivel inalt sustinut.
Dialogul politic bilateral
Vizite la nivel de Presedinti
- Vizita oficiala in Republica Polona a Presedintelui Romaniei, 18-20 aprilie 1995;
- Vizita oficiala in Romania a Presedintelui Republicii Polone, 14-15 mai 1996;
- Vizita oficiala in Republica Polona a Presedintelui Romaniei, 13-15 ianuarie 1997;
- Vizita oficiala in Romania a Presedintelui Republicii Polone, martie 1999;
- Vizita de stat in Republica Polona a Presedintelui Romaniei, 11-12 iulie 2001. A fost constituit Comitetul Consultativ al Presedintilor si au fost semnate Acordul intre Guvernul Romaniei si Guvernul Republicii Polone cu privire la Combaterea Criminalitatii Organizate, Terorismului si altor Infractiuni si, respectiv, Conventia dintre Guvernul Romaniei si Guvernul Republicii Polone privind Cooperarea in Domeniul Protectiei Plantelor;
- Participarea Presedintelui Romaniei la Conferinta tarilor din Europa Centrala si de Est privind Combaterea Terorismului, 6 noiembrie 2001. In marja conferintei, au avut loc intrevederi bilaterale cu Presedintele Poloniei;
- Vizita la Bucuresti a Presedintelui Republicii Polone pentru a participa la Conferinta Primavara Noilor Aliati, 25 martie 2002;
- Participarea Presedintelui Romaniei la Forumul Economic de la Krynica, 4 septembrie 2003. Au avut loc convorbiri bilaterale intre cei doi Sefi de State;
- Vizita oficiala in Romania a Presedintelui Republicii Polone, 8-9 octombrie 2003;
- Participarea Presedintelui Romaniei la Summit-ul Economic European, Varsovia, 28-29 aprilie 2004;
- Participarea Presedintele Republicii Polone la Reuniunea Sefilor de State din Europa Centrala, Mamaia, 27-28 mai 2004. A avut o intrevedere separata cu Presedintele Romaniei;
- Participarea Domnului Traian Basescu, Presedintele Romaniei, la comemorarea aniversarii a 60 de ani de la eliberarea lagarelor Auschwitz-Birkenau, 27 ianuarie 2005. A avut o intalnire separata cu Presedintele polon;
- Participarea Domnului Traian Basescu, Presedintele Romaniei, la Summit-ul Consiliului Europei, Varsovia, 16-17 mai 2005. In marja Summit-ului, au avut loc convorbiri separate intre Presedintii celor doua tari.
- Vizita oficiala in Romania a presedintelui Republicii Polone, domnul Lech Kaczynski (1-2 februarie 2007).
Vizite la nivel parlamentar
- Vizita oficiala in Republica Polona a Presedintelui Senatului Romaniei, 27-30 martie 1996;
- Vizita oficiala in Republica Polona a Presedintelui Senatului Romaniei, 17-19 aprilie 1997;
- Vizita in Romania a Maresalului Seimului Republicii Polone si participarea la manifestarile prilejuite de aniversarea a 80 de ani de la crearea statului national unitar roman, 29 noiembrie - 2 decembrie 1999;
- Vizita oficiala in Romania a Maresalului Senatului Republicii Polone, 15-18 septembrie 1999;
- Vizita in Romania a Grupului Parlamentar Polonez de Prietenie cu Romania, iunie 2000;
- Vizita in Republica Republica Polona a Presedintelui Senatului Romaniei, 12-15 septembrie 2000;
- Vizita in Republica Polona a delegatiei Grupului Parlamentar de Prietenie Romano-Polon, condusa de Presedintele acestuia, 2-5 iulie 2001;
- Vizita oficiala la Varsovia a Presedintelui Camerei Deputatilor, 6-9 mai 2002;
- Vizita in Romania a Maresalului Senatului Republicii Polone, 16-19 aprilie 2002;
- Vizita oficiala in Republica Polona a Presedintelui Senatului Romaniei, 1-4 octombrie 2003. A participat la promulgarea, de catre Presedintele Poloniei, a Protocoalelor de Aderare la NATO a celor 7 state invitate, intre care si Romania;
- Vizita in Romania a delegatiei Grupului Parlamentar de Prietenie Polono-Roman, condusa de Presedintele Grupului, 23-28 mai 2003;
- Participarea Vicepresedintelui Senatului Romaniei, la cea de a VI-a Reuniune a Asociatiei Senatelor din Europa, Varsovia, 24-27 mai 2004. A avut convorbiri cu Maresalul Senatului polon;
- Vizita oficiala in Romania a Domnului Bogdan Borusewicz, Maresalul Senatului Republicii Polone, 4-6 iunie 2006. A fost primit de Domnul Traian Basescu, Presedintele Romaniei;
- Vizita in Republica Polona a delegatiei Grupului Parlamentar de Prietenie Romano-Polon, 27-30 iunie 2006.
- Vizita in Romania a delegatiei Grupului parlamentar de prietenie Polonia-Romania, condusa de doamna Jadwiga Zakrzewska, presedinte (5-8 martie 2007).
Principalele vizite la nivel guvernamental
- Vizita in Romania a Ministrului Afacerilor Externe al Republicii Polone, 14-15 iunie 1997;
- Vizita la Bucuresti a Ministrului Afacerilor Externe al Republicii Polone, 15-16 ianuarie 1998;
- Vizita oficiala in Republica Polona a Primului Ministru al Romaniei, 22-24 iunie 1998;
- Vizita in Republica Polona a Ministrului Afacerilor Externe al Romaniei, 16-18 mai 1999;
- Vizita la Varsovia a Ministrului Afacerilor Externe al Romaniei, care a participat si la reuniunea OSCE, 30 mai 1 iunie 2001. A fost primit de Presedintele Poloniei;
- Vizita in Republica Polona a Ministrului Apararii Nationale al Romaniei, 22-23 mai 2001. A avut convorbiri cu omologul polon;
- Vizita in Republica Polona a Negociatorului Sef cu UE al Romaniei, 16 iulie 2001;
- Vizita la Varsovia a Ministrului Afacerilor Externe al Romaniei, 27 ianuarie 2002;
- Vizita in Romania a Ministrului Finantelor al Republicii Polone, cu ocazia participarii la Reuniunea BERD, din 18-19 mai 2002. A fost primit de Primul Ministru al Romaniei;
- Vizita la Varsovia a Primului Ministru al Romaniei, 4 iulie 2002;
- Participarea Primului Ministru, Presedinte al PSD, la Conferinta Partidului Socialistilor Europeni, Varsovia, 14-15 noiembrie 2002;
- Vizita in Republica Polona a Ministrului Dezvoltarii si Prognozei al Romaniei, 16-20 martie 2002;
- Participarea Primului Ministru al Romaniei la Summit-ul Sefilor de Guverne din tarile membre ale Initiativei Central Europene, Varsovia, 20-21 noiembrie 2003;
- Vizita in Republica Polona a Ministrului Delegat, Negociator Sef UE al Romaniei, 21-22 aprilie 2003;
- Vizita in Romania a Primului Ministru al Republicii Polone, 22 martie 2004. A fost primit de Presedintele Romaniei si avut convorbiri cu Presedintii Camerei Deputatilor si, respectiv, al Senatului;
- Vizita de lucru la Varsovia a Ministrului Integrarii Europene al Romaniei, 18-20 martie 2004;
- Participarea Ministrului Apararii Nationale al Romaniei la consultarile informale NATO-Ucraina, Varsovia, 6-7 iunie 2004;
- Vizita in Romania a Ministrului Afacerilor Externe al Republicii Polone, 30 martie 2005. A fost primit de Domnul Traian Basescu, Presedintele Romaniei;
- Participarea Doamnei Sulfina Barbu, Ministrul Mediului al Romaniei, la Conferinta Internationala de la Tuczno, 25-26 august 2006. A avut convorbiri cu omologul polon Jan Szyszko;
- Vizita in Romania a Domnului Antoni Jaszczak, Ministrul Constructiilor, 13-14 septembrie 2006;
- Vizita in Republica Polona a Domnului Mihai-Razvan Ungureanu, Ministrul Afacerilor Externe, 9-10 noiembrie 2006. Pe langa convorbirile avute cu Doamna Anna E. Fotyga, Ministrul Afacerilor Externe al Poloniei, a fost primit de catre Domnii Lech Kaczynski, Presedintele Poloniei, Jaroslaw Kaczynski, Prim Ministru, si Marek Jurek, Maresalul Seimului.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu