Dintr-un creator surpriză, domnul Cărtărescu s-a transformat într-un creator supradoză, pentru că a urmat o perioadă în care dozajul informărilor mediatice a fost supranormalizat. Iată că au trecut câţiva ani şi domnul Cărtărescu este deja un clasic.
"De la Shakespeare la Cărtărescu", la ICR
Vernisajul va avea loc de la ora 18.00, în prezenţa preşedintelui ICR, Horia-Roman Patapievici, a scriitorului Mircea Cărtărescu, a rectorului Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti, Ruxandra Demetrescu, şi a lectorului Anca Boeriu.
Expoziţia cuprinde lucrări ale studenţilor Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti, secţia Grafică, clasa lectorului universitar doctor Anca Boeriu.
Gravurile sunt inspirate de "Sonetele" lui William Shakespeare şi de volumul "De ce iubim femeile", de Mircea Cărtărescu.
Expoziţia va putea fi vizitată până pe 28 februarie.
(sursa: http://www.mediafax.ro)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu