miercuri, aprilie 09, 2008

Guvernul a adoptat astăzi un set de Hotărâri privind eficientizarea activităţii administraţiei publice locale.


Astfel, încetează, prin acordul părţilor, raporturile de serviciu ale următorilor prefecţi: prefectul judeţului Botoşani, Gheorghe Sorescu, prefectul judeţului Prahova, Nicolae Alexandri, prefectul judeţului Mureş, Ciprian Minodor. De asemenea, tot prin acordul părţilor, încetează raportul de serviciu al subprefectului judeţului Braşov, Aurelian-Leonard Danu.

Totodată, Guvernul a aprobat mai multe Hotărâri privind numirea în funcţia de prefect:
• Felicia Pop a fost numită, cu caracter temporar, în funcţia publică de prefect al judeţului Mureş;
• Orest Onofrei a fost trecut din funcţia publică de prefect al judeţului Suceava în cea de subprefect al judeţului Suceava;
• Ştefan Alexandru Băişanu a fost trecut din funcţia publică de subprefect al judeţului Suceava în cea de prefect de Suceava.
Totodată, au fost numiţi, cu caracter temporar, în funcţia publică de subprefect al judeţului Teleorman, Ionuţ Adrian Bîţă, respectiv Lucică Trifu.

O altă măsură, luată prin decizii ale primului-ministru, vizează trecerea Victoriţei Diaconu şi a lui Nicolae Sorescu, din funcţiile publice de subprefect al judeţului Teleorman în funcţii publice de inspector guvernamental.

Aceste măsuri au fost adoptate în baza principiului mobilităţii înalţilor funcţionari publici, conform prevederilor HG 341/2007 privind intrarea în categoria înalţilor funcţionari publici, managementul carierei şi mobilitatea înalţilor funcţionari publici.

Niciun comentariu: