Versul Arghezian l-am tradus spre istoria de dinainte de scris. Aparent acolo unde zace umilinţa, de fapt timpul şi-a aşternut colbul peste odoarele strălucitoare din aur sau din pământ, la fel de preţios precum aurul, pentru că este amestecat cu oseminte străbune.
Cele mai mari descoperiri arheologice româneşti făcute în ultimii 20 de ani
22 Ian 2009 Ionut DulamitaBazilica Episcopală din Histria, una dintre cele mai mari din Peninsula Balcanică. Cripta primilor martiri dobrogeni din Tulcea. Cele mai vechi rămăşiţe de Homo sapiens la Anina. Peste 2.000 de complexuri arheologice din Epoca bronzului şi cea romană la Petea-Vamă. Acestea sunt câteva dintre vestigiile cele mai de preţ dezgropate de arheologii români în ultimele două decenii.
„În ’94 eram la Histria şi a apărut într-o groapă o friză cu opt divinităţi ale panteonului greco-roman şi cu reprezentarea Zeului Soare pe margine. Deodată aud o voce piţigăiată: «Mai e mult până la mare?». Surescitat de descoperire, deşi am văzut că arăta bine cucoana, zic: «Decât să puneţi întrebări din astea tâmpite, mai bine veniţi să vedeţi ceva frumos». Era Camelia Robe, de la televiziune”, evocă vechiul arheolog Alexandru Suceveanu, preşedintele Comisiei Naţionale de Arheologie. Cotidianul l-a rugat, alături de alţi specialişti, să realizeze un top al celor mai importante descoperiri arheologice româneşti din ultimele două decenii, cu dozele de subiectivism de rigoare şi în funcţie de aria lor de expertiză.
Anul 2000: banii vin şi la arheologi
Înainte de toate, arheologul Florin Ridiche, de la Muzeul Olteniei din Craiova, descrie traseul sinuos al arheologiei postdecembriste până la înteţirea fondurilor şi a condiţiilor pentru astfel de descoperiri.
„Anul 1989 a însemnat o cădere a cercetării arheologice româneşti ca urmare a lipsei acute a fondurilor, ajungându-se ca prin 1993, 1994 să se aloce atât de puţini bani încât nu puteau fi plătiţi decât doi sau trei muncitori pe şantierele arheologice care ar fi trebuit să aibă un minim de 20.” Anul 2000 a produs însă o schimbare radicală, continuă arheologul oltean. Ministerul Culturii a dat OG 43/2000, „un fel de Biblie a arheologilor români”, la care se adaugă Regulamentul Săpăturilor Arheologice, prin instituirea Registrului Arheologilor şi a Repertoriului Arheologic. Totodată, au crescut şi fondurile pentru cercetare şi numărul de şantiere şi a apărut şi arheologia contractuală, legată mai ales de investiţiile din infrastructură. Investitorii au fost obligaţi prin lege să obţină un certificat de descărcare de sarcină arheologică înainte de începerea săpăturilor, „lucru care a dus la creşterea fondurilor pentru cercetarea arheologică”.
De cealaltă parte, Costel Chiriac, de la Institutul de Arheologie din Iaşi, descrie însă o Comisie Naţională de Arheologie „încă măcinată de orgolii şi de interese de grup” şi o Direcţie Generală a Patrimoniului Cultural Naţional ce „seamănă cu o babă senilă”, precum şi o legislaţie cu lacune şi contradicţii. Totuşi, el preţuieşte racordarea la reţeaua de informaţii computerizate, „satelizate”, înmulţirea numărului de publicaţii, de şantiere şi cercetări de laborator pe baze moderne.
Cea mai mare bazilică episcopală din Balcani
Deşi tehnologia modernă s-a făcut simţită după 2000, Alexandru Suceveanu, dedicat timp de 50 de ani sitului de la Histria, nu are pic de încredere în ea până nu trece de cazma, şpaclu şi măturică. „Occidentul ăsta s-a descărnat. Cred că mulţi dintre ei (n.r. - arheologii din Vest) nu mai fac distincţia între o oală şi un câine. Nu, nu mai săpăm. Tăiem aşa, din zece-n zece centimetri, la orizontala perfectă, şi pe urmă reconstituim la calculator. Cum mai reconstitui? Cum mai ştii cum ai strâns datele?” „Dacă nu ai şpaclul tău şi măturica ta, privitul acela de profil... Privitul unui profil şi succesiunea straturilor, care e sfântă, le faci în linişte, în diferite lumini ale zilei, preferabil după-masa, când soarele e mai moale. Ne adunăm, avem la două zile vizite pe sectoare şi stăm şi comentăm: «Da’ stratul ăsta cum este?» ş.a.m.d. Arheologul să nu stea duşat, şpreiat, la gagicăreală la Mamaia şi să vadă de două ori pe săptămână cum mai merg lucrurile. Să stea să belească ochii în cazma şi, când simte că s-a schimbat puţin pământul, să sară de pe malul şanţului şi să vadă el, cu mâna lui”, dă el nişte ponturi din înţelepciunea arheologiei tradiţionale.
Cazmaua, şpaclul şi măturica au fost, de altfel, ustensilele de căpătâi care i-au înfăţişat ruinele pe care le include printre cele mai de seamă din ultimii 20 de ani. În ’95, Alexandru Suceveanu făcea parte din echipa care găsea inscripţia cu garnizoana lui Mitridate al VI-lea Eupator, regele Pontului, prima care menţiona un personaj de istorie universală. Apoi, în 2002, după 20 de campanii de săpături începute în ’84, termina de cercetat şi Bazilica Episcopală, „una dintre cele mai mari din Peninsula Balcanică”, lungă de 60 m şi lată de 30
.
Primii martiri dobrogeni
El nu se opreşte doar la descoperirile văzute cu propriii ochi, trecând în revistă şi cripta funerară de la Halmyris, Tulcea, în care au fost îngropaţi primii martiri creştini cunoscuţi în Dobrogea - Epictet şi Astion -, descoperită în august 2002 de arheologii Mihail Zahariade şi Octavian Bounegru. În plus, Andrei Soficaru, de la Institutul de Antropologie „Francisc J. Rainer”, o consideră pe aceasta drept descoperirea cu „cea mai mare însemnătate pentru antropologie” din ultimele decenii româneşti. Osemintele au fost analizate la Mănăstirea Celic-Dere timp de zece zile. „Munca nu a fost uşoară, deoarece printre oasele umane erau şi numeroase oase de animale. Restaurarea, identificarea, determinarea vârstei şi a sexului, stabilirea bolilor de care au suferit şi a cauzei morţii au arătat că ne aflăm în faţa unui caz unic ce apare o dată la 25 de ani”, spune antropologul.
Andrei Soficaru explică şi această unicitate. În textul enciclopedic „Acta Sanctorum” se spune că Epictet (60 de ani) şi Astion (35 de ani) au fost decapitaţi la 8 iulie 290 la Halmyris, în timpul împăratului Diocleţian. Sunt descrise şi ultimele clipe de viaţă ale celor doi martiri, loviţi cu pietre peste faţă şi flagelaţi cu vergi, apoi decapitaţi. Scheletele dezgropate confirmă povestea, continuă antropologul: ambele sunt de sex masculin, iar vârsta a fost determinată la 64, 67 de ani la primul, şi la 40 de ani la al doilea. „Primul schelet are fracturi perimortem pe omoplatul stânga şi mandibulă, iar cel de-al doilea o urmă de tăiere pe humerusul dreapta şi, de asemenea, tot pe mandibulă. Prima vertebră cervicală de la cel de-al doilea schelet are urme de tăiere produse de o sabie foarte ascuţită, ceea ce indică o decapitare”, întăreşte antropologul.
Cele mai vechi rămăşite de Homo sapiens, la Anina
Alexandru Suceveanu încheie cu mormântul dublu circular din perioada Daciei romane, găsit în urmă cu câţiva ani la Roşia Montană, unde „s-ar mai putea descoperi lucruri” dacă ”aburitele creiere ale celor care ne conduc” nu ar fi „confundat” lucrurile. „Dacă oamenii ar fi lăsaţi să repare galeria în care s-au găsit faimoasele tăbliţe cerate (n.r. - 1786-1855), ar fi o mare realizare, pentru că acolo au fost aduse, pentru prelucrarea aurului, populaţii din Iliria.”
Arheologul Gheorghe Lazarovici se lasă impresionat, în schimb, de paleoliticul din Peştera cu Oase, zona Anina, unde, în 2002, au fost descoperite şi datate cu radiocarbon resturile celui mai vechi schelet de Homo sapiens, în prezenţa unor specialişti din mai multe ţări. Mai vorbeşte şi de săpăturile în curs de desfăşurare de la Miercurea Sibiului şi Uivar, situri neolitice, unde au fost descoperite sisteme de fortificaţii din mileniile VII-IV î.Hr., respectiv structuri de şase-şapte sisteme de fortificare, ambele rodul unor colaborări româno-germane.
„Noi am săpat la Parţa, o staţiune cu un sistem de fortificare cu patru şanţuri şi patru-cinci palisade - prospectările sunt abia la început -, unde am descoperit «blocuri de locuinţe» din care unele aveau podele suspendate, altele etaj cu peste 12 încăperi, din mileniul VI î.Hr.”, adaugă arheologul.
Robert Gindele, de la Muzeul Judeţean Satu Mare, listează descoperirile din nord-vestul României, începând cu cimitirul neolitic de la Urziceni-Vamă. Acesta cuprinde cele mai multe morminte din cultura ungară Bodrogkeresztúr descoperite pe teritoriul României, presărate cu obiecte de podoabă, arme şi vase.
„Aici a fost descoperit cel mai vechi obiect din aur de pe teritoriul judeţului (început de mileniu III î.Hr.)”, completează el, trecând la aşezările din Epoca bronzului şi cea romană de la Petea-Vamă: „Pe părţile română şi maghiară ale frontierei au fost descoperite peste 2.000 de complexuri arheologice, pe o suprafaţă mai mare de patru hectare. Este cea mai extinsă suprafaţă cercetată arheologic din N-V României”. Li se adaugă limesul (n.r. - sistem de fortificare compus din val şi şanţ) roman din „zona barbară de la Supuru de Sus” - „probabil cea mai timpurie frontieră a Daciei romane, retrasă mai târziu pe linia Carpaţilor” -, cercetat pe şase kilometri.
Cea mai mare descoperire după brăţările dacice
Robert Gindele conchide cu situl Lazuri-Lubi tag, unde se remarcă aşezări din secolele VI-IX d.Hr. ce oferă informaţii importante despre prezenţa românească în nord-vestul României, şi cu colaborarea dintre muzeul sătmărean şi ucraineni de la Cimitirul Malaya Kopanya. Toamna trecută, echipa a dezgropat aici două obiecte ce cântăresc împreună aproape jumătate de kilogram de aur, ceea ce a fost considerată drept cea mai mare descoperire de după controversatele brăţări dacice.
În cealaltă parte a ţării, cercetările arheologice de la Babadag-Cetăţuie, Tulcea, au început în 1962 şi continuă şi astăzi. Comunitatea atribuită culturii de tip Babadag a ocupat, din secolul XI î.Hr. până în prima jumătate a secolului VII î.Hr., un teritoriu ce cuprindea Dobrogea, estul Munteniei şi sudul Moldovei, se afundă în istorie Sorin Ailincăi, de la Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea. „Săpăturile au scos la lumină resturile a numeroase locuinţe de suprafaţă, bordeie şi gropi de provizii sau menajere ce conţineau o mare cantitate de materiale arheologice pe baza cărora s-au stabilit importante legături cu lumea egeo-anatoliană. Datorită acestor complexe observaţii şi descoperiri, situl este fără îndoială unul dintre cele mai importante repere ale Primei epoci a fierului din sud-estul Europei”, explică arheologul.
El poposeşte apoi mai încolo în Tulcea, în comuna Jurilovca, la cetatea Orgame, prima localitate românească menţionată într-un izvor antic, întemeiată la mijlocul secolului VII î.Hr. de către grecii din Asia Mică într-o zonă cu „urme de locuire din Epoca bronzului şi din Prima epocă a fierului”. „Cercetările arheologice desfăşurate aici în anii 1926-1932 şi din 1965 până în prezent au permis dezvelirea unor importante monumente şi schiţarea istoriei cetăţii pentru mai bine de 12 secole de funcţionare. Dintre monumentele reprezentative ale sitului amintim cel mai vechi mormânt grecesc din bazinul Mării Negre (mijlocul sec. VII î.Hr.) şi o serie de edificii publice şi private din perioada romană: pretoriul, patru bazilici paleocreştine, locuinţe şi o parte din reţeaua stradală.”
Trecând în Oltenia, Florin Ridiche aminteşte de descoperirile de la Desa, judeţul Dolj, unde se cunoştea de existenţa unui sit până în 2001. Muzeul din Craiova a investit într-un nou şantier arheologic în această localitate, deschis şi în prezent. „Rezultatele nu au întârziat să apară, astfel că, în vara anului 2005, s-au descoperit, într-un complex arheologic, două spade romane de tip «spatha», folosite în perioada târzie a Imperiului Roman, un vârf de lance, unul de suliţă şi un prinzător de teacă, unice în contextul descoperirilor romane din Europa şi, pe deasupra, foarte bine conservate.”
Precizie antropologică la Hunedoara-Grădina Castelului
Andrei Soficaru evocă o altă descoperire arheologică îmbinată de minune cu antropologia, la care a participat: necropola de copii de la Hunedoara-Grădina Castelului, unde săpăturile au fost efectuate între 2001 şi 2006. Aici, în 30 de depuneri, au fost găsiţi patru indivizi incineraţi şi alţi 48 înhumaţi. Dintre aceştia din urmă, 35 aveau sub şase ani, iar dintre aceştia, 20 aveau mai puţin de un an.
„Datorită faptului că scheletele de copii erau relativ bine reprezentate, analiza antropologică a permis estimarea vârstei, dar şi determinarea sexului sau calcularea staturii. S-a observat că, în unele cazuri, determinarea sexului, prin metode antropologice, a putut fi confirmată şi de inventarul descoperit - piese tipice pentru femei, cum ar fi cerceii sau mărgelele. Pe de altă parte, mormintele de copii sunt datate în sec. I d.Hr., în plină perioadă dacică. Vârstele fragede şi epoca în care au trăit arată că, în această necropolă, copiii neiniţiaţi au beneficiat de un alt tratament la deces decât restul comunităţii din care făceau parte“, explică antropologul. Alături de aceste exemple de marcă prezentate de specialişti mai pot sta şi casa intactă din epoca Cucuteni, veche de circa 6.000 de ani, identificată pe malul Prutului de arheologii Muzeului Judeţean de Istorie Botoşani în vara lui 2006, şi cele 6.000 de obiecte, un fost nod comercial înfloritor şi unul dintre cele mai promiţătoare situri dintre Carpaţi şi Balcani găsite la Pietrele, în judeţul Giurgiu, de către Institutul „Vasile Pârvan”, datând tot de acum 6.000 de ani.
Descoperiri arheologice involuntare sub mall-uri
Câteodată, însă, istoria iese din groapă fără voia arhitecţilor, mai ales în cadrul unor săpături pentru diverse construcţii edilitare. Gheorghe Lazarovici aminteşte, în acest sens, de lucrările pentru înălţarea mall-ului Polus Center din Cluj, care au dus la crearea unui şantier arheologic de 30 de hectare. Aici au fost descoperite locuinţe şi obiecte vechi de cinci-şase milenii, tumuli (n.r. - movile de protecţie din piatră sau pământ ridicate de popoarele antice deasupra mormintelor) din mileniile II-III şi zeci de morminte din Epoca cuprului-bronzului. Alături de o „staţie de poştă sau garnizoană pentru cei care controlau drumul roman spre Gilău sau Turda prin Miceşti, cu obiecte, fragmente şi vase ceramice, fragment de diplomă privind acordarea cetăţeniei romane” şi de sute de morminte din perioada migraţiilor, unele presărate cu podoabe din metal preţios de pe vremea gepizilor.
Mihai Wittenberger adaugă siturile preistorice şi romane deschise odată cu lucrările pentru autostrada Transilvaniei, cel neolitic, cel din Epoca bronzului şi cel roman generate de modernizarea DN 17 pe tronsonul Cluj-Dej sau cele de pe varianta de ocolire est a municipiului Cluj, cu aşezări cu specific neolitic, scitic, dacic, roman şi din Evul Mediu timpuriu. „Din nefericire, ştiu de la colegi din ţară că nu peste tot se respectă legislaţia care obligă investitorul să suporte cheltuielile de cercetare”, mai spune arheologul.
Se mai pot adăuga cele peste 1.000 de morminte din secolul al II-lea, obiectele de ceramică, metal, os, sticlă, metalele preţioase, uleiurile, fardurile, bijuteriile, pieptenii, oglinzile, cojile de ouă sau nucile carbonizate descoperite odată cu extinderea oraşului şi executarea lucrărilor de construcţie în Constanţa, de anul trecut. Precum şi hanurile de secol XVII, ceramica, sticla şi monedele de secol XVIII-XIX dezgropate pe străzile Lipscani, Franceză şi Smârdan, odată cu lucrările de remodernizare a infrastructurii.
Primul laborator din România de datare exactă a ceramicii
Cât priveşte dotările tehnologice ale arheologiei româneşti, Mihai Wittenberger vorbeşte de datarea cu radiocarbon C14, magnetometrie sau GIS (n.r. - Geographic Information System, care stochează şi analizează date legate de un loc), de poziţionare GPS, radare subterane sau detectoare de metale. El laudă şi proiectul de înfiinţare a primului laborator de datare prin sistemul termoluminescenţei, ce permite o datare a ceramicii cu o precizie de câţiva ani, pus pe roate de Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei şi de Facultatea de Mediu din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai”. Robert Gindele adaugă arheologia aeriană şi măsurătorile geomagnetice care, anul trecut, au dus la descoperirea „unui sistem de fortificaţie al unei aşezări din Epoca târzie a bronzului la Andrid”. Iar Gheorghe Lazarovici spune că România se poate mândri cu unul dintre cele mai performante sisteme de evidenţă şi una dintre cele mai mari baze de date din domeniul culturii.
Institutul „Vasile Pârvan”, cel mai bogat în 2008
Pentru anul 2008, Ministerul Culturii şi Cultelor a alocat 580.000 de euro săpăturilor arheologice, faţă de 400.000 puse la bătaie în 2007, potrivit site-ului oficial. Primele instituţii arheologice, în ordinea sumelor alocate, sunt Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” Bucureşti (aproape 100.000 de euro), Muzeul Naţional de Istorie a României (aproape 100.000 de euro), Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti (aproape 48.000 de euro), Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei Cluj-Napoca (aproape 40.000 de euro), Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea (aproape 38.000 de euro) şi Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca (puţin peste 36.000 de euro).
(sursa: Cotidianul, http://www.infoportal.ro)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu