miercuri, ianuarie 21, 2009

Cine iartă sinucugaşii


Sinuciderea este un gest blamat de la bun început, pentru a nu oferi omului o soluţie de a scăpa prin sinucidere. Cei credincioşi sunt anunţaţi că vor merge în iad, că nu li se va ţină slujbă, că nu vor fi îngropat pe tărâm sfânt... Unde este însă graniţa sinuciderii. De exemplu, Iisus oare nu s-a sinucis atunci când nu a spus ceea ce doreau cei ce-l doreau dispărut să audă? Mucenicii care au fost omorâţi violent după o meticuloasă schingiuire nu s-au sinucis pentru că nu au renunţat la credinţa lor? Oare cei care se aruncă primii în luptă, deşi ştiu că vor fi omorâţi, sunt patrioţi şi nu sinucigaşi? Iată că societatea împarte sinuciderea în două, una fără folos social, blamabilă, şi un cu folos social, care se atenunează partea rea lăsând loc eroismului. Mai este şi sinuciderea onorabilă, a ofiţerilor.

http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/0/0a/Nicolae_Grigorescu_-_Atacul_de_la_Smardan.jpg
(sursă foto: wikipedia)

Ar trebui să se facă slujbă sinucigaşilor?
Autor: Mihaela Stoica

Depresia, boala omului secolului XXI, a dus la creşterea numărului sinucigaşilor. O parte dintre cei care au recurs la acest gest disperat sunt oameni care au diverse probleme începând cu cele legate de sănătate, familie, iubire, serviciu, terminând cu faptul că au făcut greşeli grave de care se simt extrem de vinovaţi şi peste care nu pot trece. Mai este cealaltă categorie a alienaţilor mintali care îşi curmă viaţa fără să realizeze.

O întrebare frecventă este aceea dacă ar trebui să se facă slujbă sinucigaşilor?

Atât Biserica Ortodoxă, cât şi cea Catolică, spun că nu deoarece „sinuciderea este cel mai mare păcat faţă de sine, căci prin ea omul îşi închide definitiv calea spre pocăinţă. Sinucigaşul dă dovadă de necredinţă sau o credinţă bolnavă” (Judecători 9, 54 - 57 – sinuciderea lui Abimelec; 1 Regi 31, 4- 6 – sinuciderea lui Saul; Matei 27, 5 şi Fapte 1, 18 – sinuciderea lui Iuda).

Sinuciderea - un păcat capital

Părintele Nicolae Bordaşiu, parohul Bisericii Sfântul Silvestru, spune că sinucigaşii au călcat o poruncă a lui Dumnezeu, aceea “Să nu ucizi”. “Viaţa nu ne aparţine, viaţa ne-a dat-o Dumnezeu. Sinucigaşul a călcat porunca lui D-zeu şi a curmat firul vieţii lui, iar acesta este un păcat care nu se iartă.

Înmormântare restrânsă pentru sinucigaşi


Potrivit hotărârii Bisericii Ortodoxe Române nr. 506, din 1949, privind înmormântarea sinucigaşilor, slujba trebuie „să fie făcută numai de către un singur preot şi nu în locaşul sfintei biserici, ci pe marginea gropii, iar preotul să poarte numai epitrahilul, săvârşind slujba după ritual redus... . Să nu se tragă clopotele şi să nu se ţină cuvântări”.

În cazul în care se dovedeşte că sinucigaşul nu a fost în deplinătatea facultăţilor mintale, acestuia i se poate oficia un serviciu religios ca oricărui muritor, a declarat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Constantin Stoica.

Sinucigaşilor nu li se face slujbă pentru că se consideră că nu mai au credinţă în Dumnezeu. “Dacă ar fi avut credinţă ar fi considerat că pot trece peste toate”, spune Claudiu Grama, părinte diacon Arhiepiscopia de Alba Iulia. El spune că Biserica poate opta pentru o slujbă care poate fi găsită în Molitfelnic (o carte liturgică pentru folosinţa preoţilor şi episcopilor care cuprinde rânduiala săvârşirii sfintelor taine şi a ierurgiilor, adică slujbele pentru diferitele trebuinţe şi împrejurări din viaţă şi de la moarte).

Părintele Bordaşiu, parohul Bisericii Sfântul Silvestru, afirmă că serviciul religios constă într-o rugăciune scurtă care se spune pentru toţi morţii.

Biserica trebuie să arate clar că sinuciderea nu este o soluţie - teolog

Potrivit principiului iconomiei (oiconomie în greacă), Biserica are posibilitatea de a interpreta litera canonului în duhul său, nu în litera sa, spune teologul Radu Preda. Această posibilitate se aplică “inclusiv în astfel de cazuri şi în cazurile celor care se recăsătoresc şi în cazul botezelor de urgenţă. Acesta este un element pozitiv pentru că Biserica poate salva astfel omul”.

Totuşi nu trebuie să se facă abuzuri. “Cine îşi ia zilele comite un păcat împotriva Duhului Sfânt, comite cel mai mare act de neîncredere faţă de pronia lui Dumnezeu şi îi contestă acestuia statutul de Părinte şi de Creator”, crede Radu Preda.

“Trăim într-o epocă în care depresia este boala generaţiei de sfârşit de secol XX, început de secol XXI. Biserica, în orizontul acesta instabil material, afectiv şi sentimental, trebuie să dea semnale foarte clare că sinuciderea nu este o soluţie. Nu este soluţia ultimă la situaţii aparent fără ieşire, iar Biserica ar trebui să nu mai semneze dispense”, este de părere teologul.

Sinuciderea a intrat în cotidian

Sociologul Marius Pieleanu afirmă că în general românii condamnă astfel de gesturi suicidale, “însă trebuie să recunoaştem că ele fac parte din viaţa noastră. Se întâmplă atât de des încât au început să nu ne mai mire”.

Cazul Mircea Stănescu

În 5 ianuarie 2009, în jurul orelor 20:15, fostul deputat Mircea Stănescu, fiul jurnalistului Sorin Roşca Stănescu, a fost găsit împuşcat în cap, în apartamentul mamei sale de pe şoseaua Panduri din Capitală. Cadavrul a fost descoperit de avocatul Cătălin Dancu, după ce a primit acceptul lui Sorin Roşca Stănescu pentru a sparge uşa locuinţei.

Săptămâna trecută, psihiatrul Florin Tudose a declarat pentru Adevărul că fiul jurnalistului Sorin Roşca Stănescu a suferit „o puternică deteriorare a imaginii personale. Mai multe eşecuri recente au creat o situaţie traumatizantă care a dus la o formă gravă de depresie pentru Mircea Stănescu”.

Stănescu devenise abătut în ultimele zile de viaţă. Conform anchetatorilor, el a suferit mai multe şocuri: a pierdut alegerile pentru un nou mandat de deputat, apoi a fost implicat într-un accident rutier soldat cu moartea unui om şi, în final, a fost pus sub învinuire pentru omor din culpă, deşi a susţinut că la volanul maşinii se afla prietena sa Marilena Molnar.

Potrivit tatălui său, Mircea suferea şi de mielită, o inflamare a măduvei spinării care poate duce la paralizie.

Biserica a admis o înmormântare “mai extinsă” pentru “mângâierea familiei”


Fostul deputat Mircea Stănescu a fost înmormântat în 11 ianuarie 2008 cu o slujbă religioasă “ mai extinsă”, la cererea familiei.

Arhiepiscopia Bucureştilor a dat o dispensă prin care a acceptat solicitarea familiei Stănescu de a-şi înmormânta fiul cu slujbă “mai extinsă”.

“Pentru mângâierea familiei, din considerente pastorale, Arhiepiscopia Bucureştilor a acceptat să spună câteva rugăciuni şi cântări biblice în plus, să facă o slujbă mai extinsă”, afirmă purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, părintele Stoica.

„A fost o abordare pastorală pentru mângâierea familiei. S-a ţinut cont de faptul că Mircea Stănescu şi-a luat viaţa din cauza remuşcărilor după accidentul produs. Am avut de a face cu o dramă a acestei persoane”, adaugă părintele Stoica.

Poziţia socială poate determina favoruri religioase?

Etnologul Şerban Anghelescu este de părere că “dogma interzice suicidul, dar aici (n.r. în cazul Stănescu) au contat circumstanţele şi evident a contat şi persoana tatălui”. “Sunt convins de asta. Dacă Biserica face o derogare, evident că este destul de rar, iar ortodoxia nu e pe drumul abandonării chiar a punctului care susţine că nu trebuie să îţi iei viaţa”.

“Biserica trăieşte între oameni şi depinde de persoana care se sinucide, de poziţia socială pe care a avut-o în societatea respectivă, pentru că nu se vor acorda excepţii pentru alte persoane care se sinucid”, spune Marius Pieleanu.

Sociologul Marius Pieleanu afirmă că în istoria Bisericilor Catolice şi Ortodoxe au mai existat astfel de derogări, care s-au făcut în funcţie de “importanţa simbolică a persoanei care s-a sinucis”. “De multe ori aceste derogări se fac datorită plăţii unor ‘penitenţe', ca să zic aşa, în sensul că s-a plătit pur şi simplu derogarea. Nu ştiu dacă şi în cazul domnului Stănescu s-a întâmplat aşa, însă aşa s-a procedat de-a lungul timpului”, crede Marius Pieleanu.

Se modernizează Biserica?

Întrebat dacă decizia de a acorda o dispensă poate însemna o modernizare a Bisericii, Marius Pieleanu spune că faptul că Biserica Ortodoxă Română a făcut o excepţie este un asemenea semn, de când patriarh a devenit părintele Daniel.

De cealaltă parte, teologul Radu Preda consideră că nu este vorba de o modernizare. “În Biserică şi în Ortodoxie schimbările se fac prin consens panortodox , nu prin conjuncturi locale. Nu poate o biserică ortodoxă locală să decidă în astfel de lucruri importante fără să aibă consimţământul celorlalte ortodoxii”. în contextul în care “a existat un val de sinucideri în rândul adolescenţilor, acum câteva luni, în contextul în care există criza economică care poate împinge la astfel de gesturi (n. r. sinucidere), decizia Bisericii de a acorda dispense pare iresponsabilă”, adaugă Radu Preda.

Evreii sinucigaşi sunt înmormântaţi “la gard”

La evrei, cel care îşi curmă viaţa cu propiile mâini este înmormântat într-o anumită parte a cimitirului, “la gard”, fără niciun fel de menţiune specială, ca orice muritor care şi-a curmat viaţa, potrivit afirmaţiilor unui reprezentant al Cancelariei Rabinice. “O rugăciune minimă se ţine, dar oprobiul ăsta public se manifestă prin plasarea în cimitir. Ea reprezintă negarea celor care recurg la astfel de gesturi”.

La musulmani se fac pentru toţi aceleaşi slujbe


Imamul Osman Aziz, şeful Cultului Musulman din Bucureşti, declară că “după religie dacă o luăm, nu ai voie să îi faci niciun fel de slujbă, dar judecătorul fiecărui suflet este Alah. Aşa că noi oficiem toate servicile religioase, dar în faţa lui Dumnezeu el va fi răspunzător”.

Păreri

George D, absolvent de Filosofie: “Biserica ar trebui să fie mai puţin rigidă şi să analizeze fiecare caz în parte, eventual să dea dispense atunci când e vorba de sinuciderea unor persoane care au boli incurabile şi care vor să îşi scurteze suferinţa. În rest, Biserica ar trebui să fie mai deschisă faţă de spiritul timpurilor în care trăim şi să organizeze dezbateri intelectuale pentru că problema sinuciderii are mai multe nuanţe”.

Rodica B, vânzătoare: “Nu este bine să se facă astfel de slujbe. Este un mare păcat atunci când un om se omoară”.

Silviu P, absolvent seminar teologic: “Biserica nu trebuie să încurajeze personajele să se sinucidă. Cred ca o astfel de dispensă face acest lucru. Tradiţia vorbeşte de umilinţă şi de căinţă, iar cei care greşesc nu trebuie să îşi curme viaţa, ci să se căiască”.

Claudiu S, muncitor: “Chiar dacă s-au sinucis merită şi ei o slujbă, pentru mântuirea sufletelor lor. Să îi judece Dumnezeu, nu noi oamenii”.

Alina G, profesor: “Astfel de dispense vor fi la fel de eficiente pentru sufletul sinucigaşului, ca bulele papale pentru păcătoşii cu dare de mână. Cât despre eventualele consecinţe în urma acestor "slujbe extinse", acestea nu există. Prostimea va strânge în continuare bani de înmormântare”.
(sursa: http://www.adevarul.ro)

2 comentarii:

balbeck spunea...

Dupa mine si sinucigasul merita slujba.Chestia ca ajunge in iad sau in rai,nu exista.Mortul e dus in groapa.

Bibliotecaru spunea...

Aşa cred şi eu, cel păcătos ar trebui chiar slujit mai mult decât cel vicios.