"Opiniile preşedintelui cu privire la modificarea Constituţiei sunt legitime, deoarece el a primit un vot din partea românilor, iar ideea de a micşora numărul de judeţe şi de a le transforma în euro-regiuni este euro-coerentă şi corectă", a afirmat Cozmin Guşă, în exclusivitate pentru Realitatea.NET.

http://www.realitatea.net/media/image/200901/w480/image_123237940738615400_2.gif

Liderul PIN a subliniat că nu ajunge să se înfiinţeze numai 5-6 euro-regiuni şi că este nevoie de 8 până la 12.

Întrebat dacă, prin declaraţiile recente, preşedintele Traian Băsescu încearcă să se aproprie de UDMR, preşedintele PIN a adăugat că "Traian Băsescu e în stare să facă multe prostii pentru a obţine un nou mandat, e legitim, dar prostia cu UDMR-ul nu o va face niciodată".

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, săptămâna trecută, citând un raport realizat de Comisia prezidenţială de analiză a regimului politic şi constituţional din România, că românii au nevoie de reîmpărţirea administrativă a ţării, astfet încât să existe doar 9-12 judeţe.