8 aprilie 2008
Nr. 69/VIII/3
COMUNICAT
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:1. BOTEZATU ELENA MARYLENE, fost director general la S.C. Rafinăria Astra Română S.A. Ploieşti, în sarcina căreia s-au reţinut infracţiunile:
- evaziune fiscală;
- fals în înscrisuri sub semnătură privată;
- asociere pentru săvârşirea de infracţiuni;
2. MIHAI FLORIN, administrator al SC FM Invest, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile:
- complicitate la evaziune fiscală;
- fals în înscrisuri sub semnătură privată;
- asociere pentru săvârşirea de infracţiuni;
3. MANEA VASILE, gestionar la SM Eko MP SRL Ploieşti, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile:
- complicitate la evaziune fiscală;
- asociere pentru săvârşirea de infracţiuni;
4. MARIN SORIN, administrator la S.C. COLLTRANS SRL, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile:
- complicitate la evaziune fiscală;
- asociere pentru săvârşirea de infracţiuni;
5. STANCIU LIVIU ADRIAN, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile:
- complicitate la evaziune fiscală,
- infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată;
- asociere pentru săvârşirea de infracţiuni;
6. RUSU ROMEO, zilier, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile:
- complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală;
- înşelăciune cu privire la calitatea mărfurilor;
- fals în înscrisuri sub semnătură privată;
- asociere pentru săvârşirea de infracţiuni;
7. BOGOŞ SILVIA, administrator la S.C. TUNDRAS S.R.L., în sarcina căreia s-au reţinut infracţiunile:
- complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală;
- înşelăciune cu privire la calitatea mărfurilor;
- fals în înscrisuri sub semnătură privată;
- asociere pentru săvârşirea de infracţiuni;
8. DAMIAN NICUŞOR, inspector organizarea muncii la SC Transport Bistriţa SA Bacău, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile:
- complicitate la evaziune fiscală;
- înşelăciune cu privire la calitatea mărfurilor;
- asociere pentru săvârşirea de infracţiuni;
9. GEOTOIU DAN, administrator la S.C. BICOR IMPEX SRL Braşov, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile:
- complicitate la evaziune fiscală;
- determinarea la săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată;
- înşelăciune cu privire la calitatea mărfurilor;
- fals în înscrisuri sub semnătură privată;
- asociere pentru săvârşirea de infracţiuni;
10. LAURUC MIHAI, administrator la SC Q Casa Noastră SRL Rona de Sus, Maramureş, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile:
- determinare la înşelăciune cu privire la calitatea mărfurilor;
- determinarea la săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată;
11. SPULBER IOAN, pensionar, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile:
- complicitate la evaziune fiscală;
- complicitate la înşelăciune cu privire la calitatea mărfurilor;
- asociere pentru săvârşirea de infracţiuni.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
În perioada 1999 – 2001, inculpata Botezatu Elena Marylene, în calitate de director comercial şi ulterior, director general al S.C. RAFINĂRIA ASTRA ROMÂNĂ S.A. Ploieşti, şi inculpatul Mihai Florin, au valorificat cantităţi mari de motorină ce au fost livrate din rafinărie cu documente însoţitoare false de combustibil lichid uşor (CLU tip I, CLU tip III), prin intermediul unor reţele de societăţi comerciale coordonate de inculpatul Mihai Florin şi create de acesta în acest scop (de exemplu: S.C. SPM S.R.L. Ploieşti, S.C. METROPOLE S.R.L., S.C. PROALIMENT S.R.L. Ploieşti, S.C. WASMAN S.R.L. Ploieşti, etc.). În acest mod nu au fost achitate taxe şi accize datorate statului în cuantum de 56.426.959.847 (ROL).
În concret, inculpatul Mihai Florin a înlocuit documentele de livrare ale Rafinăriei, în care era trecut combustibil lichid uşor, cu documente întocmite de el ori de complicii săi din care rezulta motorină, în care era inclusă taxa MTR ( „taxa de drum”), în scopul de a eluda plata către bugetul de stat a taxelor şi accizelor aferente vânzării de motorină şi obţinerii de venituri ilicite.
În aceeaşi perioadă, inculpatul Mihai Florin a fost ajutat, în mod repetat, de către inculpaţii Manea Vasile şi Marin Sorin, să valorifice în mod fraudulos produse petroliere substituite, respectiv motorină, utilizând documente false şi prin intermediul mai multor societăţi comerciale. Astfel, inculpatul Manea Vasile a valorificat produsele petroliere prin intermediul firmelor S.C.PROALIMENT, S.C.VECTRA, S.C.WASMAN, în timp ce inculpatul Marin Sorin prin firmele S.C. PROALIMENT, S.C. PLUSSIS TRADE, S.C. SPM etc. În aceeaşi manieră, inculpatul Mihai Florin a mai fost ajutat şi de către: inculpatul Stanciu Liviu Adrian, asociat şi administrator la societăţile comerciale TYBASOIL S.R.L. şi CYBAC S.R.L. (în perioada 2000 – 2001), inculpatul Rusu Romeo (în perioada septembrie 2001 – ianuarie 2002), administrator al S.C. ROMGROERG S.R.L. Oituz (acesta din urmă şi-a continuat activitatea infracţională şi după cesionarea firmei, până în luna iunie 2002); în perioada 2001-2002, a beneficiat de complicitatea inculpatei Bogoş Silvia, administrator la S.C. SILVIA S.R.L. Oneşti, a inculpatul Damian Nicuşor, administrator la S.C. TRACOROM S.R.L, inculpatului Geotoiu Dan, administrator la S.C. BICOR IMPEX S.R.L. Braşov, prin intermediul firmelor S.C. BICOR IMPEX S.R.L., S.C. ANVECOM INTERNATIONAL S.R.L. În plus, Geotoiu Dan l-a determinat pe fiul său să întocmească facturi false, fără ca acesta din urmă să aibă reprezentarea activităţii sale infracţionale.
În cursul anului 2002, inculpatul Rusu Romeo, în înţelegere cu inculpata Bogoş Silvia, a achiziţionat prin S.C. ROMGROERG diferite produse petroliere (combustibili tip M, tip P, MTB) de la S.C. CAROM Oneşti, Petrobrazi şi Petromidia, pe care le-a vândut ulterior, prin falsificarea facturilor, către S.C. HELIOS Bacău şi S.C. TRACOROM ca fiind motorină şi benzină.
În perioada 2001-2002, inculpaţii Bogoş Silvia, Rusu Romeo şi Damian Nicuşor, prin intermediul societăţilor comerciale SILVIA S.R.L. şi ROMGROERG S.RL. Oituz, au achiziţionat produse petroliere (combustibil tip M, tip P, CLU) de la S.C. CAROM Oneşti, Petrobrazi şi Petromidia, pe care le-au vândut ca motorină cu taxă MTR inclusă în preţ, prin staţiile de distribuţie carburanţi proprietatea firmei lui Damian Nicuşor ori ale altor societăţi.
Combustibilii tip M, tip P, MTB şi CLU sunt produse petroliere neaccizabile, folosite în industrie, pentru încălzire.
În această modalitate, Damian Nicuşor a obţinut venituri ilicite în sumă de 2.651.143.499 ROL.
În toată activitatea infracţională, inculpatul Damian Nicuşor a fost ajutat de către inculpatul Spulber Ioan, angajat la S.C. TRACOROM S.R.L. Bacău.
În perioada noiembrie 2001 - ianuarie 2002, inculpatul Geotoiu Dan şi inculpatul Lauruc Mihai au importat combustibil tip M din Ucraina, pe care l-au valorificat ca motorină, prin falsificarea actelor şi prin intermediul societăţilor comerciale ANVECOM S.R.L., BICOR S.R.L., LAURUC OIL S.R.L. SELESTA SAMY S.R.L., CONFLUX S.R.L., CRISS OIL SRL şi ABARIS S.R.L.
Inculpatul Lauruc Mihai a obţinut venituri ilicite în sumă de 1.609.743.149 ROL.
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 5.642.696 lei (RON), reprezentând prejudiciu cauzat bugetului de stat. În vederea reparării pagubei produse, s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra unor bunuri imobile ce aparţin părţii responsabile civilmente, S.C. Rafinăria Astra Română S.A. Ploieşti.
Dosarul a fost înaintat Judecătoriei Ploieşti.
3 comentarii:
pai si de atunci ...oamenii sunt liberi ,ce dreaq suntem toti corupti !
si asa au ramas ...liberi !:))
:) Libertatea este o noţiune relativă.
Trimiteți un comentariu