Sfintului Eutihie, Patriarhul Constantinopolului

---

Ţara Frigiei si satul ce se numea dumnezeiesc, a fost patria Sfintului Eutihie, pe care el ingradindu-l cu ziduri de piatra, a zidit o biserica mare in numele Sfintilor patruzeci de Mucenici si a facut acolo locas de rugaciune pentru calugari, care petreceau viata ingereasca in rinduiala monahiceasca, pentru ca nu numai cu numele, ci si cu lucrul sa fie satul acela dumnezeiesc si s-a intemeiat ca o cetate puternica, cu sirguinta sfintului. Parintii lui au fost Alexandru, ostas si Sinezia, fiica unui cinstit si imbunatatit preot Isihie, care slujea in biserica Augustopoliei.

Sinezia, cind purta in pintece pe acest dreptcredincios rod, odihnindu-se intr-o noapte, a vazut o lumina negraita stralucind si s-a inspaimintat, apoi gindea in sine, ce sa insemne aceasta. Dar a fost ca o insemnare a luminii celei duhovnicesti, care avea sa se nasca dintr-insa, adica a luminatorului multora, care erau in intunericul ratacirii. Pentru ca Domnul pe robul sau, precum altadata pe Ieremia Proorocul, mai inainte de a iesi din pintecele maicii sale, l-a sfintit si l-a insemnat sa fie mare Arhiereu si lumina lumii. Si s-a botezat pruncul de mosul sau mai sus amintit, adica de prezbiterul Isihie, si l-a dat la invatatura cartii, caci se aratau din copilareasca lui virsta semnele rinduielii ce avea sa fie in el. Pentru ca pruncii ce erau de o seama cu el, multi invatau la prezbiteriul acela, jucindu-se si scriindu-si numele pe ziduri, numindu-se unii prezbiteri, altii cu alte dregatorii, iar acest fericit prunc si-a scris vrednicia patriarhiei lui astfel: Eutihie Patriarhul, ca si cum proorocea, adeverind cinstea patriarhiei, ce era sa i se dea de la Dumnezeu.

Cind era de doisprezece ani, a fost trimis de parinti si de mosul lui la Constantinopol pentru invatatura cea mai mare. Acolo sporind bine in intelepciunea cea din afara, pe multi covirsindu-i, s-a convins ca intelepciunea din afara nu este de sus pogorita dupa cuvintele Sfintului Apostol Iacov; ci paminteasca, sufleteasca, diavoleasca - care cauta adica bunatati pamintesti, slujind poftelor in simtirile trupesti, cele iubitoare de desfatari ale sufletului, si urmind mindriei diavolului -, care nu le aduce iubitorilor sai nici un rod duhovnicesc. Iar intelepciunea cea de sus este curata mai intii, dupa aceea pasnica, blinda, bineascultatoare, plina de mila si de rodurile cele bune, cu care satura pe iubitorii ei.

Deci, intelepciunea care se coboara de sus, cautind-o acest binecunoscator tinar cu sirguinta si cu minte barbateasca, apoi aflind-o, a pus sfat bun in mintea sa, ca nu lumii, ci lui Dumnezeu sa slujeasca in ceata monahiceasca. Deci, ajungind la virsta si la anii barbatului desavirsit la calugarie gindind in minte cu neschimbat scop, i s-a intimplat, dupa rinduiala lui Dumnezeu, putina impiedicare, care l-a oprit oarece vreme de la rinduiala mona-hiceasca. Aceasta s-a intimplat astfel: Mitropolitul cetatii Amasia si alti oarecare din cei cinstiti au silit pe fericitul cu mare rugaminte, chiar si fara de calugarie sa primeasca episcopia cetatii Lazichia. Deci fericitul Eutihie, supunindu-se voii mitropolitului si celorlalti ca lui Dumnezeu, s-a dat pe sine ca un miel celui cel tunde, arhiereului Amasiei, care venise la Constantinopol pentru oarecare trebuinte bisericesti si luindu-l l-a dus in biserica Preacuratei Fecioare Nascatoare de Dumnezeu, ce se numea Urbikiul, caci fusese ridicata cindva de catre Urbikie, voievodul Rasaritului. Acolo la un loc deosebit, i-a tuns pe ei pentru ierarhia bisericeasca. Iar cind se tundea el, din intimplare i-au cazut toti perii in sfinta apa din cristelnita si graiau cu mirare cei ce erau de fata, ca ceea ce l-a nascut cu duhovniceasca nastere (adica cu Botezul) aceea singura i-a fost primitoare in ierarhie, primind intr-insa perii lui.

Dupa aceasta a fost hirotonisit diacon, apoi prezbiter, in al treizecilea an al vietii sale. Si acum fiind aproape de primirea vredniciei episcopiei, rinduind purtarea de grija a lui Dumnezeu cele mai bune pentru robul Sau, in vremea cea viitoare a schimbat acest sfat si s-a dat altui barbat acea episcopie a Lazichiei. Sfintul Eutihie, avind scopul cel mai dinainte spre calugarie, s-a dus intr-una din manastirile Amasiei si s-a imbracat in calugareasca rinduiala. Manastirea aceea era zidita de sfintii barbati Meletie, Uranie si Selevchie care fusesera odata episcopi, fiecare la vremea sa, ai Bisericii din Amasia si in sfintenia lor au odihnit intru Domnul, dind din mormintele lor tamaduiri bolnavilor, prin minuni. Si se povesteste de acel mare Selevchie, ca in viata sa fusese facator de minuni. Pentru ca odata, cuprinzind tara aceea o foamete mare si alergind la Sfintul Selevchie, pentru hrana, multime fara numar de saraci si scapatati, el si-a desertat toate hambarele. Impartitorul de griu nemaiavind ce sa imparta la cei ce cereau si nesuferind supararile de la dinsii, s-a dus la sfintul si i-a dat cheile. Iar el luind cheile, le-a pus pe patul sau si toata noaptea s-a rugat lui Dumnezeu sa nu omoare cu foame pe poporul sau, ci sa le trimita hrana cu atotputernica Sa mina.

A doua zi s-a gasit hambarul atit de plin de griu, incit nici usile nu erau cu putinta a se deschide. Lua poporul fara de opreala, cit le trebuia si cit putea sa ia si, luindu-se din griu, nu se imputina. Si citi luau cu masura si cu numar, acel numar de masuri s-a gasit scris foarte mare, (adica o suta de mii de masuri) din griul scos din hambarele lui Selevchie, care il inmultise Dumnezeu cu rugaciunile aceluia. Acestea despre Sfintul Selevchie. Iar mormintul Sfintului Uranie, care a impodobit odata scaunul in Iberia si s-a ingropat acolo, asemenea s-a aflat dind tamaduiri de toate neputintele. De niste barbati ca acestia a fost zidita manastirea Amasiei, in care, dupa aceea Cuviosul Eutihie, primind asupra sa ingerescul chip cu imbracaminte calugareasca, si-a incins mijlocul cu adevarul; apoi a luat armele lui Dumnezeu, a fost pus arhimandrit al tuturor manastirilor din mitropolia Amasiei si ales povatuitor al calugarilor.

In acea vreme imparatea Iustinian cel Mare, de catre care au fost chemati arhiereii la al cincilea Sinod din toata lumea. Si se intimplase atunci ca mitropolitul Amasiei era cuprins de o boala si l-a rugat pe Cuviosul Eutihie Arhimandritul, ca sa se duca in locul lui la Sinod in Constantinopol. Deci, gatindu-se fericitul de cale, i s-a aratat in vis o vedenie in acest fel: Degetul lui Dumnezeu il vedea intins pe taria cerului, spre muntele ce era deasupra manastirii lui, care era foarte inalt si avea pe el o biserica de rugaciune a Sfintului mucenic Talaleu. Deci, aratind degetul lui Dumnezeu inaltimea muntelui, s-a auzit un glas de sus, zicind catre Eutihie: "Acolo vei fi episcop".

Desteptindu-se din somn, se minuna de vedenia aceea si nu se pricepea ce va fi aceasta. Iar aceea insemna cinstea cea inalta a patriarhiei Constantinopolului, la care avea sa se ridice, prin bunavointa lui Dumnezeu. Iar dupa ce s-a dus la Constantinopol, Prea sfintitul patriarh Mina, fiind batrin si aproape de sfirsit, vazind pe fericitul Eutihie, a zis in chip proorocesc despre dinsul catre clerul sau, ca acela are sa fie patriarh dupa dinsul si i-a poruncit, ca sa locuiasca in casele cele patriarhicesti si cu dragoste vorbea cu dinsul, indulcindu-se cu cuvintele lui cele de Dumnezeu insuflate. Apoi l-a trimis la imparat, vestindu-i aceluia mai inainte despre buna pregatire si despre buna purtare a barbatului aceluia. Din intimplare era in ceasul acela oarecare din eretici inaintea imparatului. Aceia au inceput a pune intrebari sfintului despre dogmele credintei si n-au putut sa stea impotriva intelepciunii lui si a duhului cu care graia. Iar intrebarea le era aceasta: "Oare se cade sa-i anatemizeze pe eretici dupa moartea lor?" Adica graiau ca asupra acelora care dupa moarte au fost cunoscuti ca eretici, nu se cade a pune anatema. Iar Sfintul Eutihie graia impotriva: "Cu adevarat, pe eretici se cade si dupa moarte a-i pedepsi cu anatema". Si a adus din scriptura lui Iosie, imparatul Ierusalimului, cum ca oasele inchinatorilor de idoli celor morti, dupa multi ani le-a scos din morminte si le-a ars cu foc. Deci, asemenea si pe eretici, dupa moartea lor, se cuvine a-i pedepsi. Din acel ceas Cuviosul Eutihie era iubit de imparat si de toti cinstit si laudat.

In acea vreme Sinodul inca neadunindu-se, s-a imbolnavit preasfintitul patriarh Mina, fiind plin de zile, si s-a dus catre Domnul. Multi din duhovniceasca rinduiala cautau acea cinste la imparat, cu daruri si cu mijlociri. Imparatul, a carui inima era in miinile lui Dumnezeu, gindea la Fericitul Eutihie si a poruncit unuia din sfetnicii sai, barbat cinstit, cu numele Petru, ca sa pazeasca cu cinste pe Arhimandritul Amasiei, ca sa nu fuga in taina din Constantinopol, ferindu-se de lauda omeneasca. Atunci i s-a aratat Sfintului o alta vedenie in vis, pe care singur mai pe urma a spus-o casnicilor sai: "Mi se parea ca vedeam o casa mare si prealuminoasa si intr-insa era un pat asternut cu podoabe de mare pret. Si sedea o femeie cinstita pe patul acela, cu numele Sofia, care chemindu-ma la sine, mi-a aratat podoabele sale. Atunci am vazut indata acoperamintul casei plin de zapada si pe un prunc care statea in zapada cu numele Soteric care era gata sa alunece si sa cada jos de pe acoperamint. Iar eu, apucindu-l, l-am coborit de pe acoperamint, l-am izbavit din zapada si l-am salvat de la cadere". Aceasta vedenie a avut-o el in noaptea dinaintea alegerii lui la patriarhie, care s-a implinit indata.

Pentru ca acea cinstita femeie pe care o vazuse, cu numele Sofia, nu insemna altceva decit Sfinta Sofia soborniceasca Biserica a Constantinopolului. Iar podoabele ei insemnau bisericestile lucruri in timp ce pruncul Soteric, care era gata sa cada de pe acoperamint, insemna dogmaticeasca marturisire, care era aproape de eretica alunecare si cadere, avind trebuinta de grabnicul ajutor al bunului pastor. Si imparatul a avut o dumnezeiasca descoperire despre Cuviosul Eutihie, precum singur imparatul a spus suitei sale si la tot clerul Bisericii celei mari, zicind cu juramint: "Fiind eu in biserica Sfintului Apostol Petru din Atira, la rugaciune, am dormitat si am vazut pe verhovnicul Apostol aratind cu mina spre Eutihie, zicind catre mine: "Acesta sa se aseze episcop la voi"".

Aceasta auzind-o toti, intr-un glas au strigat: "Vrednic este! Vrednic este!" Si Sfintul Eutihie a fost ridicat la scaunul patriarhiei Constantinopolului dupa voirea si descoperirea lui Dumnezeu in al patruzecilea an al vietii sale. Iar la inceputul patriarhiei lui, adunindu-se Sfintii Parinti in Constantinopol, s-a facut Sinodul al cincilea din toata lumea, la care a fost Vigilie, papa al Romei celei vechi, Apolinarie, patriarhul Alexandriei, Domnos al Antiohiei, care impreuna cu preasfintitul Eutihie, Patriarhul Romei celei noi si cu ceilalti Sfinti Parinti, au intarit dreapta credinta dind anatemei pe eretici si a lor socotinta rau credincioasa.

Deci, indreptind bine Sfintul Eutihie Biserica lui Hristos, a ridicat prigonire diavolul asupra sa, prin eretici si slujitorii sai. Pentru ca, dupa citiva ani, imparatul Iustinian s-a induplecat de niste eretici, fiind amagit in taina de dinsii si, sub chipul dreptei credinte, a inceput a semana eresul aftartodochitilor, adica al socotitorilor de nestricaciune, zicind ca trupul lui Hristos, si mai inainte de moarte si de invierea Sa, a fost nestricacios, fiind nesupus omenestilor patimiri, pentru unirea dumnezeirii cu dinsul. Prin acea eretica socoteala, imparatul tulbura Biserica, silindu-i pe toti ca sa creada ca dinsul si sa marturiseasca. Si se impotrivea lui preasfintitul Patriarh Eutihie, spunindu-i ca o invatatura ca aceea nu este a Bisericii celei drept credincioase, ci a ereticilor. Si dovedea din dumnezeiestile Scripturi si din Sfintii Parinti, ca trupul lui Hristos in toate a fost asemenea stricacios ca al nostru, afara de pacat, si se afla sub patimire. Pentru ca, nascindu-se din Preacurata Fecioara, S-a infasat in scutece si cu lapte S-a hranit, taiere imprejur a suferit si in toata viata Sa de pe pamint avea trebuinta de hrana si de bautura. Cum ar fi suferit un trup nestricacios si nesupus la patimi, piroane si sulita pentru noi? Numai prin aceasta cunoastem ca este nestricaciunea Lui, ca a fost slobod de stricaciunea pacatului si in mormint nu S-a stricat. Insa imparatul nu numai ca nu voia sa asculte invatatura credincioasa a patriarhului, dar inca il silea in tot chipul, ca sa se invoiasca la acea nesocotinta, dar nevrind patriarhul sa incuviinteze credinta aceea a imparatului, s-a miniat asupra lui foarte tare.

Mai pe urma, dupa impotrivirile cele multe de amindoua partile, imparatul Iustinian, fiind indemnat de eretici si mai ales de eparhii Eterie si Adeia, a strins o adunare faradelege din episcopii cei de un gind cu ei, si a fost asta in anul al doisprezecelea al patriarhiei lui Eutihie. Si, purtind clevetiri mincinoase cu marturii asupra celui nevinovat si sfint, a facut asupra lui judecata nedreapta si a izgonit de pe scaun pe pastorul cel bun, pe barbatul cel sfint, pe dreptcredinciosul arhiereu Eutihie. Iar in locul lui a ales pe mincinosul pastor Ioan, ce se numea scolastic, raucredincios si clevetitor de oameni. Iar Sfintul Eutihie, pe 22 Ianuarie, la pomenirea Sfintului Apostol Timotei, a fost scos de miinile ostasilor din biserica. Pentru ca Eterie eparhul, mergind cu arme si cu sabii ca o fiara cumplita racnind, a poruncit sa traga afara cu sila pe sfintul si singur l-a dezbracat de arhierestile vesminte si l-a trimis la izgonire in tara Amasiei. Apoi nici el insusi n-a scapat de dumnezeiasca izbindire; caci la vreme, el impreuna cu cel de un gind si de un obicei prieten al sau Adeia, s-au lipsit de boierii, de bogatii si de viata. Deci, intr-o zi amindoi, la 3 Octombrie, cu dreapta judecata au fost osinditi la moarte pentru rautatile lor si cu securea li s-au taiat capetele. Iar arhiereul lui Hristos, Eutihie fiind dus in partile Amasiei, in manastirea sa, petrecea acolo in post si rugaciuni si facea multe minuni, tamaduind neputintele omenesti cu darul lui Hristos, dintre care unele se pomenesc aici.

Un oarecare om din cetatea Amasiei, ce se numea Andro-ghin, impreuna cu sotia sa erau in mare mihnire, ca li se nasteau copiii morti. Adica mai inainte de a iesi din pintecele maicei, cel ce se nastea, murea. Deci, a alergat cu rugaminte si cu lacrimi la acest arhiereu al lui Dumnezeu, precum oarecind Sumaniteanca la Elisei, ca sa se roage lui Dumnezeu pentru dinsii, ca doar si-ar vedea viu rodul insotirii lor. Iar el, ungindu-i cu sfint untdelemn de la facatoarea de viata cruce si de la icoana Preacuratei Nascatoarei de Dumnezeu, cea din Sozopoli, le-a zis: "Pruncului ce se poarta in pintece - caci femeia era ingreunata -, sa-i puneti numele Petru si va fi viu". Iar preotul Eustatie ce era linga dinsul - scriitorul vietii acestuia -, a zis: "Dar de se va naste parte femeiasca, cum se va numi?", iar sfintul, proorocind, graia ca parte barbateasca se va naste si Petru sa se numeasca.

Dupa implinirea zilelor, a nascut femeia prunc de parte barbateasca si l-a numit Petru, care a fost viu si a crescut, si a mai nascut dupa aceea si alt fiu, pe care, ducindu-l in brate la arhiereul lui Dumnezeu, intreba cum sa-l numeasca. Iar el a zis: "Sa se numeasca Ioan, de vreme ce in biserica Sfintului Ioan a auzit Dumnezeu rugaciunea voastra". Si au ajuns acei prunci in virsta barbateasca si mostenitori ai parintilor lor. Un prezbiter oarecare, fiind din sfatul bisericesc, a adus pe un fiu al sau de patrusprezece ani, mut si surd, cu numele Nunehie, iar sfintul, ungindu-l cu sfint untdelemn, i-a deschis auzul si i-a dezlegat limba, facindu-l a auzi si a vorbi.

Un oarecare din clericii bisericesti, cu numele Chiril, avea un fiu ca de cinci ani, care asemenea, era mut si jumatate mort. Si pe acela arhiereul lui Dumnezeu cu rugaciunea l-a facut sanatos si graitor. Iarasi din cetatea Zila i-au adus un prunc de patru ani, uscat, neavind decit oase si pielea, care nu putea sa manince altceva decit sugea putin de la pieptul maicei. Si acela s-a tamaduit prin miinile sfintului, fiind uns cu untdelemn sfint. Asemenea, alt prunc, fiu al unui mester din Amasia, cazind intr-o boala napraznica si fiind aproape de moarte, s-a sculat de la portile mortii, prin rugaciunile Sfintului Eutihie, placutul lui Hristos si cu ungerea sfintului untdelemn.

O femeie dintr-un sat mergea la cetate pentru trebuinta sa, cu fiul sau de sapte ani, impreuna cu alti oameni, dar, atingindu-l vicleanul diavol, a ranit pe prunc la picioare si se tavalea pe pamint, neputind nicidecum sa stea pe picioarele sale. Deci, luindu-l maica sa impreuna cu calatorii, l-au dus pe miini in manastire la fericitul patriarh, rugindu-se cu lacrimi, sa se milostiveasca pentru dinsa si sa-l tamaduiasca pe fiul ei. Iar arhiereul, prin obisnuita lui doctorie, prin rugaciune si prin sfintul untdelemn l-a facut sanatos, incit umbla bine ca si mai inainte.

Aproape de cetatea Amasiei era o manastire de femei care se numea Flavia. De acolo s-a adus la sfintul o fecioara tinara, care nu putea sa se impartaseasca cu Tainele dumnezeiesti. Caci atunci cind venea vremea Impartasirii, indata navalea asupra ei frica si cutremur si striga, intorcindu-se si fugind de sfintele Taine. Iar daca cindva cu sila i se dadeau Preacuratele Taine, indata le varsa, ca pe o amaraciune nesuferita, pentru ca duhul cel viclean era intr-insa. Deci, arhiereul lui Dumnezeu, facind pentru dinsa rugaciuni cu dinadinsul la Dumnezeu, a izgonit dintr-insa duhul cel necurat. Iar fecioara, dobindind tamaduire, a primit fara tulburare dumnezeiasca impartasire, din miinile arhiereului.

Un tinar care stia bine a impodobi bisericile cu zugraveli, lucra in casa unuia, Hrisatie, cetatean al Amasiei, si care, luind de pe pereti zugraveala cea veche, inchipuia cu alta noua sfintele icoane. Era acolo o inchipuire veche a Venerei celei fara de rusine, si cind a inceput a o sterge de pe perete, diavolul cel ce era in inchipuirea aceea, i-a vatamat mina cu o boala cumplita, care se numeste cancer. Si mina lui era o rana netamaduita, incit toti cei ce o vedeau, ziceau: "Se cade a o taia, ca nu cumva tot trupul sa-i putrezeasca". Iar tinarul fiind in durerea aceea si in mihnire mare, a alergat la placutul lui Dumnezeu, Eutihie, cu multa tinguire, cerind ajutor sanatatii sale. Sfintul, facind rugaciune catre Dumnezeu pentru el si ungindu-i mina cu untdelemn sfintit, in trei zile l-a tamaduit desavirsit si l-a liberat sanatos. Deci, cu acea mina tamaduita, tinarul acela, la locul unde luase vatamarea aceea, stergind asemanarea zeitei celei fara de rusine, a facut chipul celui fara de plata doctor al sau, preasfintitul Patriarh Eutihie.

Asemenea si mina altui tinar, vatamata cu o boala netamaduita, pe care doctorii il sfatuiau sa o taie, a tamaduit-o sfintul. Iarasi, pe un indracit l-au dus la sfintul, caci se muncea cumplit in toate zilele. Pe acesta fericitul l-a insemnat cu semnul Sfintei Cruci si i-a uns fruntea cu sfintul untdelemn, ranind puterea draceasca ca si cu o sulita de foc si a inceput cu un glas infricosat a racni, scrisnind cu dintii, incit se vedea ca tinarul acela era muncit nu de un diavol, ci de mai multi. Dupa aceea, intepenind, zacea la pamint ca un mort si dupa putin timp patimea la fel de cumplit mai multe zile. Sfintul se minuna, pentru ce atit de lunga vreme nu lasa indracirea pe tinarul acela, si a poruncit lui Eustatie, preotul sau si scriitorul vietii acestuia, ca sa intrebe pe acel tinar, cine si de unde este, ce fel ii este petrecerea si faptele lui si cum i s-a intimplat indracirea aceea".

Deci, fiind intrebat tinarul de toate cele despre sine cu de-a-manuntul, le-a marturisit, zicind: "Eu am fost monah in Manastirea Sfintului Ioan din Acropoli, si am lepadat de pe mine rinduiala monahiceasca si m-am dus in lume. Apoi am cunoscut o femeie, cu care am facut multe pacate, de aceea pedepsindu-ma Dumnezeu, patimesc acestea dupa cum vedeti, iar voi, daca puteti ceva, ajuta-ti-ma". Aceasta auzind-o sfintul si facind pentru dinsul rugaciune cu dinadinsul catre Dumnezeu, dupa obiceiul sau, sfatuia pe acel tinar sa se intoarca iarasi in manastirea sa, la monahiceasca rinduiala. Dupa ce tinarul a fagaduit cu hotarire sa faca aceasta, indata s-a izbavit de muncirea diavoleasca, cu rugaciunile arhiere-ului lui Dumnezeu, Eutihie.

Un om oarecare bolnav a alergat la cuviosul, cerind tamaduire, si a luat sanatate cu porunca sa nu bea vin niciodata. Alt om, ducindu-se cu aproapele sau la judecata, s-a judecat cu nedreptate. Dar cu izbindirea lui Dumnezeu, a dreptului Judecator, pierzindu-si vederea ochilor, un an intreg nu a vazut lumina, si ducindu-l altii, a mers cu pocainta la acel facator de minuni, marturisindu-si pacatul sau si cauta tamaduire de boala sufleteasca si de cea trupeasca. Si le-a cistigat pe amindoua prin dumnezeiasca milostivire, din arhiereasca putere, prin rugaciunile cele primite de Dumnezeu, ale arhiereului lui Hristos, Eutihie, si s-a dus intru ale sale, vazind cu ochii ca mai inainte. Apoi o multime de barbati, femei si copii, patimind de felurite boli, alergau la acest bun doctor si toti cistigau grabnice tamaduiri, cu rugaciunile lui.

In timpul navalirii persilor, multi oameni din cetatile de primprejur pustiite si robite, adunindu-se la Amasia, fiind foamete foarte mare, acest placut al lui Dumnezeu a facut in manastirea sa ca sa fie nelipsita hrana. Caci in toate zilele venind la manastirea lui popor fara de numar pentru hrana, iconomii au spus sfintului ca, nu numai celor ce vin nu au ce sa le dea, ci si singuri monahii nu au cu ce sa se hraneasca, fiindca griul si faina s-au sfirsit. El intrind in hambar si lipsa aceea cu totul vazind-o, s-a rugat lui Dumnezeu si mingiind pe frati, zicea: "Nadajduiti si credeti spre Dumnezeu, ca cele ce dati celor ce au trebuinta, pe acelea indoite vi le va da Dumnezeu. Caci cu neindoire nadajduiesc spre indurarile lui Dumnezeu, ca precum in zilele lui Ilie, la Sarepta Sidonului, n-a scazut la femeia cea vaduva vadra cu faina, asa si la noi acum nu vor lipsi cele de trebuinta; ci vor minca toti, se vor satura si vor lauda pe Domnul Dumnezeul nostru".

Si a fost asa dupa credinta si dupa cuvintul sfintului. Ca piinile, impartindu-se neincetat, nu numai ca nu se imputinau, ci si mai mult se inmulteau. Si cu cit mai mult se cheltuia mincarea la cei ce veneau, cu atit mai mult toate se inmulteau in hambar si in camara. Deci toti strainii si casnicii se hraneau din destul in zilele cele de foame.

Inca si de darul proorociei era nelipsit acest placut al lui Dumnezeu. Caci cu trei ani mai inainte de moartea imparatului Iustinian, s-a intimplat ca era in Amasia, Iustin, nepotul imparatului, cu boieria Curopalat. Si ducindu-se la slujba imparateasca undeva, pe acela luindu-l fericitul Eutihie deosebi, i-a zis: "Asculta-ma domnule Curopalate, desi eu sint pacatos, insa sint rob si preot al Dumnezeului meu, Care m-a instiintat ca tu vei imparati dupa moartea unchiului tau. Deci, cauta sa nu te indeletnicesti in multe lucruri, ci ia aminte la tine, ca sa fii vrednic spre savirsirea voii Domnului degraba".

Auzind aceasta, Iustin a multumit lui Dumnezeu si cerea de la sfintul sau prooroc ajutor de rugaciuni. Asemenea, mai pe urma si lui Tiberie comitul, care avea sa imparateasca dupa Iustin, i-a facut instiintare, prin scrisoarea sa in acest chip, scriind catre dinsul pe cind era in Asiria: "Acum ti-a dat tie Dumnezeu povatuirea poporului si fara zabava iti va incredinta si ocirmuirile imparatiei". Acest lucru s-a implinit indata.

Murind imparatul Iustinian si venind la imparatie nepotul lui, Iustin, iar Ioan scolasticul, cel mai sus zis patriarh al Constantinopolului, sfirsindu-si viata, preasfintitul Patriarh Eutihie, dupa cei doisprezece ani si opt luni ai izgonirii sale, s-a intors la scaun cu negraita bucurie a intregului popor, intimpinindu-l toti pe mare si pe uscat si strigind: "Bine este cuvintat cel ce vine intru numele Domnului!" Si si-a luat scaunul sau intr-o zi de Duminica, in trei zile ale lunii Octombrie, in care, nu cu mult inainte, cu judecata noului imparat, vrajmasii lui cei mai sus amintiti, eparhii Eterie si Adeia, au fost pedepsiti cu moartea.

Si a petrecut celelalte zile ale vietii sale in pace, impodobind Biserica cu drepte invataturi si cu faceri de minuni. Pentru ca omorul ce era, cu rugaciunea l-a potolit si pe cei bolnavi i-a tamaduit. Dupa aceea si el singur vrind sa plateasca fireasca datorie, a cazut in boala trupeasca, la praznicul prealuminatei Invieri a lui Hristos si a venit sa-l cerceteze dreptcredinciosul imparat Tiberie. El a proorocit imparatului, ca degraba dupa dinsul se va sfirsi, lucru care s-a si implinit. Ca, imbolnavindu-se preasfintitul Eutihie in saptamina luminata, a chemat in Duminica Tomei tot clerul sau si dindu-le pace, binecuvintare si cea din urma sarutare, dupa ce a innoptat, a adormit cu somnul mortii celei vremelnice intru Domnul. Iar sfintul lui suflet s-a dus in ziua cea neinserata si vesnica la sfintii ierarhi. A stat pe scaun, dupa intoarcerea sa din surghiun, patru ani si sase luni, iar toti anii de la nasterea sa au fost saptezeci. Si a fost ingropat cu slava in biserica apostolilor, inaintea treptelor altarului, unde erau moastele sfintilor apostoli Andrei, Timotei si Luca.

Dupa mutarea preasfintitului Patriarh Eutihie, dreptcredinciosul imparat Tiberie a trait numai patru luni si trei zile si s-a savirsit cu pace, dupa proorocia sfintului. Iar noi pentru toate acestea, sa slavim pe Tatal, pe Fiul si pe Sfintul Duh, pe Dumnezeu in Treime. Amin.

Nota - Nechifor scrie in cartea a 17-a, capitolul 31, ca imparatul Iustinian cind era sa moara, urmind marelui imparat Constantin - care fiind aproape de sfirsitul sau, si-a facut testament, ca preasfintitul Atanasie cel Mare sa se intoarca la al sau scaun; asa a facut si Iustinian, poruncind cu asezamint lui Iustin nepotul sau, care avea sa ia imparatia dupa dinsul, ca pe preasfintitul Patriarh Eutihie sa-l intoarca la scaunul Patriarhiei Constantinopolului.

Deci este si aceasta de crezut, ca inaintea sfirsitului sau, imparatul s-a lepadat de cel mai de sus eres si s-a sfirsit in dreapta credinta. De aceea cu cei dreptcredinciosi imparati pe acela il pomeneste Biserica si intotdeauna ii face pomenirea lui la 11 Noiembrie, pentru lucrurile cele multe si bune ale lui, pentru osirdia catre Dumnezeu si pentru pocainta lui.

Pericopa apostolica:

Evrei VI, 13-20; Evrei VII, 26; VIII, 2

Evrei VI, 13-20Capitolul VI13. Caci Dumnezeu, cand a dat fagaduinta lui Avraam, de vreme ce n-avea pe nimeni mai mare, pe care sa Se jure, S-a jurat pe Sine insusi,�
14. Zicand: "Cu adevarat, binecuvantand te voi binecuvanta, si inmultind te voi inmulti".�
15. Si asa, avand Avraam indelunga-rabdare, a dobandit fagaduinta.�
16. Pentru ca oamenii se jura pe cel ce e mai mare si juramantul e la ei o chezasie si sfarsitul oricarei neintelegeri.�
17. In aceasta, Dumnezeu voind sa arate si mai mult, mostenitorilor fagaduintei, nestramutarea hotararii Sale, a pus la mijloc juramantul:�
18. Ca prin doua fapte nestramutate - fagaduinta si juramantul - in care e cu neputinta ca Dumnezeu sa fi mintit, noi, cei ce cautam scapare, sa avem indemn puternic ca sa tinem nadejdea pusa inainte,�
19. Pe care o avem ca o ancora a sufletului, neclintita si tare, intrand dincolo de catapeteasma,�
20. Unde Iisus a intrat pentru noi ca inaintemergator, fiind facut Arhiereu in veac, dupa randuiala lui Melchisedec.� Capitolul VII26. Un astfel de Arhiereu se cuvenea sa avem: sfant, fara de rautate, fara de pata, osebit de cei pacatosi, si fiind mai presus decat cerurile.� Capitolul VIII2. Slujitor Altarului si Cortului celui adevarat, pe care l-a infipt Dumnezeu si nu omul.�

Pericopa evanghelica:

Marcu IX, 17-32; Matei IV, 25; V, 1-12

Marcu IX, 17-32Capitolul IX17. Si I-a raspuns Lui unul din multime: Invatatorule, am adus la Tine pe fiul meu, care are duh mut.�
18. Si oriunde-l apuca, il arunca la pamant si face spume la gura si scrasneste din dinti si intepeneste. Si am zis ucenicilor Tai sa-l alunge, dar ei n-au putut.�
19. Iar El, raspunzand lor, a zis: O, neam necredincios, pana cand voi fi cu voi? Pana cand va voi rabda pe voi? Aduceti-l la Mine.�
20. Si l-au adus la El. Si vazandu-L pe Iisus, duhul indata a zguduit pe copil, si, cazand la pamant, se zvarcolea spumegand.�
21. Si l-a intrebat pe tatal lui: Cata vreme este de cand i-a venit aceasta? Iar el a raspuns: din pruncie.�
22. Si de multe ori l-a aruncat si in foc si in apa ca sa-l piarda. Dar de poti ceva, ajuta-ne, fiindu-Ti mila de noi.�
23. Iar Iisus i-a zis: De poti crede, toate sunt cu putinta celui ce crede.�
24. Si indata strigand tatal copilului, a zis cu lacrimi: Cred, Doamne! Ajuta necredintei mele.�
25. Iar Iisus, vazand ca multimea da navala, a certat duhul cel necurat, zicandu-i: Duh mut si surd, Eu iti poruncesc: Iesi din el si sa nu mai intri in el!�
26. Si racnind si zguduindu-l cu putere, duhul a iesit; iar copilul a ramas ca mort, incat multi ziceau ca a murit.�
27. Dar Iisus, apucandu-l de mana, l-a ridicat, si el s-a sculat in picioare.�
28. Iar dupa ce a intrat in casa, ucenicii Lui L-au intrebat, de o parte: Pentru ce noi n-am putut sa-l izgonim?�
29. El le-a zis: Acest neam de demoni cu nimic nu poate iesi, decat numai cu rugaciune si cu post.�
30. Si, iesind ei de acolo, strabateau Galileea, dar El nu voia sa stie cineva.�
31. Caci invata pe ucenicii Sai si le spunea ca Fiul Omului se va da in mainile oamenilor si-L vor ucide, iar dupa ce-L vor ucide, a treia zi va invia.�
32. Ei insa nu intelegeau cuvantul si se temeau sa-L intrebe.� Matei IV, 25Capitolul IV25. Si multimi multe mergeau dupa El, din Galileea, din Decapole, din Ierusalim, din Iudeea si de dincolo de Iordan.� Capitolul V1. Vazand multimile, Iisus S-a suit in munte, si asezandu-se, ucenicii Lui au venit la El.�
2. Si deschizandu-si gura, ii invata zicand:�
3. Fericiti cei saraci cu duhul, ca a lor este imparatia cerurilor.�
4. Fericiti cei ce plang, ca aceia se vor mangaia.�
5. Fericiti cei blanzi, ca aceia vor mosteni pamantul.�
6. Fericiti cei ce flamanzesc si inseteaza de dreptate, ca aceia se vor satura.�
7. Fericiti cei milostivi, ca aceia se vor milui.�
8. Fericiti cei curati cu inima, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu.�
9. Fericiti facatorii de pace, ca aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.�
10. Fericiti cei prigoniti pentru dreptate, ca a lor este imparatia cerurilor.�
11. Fericiti veti fi voi cand va vor ocari si va vor prigoni si vor zice tot cuvantul rau impotriva voastra, mintind din pricina Mea.�
12. Bucurati-va si va veseliti, ca plata voastra multa este in ceruri, ca asa au prigonit pe proorocii cei dinainte de voi.�