miercuri, aprilie 09, 2008

Ordonanţă de urgenţă a Guvernului privind sprijinul financiar pentru pierderi cauzate de îngheţul târziu


Acest act normativ stabileşte condiţiile tehnice şi modul de aplicare a acestora în sectorul pomicol, în conformitate cu reglementările Uniunii Europene.
Pot beneficia de sprijin financiar întreprinderile mici şi mijlocii active în producţia primară de produse agricole din sectorul pomicol, a căror producţie a fost afectată de fenomenul de îngheţ târziu de primăvară, cu mai mult de 30% din media producţiei anuale pe fermă.
Nivelul maxim al despăgubirilor nu va depăşi 80% din pierderile de venit ale producatorilor agricoli ca urmare a fenomenului de îngheţ târziu de primăvară.
Pierderile de venit se vor calcula prin diferenţa dintre:
• Rezultatul obţinut din multiplicarea cantităţii produse în anul în care s-a manifestat fenomenul de îngheţ târziu de primăvară cu preţul mediu obţinut în acel an, şi
• Rezultatul obţinut din multiplicarea cantităţii medii anuale produse în trei ani anteriori producerii fenomenului cu media preţului obţinut în aceeaşi perioadă.
Din valoarea maximă a despăgubirii se vor scade însă:
• Valoarea despăgubirii primite de la societăţile de asigurare, asigurare-reasigurare ca urmare a asigurării plantaţiilor pomicole
• Valoarea costurilor neefectuare în pomicultură ca urmare a apariţiei fenomenului de îngheţ târziu de primăvară.
Calculul pierderilor de venit va fi efectuat pentru fiecare beneficiar în parte, iar spijinul financiar va fi acordat direct beneficiarului, grupurilor de producători sau organizaţiilor de producători unde beneficiarul este membru.
Instituţia responsabilă pentru implementarea sprijinului financiar este Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin Direcţiile pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, respectiv a municipiului Bucureşti. Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale va stabili normele metodologice de aplicare a acestei Ordonanţe de Urgenţă în termen de 30 de zile de la publicare.

Informaţii de background
Conform datelor furnizate de Agenţia Naţională de Meteorologie, în primăvara anului 2007 s-au înregistrat temperaturi scăzute şi fenomene de îngheţ, în mod deosebit în prima decadă a lunii mai când s-au înregistrat până la -4,9 grade Celsius, producţia de fructe fiind afectată în proporţie de 10% până la 100%.

Niciun comentariu: