Deşi am trecut de subiectul mistreţului cu colţi de argint, nu rezist la a da un copy/paste la acest pamflet excelent, cum de mult nu am mai citit. Vreau să o felicit pe doamna Lelia Munteanu.
Seceta a ucis orice boare de vânt. Avionul privat s-a culcat la pământ. A rămas lumea bujbe ca la urs. Alaiuri de gipane spre Balc s-au tot scurs.
Mă iau după tata. Pădurea străbat. Trag pe nas: ce aer curat! Se văd munţii Carpaţi. Mistreţii-s defecţi sau plecaţi. În bătaia carabinei apar fel de fel de magnaţi. Herr Porsche, Subaru-san, monsieur Peugeot. Umblu de ore întregi. Nu mai pot. Se-aud foşnete, se-aud paşi. Hăulituri de hăitaşi. Ei se mai numesc şi gonaci. N-ai ce să le faci. Spun tatei că mi-e sete şi-mi face semn să beau. Chelneri în livrele comanda o iau. Apă chioară cu lămâie şi-atât. Din scaieţi apare, de fiară, un rât. O blană ţepoasă se-arată apoi. Se îndreaptă spre noi. Din ale muntelui poale, Remingtoanele sună cu jale. Se trage! Nu poţi fiara s-o clatini. Vine ansamblul „Căluşul” cu datini. Von Rauch, Regele Sucului la Cutie, bea ţuică şi saltă de bucurie. Stăm roată cu ţoiul sub nas. Căci facem popas. Sosesc caviarul şi codrii de pâine: Von Mercedes, bitte, mai cheamă şi-un câine. Bem. Dansatoare cu fote-nflorate apar pe neaşteptate. Se rotesc în bătaia de puşcă. Copoiul lătra. „Domnişoară, nu muşcă”. Ne prindem în horă, magnaţi cu magnaţi. Mistreţii aşteaptă să fie-mpuşcaţi. Cuminţi stând cu râtul pe labe, sfios. Din Rolls, tata zice cu fluier de os... Deodată, desişul se scutură rece. Să fug pentru asta-n cabană? Îmi trece. Tresare un porc. Mă întorc. Pun mâna pe armă, am glonţul pe ţeavă. Trei picoli apar cu trofeul pe tavă. Mă uit cu durere în ochii sticloşi. (Am apă-n galoşi). Strig iute la picoli: Ce-aduceţi aici? Cu nările fragezi, urechile mici? Ce-i asta? Ce faceţi? Ce fiară e ea? Cu glezne subţiri şi la bot catifea? Colţi n-are, nu are nici ţepi, rât – deloc. Hai, să-mi..., eu nu mă mai joc. În ce, fi-mi-ar greaţă, acum m-aţi vârât şi m-aţi păcălit atât de urât? Mă duc imediat în parcare. Mistreţul duios căprioară îmi pare. Din pielea-i voi face tulpan la merţan. Parbrizul să-l şterg. Cu Elan. O lacrimă-mi curge muindu-mi obrazul. (Să las vânătoarea nu-i cazul).
Plâng. Ce gândeşte tata? Faceţi plata!
O linişte grea rupe parii din ţarc. Încarc şi trag. Î
lelia.munteanu@gandul.info(sursa: http://www.gandul.info/)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu